'Șacalul', suspectul crimelor în serie de la Constanța, la Tribunal: "Dacă există probe, de ce nu m-au arestat mai demult?!"
Postat la: 10.09.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Cei doi suspecți vizați de procurori în dosarul crimelor din județul Constanța au fost aduși la Tribunalul Constanța. Cele două femei au fost găsite decedate, în perioada iulie-august 2024. La intrarea în tribunal, inculpatul, supranumit „Șacalul" a spus în fața presei că nu el este cel care le-ar fi ucis pe cele două tinere.
„Nu este adevărat! Trebuia să se găsească probe, dacă erau sugrumate, sau lovite", le-a spus el jurnaliștilor aflați la fața locului.
Când a fost întrebat de jurnaliști cum au ajuns anchetatorii la el, acesta a răspuns: „Pentru că am cumpărat mașina de la a doua victimă!".
Când i s-a adus la cunoștință că anchetatorii au probe împotriva sa, acesta a spus: „Dacă există probe, de ce nu m-au arestat mai demult? Nu mă lăsau să mai fac a doua crimă, dacă eram vinovat", ar fi replicat el, potrivit ZIUA de Constanța.
Procurorul Sadâc Zafer, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a reconstituit filmul crimelor și a dezvăluit detalii impresionante din anchetă.
Potrivit procurorilor, prima victimă este o femeie din județul Tulcea, găsită decedată într-un apartament din Constanța, la mijlocul lunii iulie, iar cea de-a doua este o altă tânără, din Timiș, al cărei trup ar fi fost găsit între localitățile Mihai Viteazu și Sinoe pe 4 septembrie.
În cursul nopții trecute, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus reținerea a două persoane, un bărbat și o femeie.
Aceștia sunt acuzați că ar fi fost implicați în uciderea a două femei ale căror cadavre au fost găsite într-o avansată stare de putrefacție, în iulie 2024 și în septembrie 2024. Cele două victime se pare că au fost ucise în același mod de către același individ. Nu se cunoaște cu certitudine cauza morții, din cauza stării de putrefacție.
În cursul investigațiilor s-a stabilit față de inculpat și față de care urmează să fie formulată o propunere de arestare preventivă, având un cazier destul de bogat, a încercat să obține prin mijloace frauduloase bani și alte bunuri de la cele două victime.
Le-a cunoscut pe victime prin intermediul unei publicații care oferi servicii sexuale. Pe prima dintre victime se pare că a ucis-o în locuința închiriată de aceasta în Constanța, în stațiunea Mamaia, pe data de 2 iulie 2024. A doua victimă a fost ucisă pe data de 27 august 2024 în locuința în care era găzduit de inculpata care a fost reținută în dosar.
Inculpata are patru copii minori în întreținere. Ea a fost acuzată, printre altele, pe lângă tăinuire și favorizarea făptuitorului, și pentru rele tratamente aplicate minorului, întrucât ar fi consumat substanțe halucinogene în prezența copiilor, ar fi ținut cadavrul vreo două zile în locuință, de față cu cei doi minori, și sunt indicii că s-ar fi purtat violent cu aceștia.
Datele de anchetă au condus la ipoteza de lucru că a fost același mod de operare al inculpatului reținut în sensul că le ucidea pe victime cu scopul de a le deposeda de autoturisme.
Prima victimă a fost deposedată de un autoturism Audi, model A4. Mașina a fost înstrăinată. A făcut schimb cu persoane din județul Tulcea. Apoi, mașina a fost înmatriculată în Bulgaria. Inculpații au luat bijuterii de pe cadavrul victimei ucise.
Se pare că victimele au fost sugrumate. Celei de a doua victimă i-a fost sustrasă mașina, un BMW, model Seria 1, pe care l-a condus pe drumurile publice. Între Sinoe și Mihai Viteazu, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, mașina s-a răsturnat. Astfel, inculpatul a ajuns la spital iar mașina victimei a fost distrusă.
Cele două telefoane mobile ale ultimei victime au fost sustrase de inculpat, împreună cu 11.000 de lei pe care o avea în mașină. Banii au fost cheltuiți. Se pare că tot din acești bani au fost cumpărate și substanțe cu efect halucinogen. De asemenea a plătit pentru victimă chiria locuinței pe care o avea. A accesat unul dintre telefoanele victimei pentru a lăsa de înțeles că victima ar fi în viață. Unul dintre telefoane a fost vândut unei persoane din localitatea Sinoe. Celălalt telefon a fost găsit asupra femeii inculpate.
Inculpatul și cu gazda sa, căreia îi spune iubi, ar fi consumat substanțe halucinogene în prezența minorilor. Potrivit procurorului, când polițiștii au intrat în apartament, copiii au declarat că mama lor le-a spus să nu vorbească despre femeia moartă.
