Şaisprezece bănci europene vor crea un sistem european de plăţi disponibil din 2022, pentru a digitaliza regiunea

Postat la: 03.07.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Şaisprezece bănci europene vor crea un sistem european de plăţi disponibil din 2022, pentru a digitaliza regiunea

Un număr de şaisprezece bănci din Germania, Franţa şi alte trei state din zona euro au anunţat joi că vor crea un sistem de plăţi ”cu adevărat european”, care fi disponibil în 2022, pentru a digitaliza complet regiunea unde jumătate din plăţi au loc încă în numerar.

Autorităţile din Uniunea Europeană şi băncile centrale au dorit de mult timp crearea unui sistem local care să concureze Mastercard şi Visa, care sunt din Statele Unite, şi mai recent giganţi ai tehnologiei precum Alipay şi Google. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, chiar dacă plăţile în timp real au fost posibile în zona euro încă din 2017.

Joi, Banca Centrală Europeană (BCE) a salutat decizia băncilor de a lansa sistemul european de plăţi unificat până în 2022, după ce a pledat ani la rând pentru o soluţie bazată pe industria bancară locală pentru a concura cu companii precum Mastercard şi Visa. "Acesta are ca scop consolidarea Europei, pentru a o face mai independentă şi mai robustă", a declarat Thierry Laborde, director operaţional adjunct al băncii franceze BNP Paribas, care face parte din proiect.

"O vom face împreună, prin combinarea resurselor noastre. În ceea ce priveşte sistemele de distribuţie, preţurile vor diferi de la o bancă la alta, dar infrastructura va fi pan-europeană." BCE a declarat anul trecut că dependenţa de operatorii non-europeni pentru două treimi din plăţile fără numerar creează un risc ca piaţa de plăţi să nu fie adecvată pentru a sprijini piaţa unică şi euro.

Aşa-numita Iniţiativă Europeană pentru Plăţi îşi propune să devină un nou mijloc de plată standard, oferind un card pentru consumatorii şi comercianţii cu amănuntul din întreaga Europă, se arată într-un comunicat al celor 16 bănci. Acesta va acoperi toate tipurile de tranzacţii, inclusiv plăţile în magazine, online, retragerea de numerar şi "peer-to-peer", în plus faţă de soluţiile de plată internaţionale existente.

Băncile care s-au înscris deja includ BBVA, BNP Paribas, Commerzbank, Deutsche Bank, Santander, ING, UniCredit şi Societe Generale. În săptămânile următoare, proiectul va înfiinţa o companie interimară la Bruxelles, fiind invitaţi să participe şi alţi furnizori de servicii de plată. Se preconizează că sistemul de plăţi va deveni operaţional în 2022.

"Obiectivul inişiativei este de a oferi o soluţie de plată digitală care să poate fi utilizată oriunde în Europa şi care să poată înlocui peisajul fragmentat care există în prezent. Criza Covid-19 a subliniat necesitatea unei soluţii europene de plată digitală unificată", se arată în declaraţia băncilor. În timpul restricţiilor legate de coronavirus, utilizarea numerarului s-a diminuat pe măsură ce cumpărătorii se mută în online sau folosesc forme de plată "contactless".

loading...
PUTETI CITI SI...