Inculpatul este acuzat de comiterea a două infracțiuni de omor calificat, două infracțiuni de tâlhărie, conducere fără permis și acces ilegal la un sistem informatic.
Ambii inculpați s-au prelevat de dreptul la tăcere. Nu au oferit declarații. Inculpatul are un cazier bogat. A fost condamnat pentru furt de vehicule, conducere fără permis și infracțiuni la viața sexuală.
Când au fost aduși la Tribunal, femeia implicată în dosar a refuzat să facă declarații, alegând să rămână tăcută. În contrast, bărbatul a contestat acuzațiile aduse, afirmând că „Nu le-am omorât eu. Nu le-am sugrumat, nu le-am otrăvit. Trebuiau să se găsească probe dacă erau sugrumate sau lovite. Anchetatorii au ajuns la mine pentru că am cumpărat mașina de la a doua victimă".
„În caz este implicat și un copil de 15 ani, care ar fi fost forțat să ajute inculpații în această crimă. Minorul este copilul femeii reținute și ar fi participat la transportul victimei din Timișoara și la ștergerea urmelor. În prezent, copilul se află în grija Protecției Copilului. El este acuzat de favorizarea făptuitorului și tăinuire, întrucât după ce a fost ucisă cea de a doua victimă în locuința femeii inculpată să ținută vreo două zile în casă, a fost transportată de către inculpatul reținut și de către minor în portbagajul mașinii și abandonată în zona Sinoe, unde ar fi fost mâncată de șacali. Nu avem mai multe informații în acest sens decât cele spuse de minor", a explicat procurorul, potrivit Ziarul Amprenta.
Dosarul este instrumentat de procurorul Andrei Bodean, fostul șef al DNA Constanța, în prezent magistrat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă" (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
-
Numărul persoanelor cu demență va crește dramatic: cercetătorii au descoperit însă un remediu banal
În zilele noastre, populaţia din întreaga lume trăieşte mai mult, iar acest lucru va face ca numărul persoanelor cu deme ...
-
Profeția lui Elon Musk, din urmă cu un an, s-a adeverit recent: Va fi nevoie de un accident aviatic grav
Elon Musk spunea în urmă cu aproximativ un an că ar fi nevoie de un accident aviatic grav pentru ca guvernul să pună cap ...
-
Unde misterioase, detectate la 165.000 km distanță de Pământ. Explicațiile astronomilor
Semnale electromagnetice cunoscute sub numele de „unde chorus" au fost detectate la o distanță de 165.000 de kilometri d ...
-
Alerta internationala: O bucată uriașă de gheață, cât Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume
Pentru prima dată, o bucată imensă, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a ...
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolar ...
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit un ...
-
Cum Să-ți Mobilezi Bucătăria Cât Mai Prietenos Cu Bugetul
Amenajarea bucătăriei este o provocare care combină creativitatea și planificarea atentă, mai ales când vrei să respecți ...
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a re ...
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generâ ...
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) ...
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, d ...
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care ...
-
Călin Georgescu a făcut plângere la CPI, împotriva lui Iohannis și a CCR: Anularea alegerilor sare în aer
Verdictul Comisiei de la Veneția privind anulare alegerilor din România a fost unul clar: CCR și autoritățile din Români ...
-
Celebrul economist american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump: Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni
În ciuda creșterii scurte a piețelor la știrile confirmate despre o a doua președinție a lui Donald Trump, analiștii nu ...
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care a ...
-
O nouă speranță pentru inimile bolnave: descoperirea medicală care ar putea schimba vieți
Progresele în tratamentul insuficienței cardiace avansate se remarcă prin dezvoltarea unui plasture biologic care ar put ...
-
Zuckerberg a acceptat să-i bage 25 de milioane de dolari lui Donald Trump în buzunar
Meta a acceptat să plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari lui Donald Trump pentru a pune capăt proceselor int ...
-
Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor Harvard: Ucigașul tăcut din organism care lovește fatal în floarea vieții
Un nou studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Harvard Medical School, MIT și Spitalul McLean din Massach ...
-
Un fost cercetător în domeniul siguranței AI trage un semnal de alarmă - Ritmul de dezvoltare este terifiant
Un fost cercetător în domeniul siguranței de la OpenAI se declară „destul de terifiat" de ritmul de dezvoltare al inteli ...
-
Servicii ultrasecrete: China a făcut jocuri pentru a răsturna Guvernul Spaniei
O operaţiune chineză pe reţelele de socializare care urmăreşte să stârnească furia politică în Occident a cerut răsturna ...
-
Fetiță de 8 ani moartă în chinuri după ce părinții i-au refuzat insulina convinși că rugăciunile sunt suficiente: "O vindecă Dumnezeu!"
Paisprezece membri ai unui cult religios din Australia au fost găsiți vinovați pentru moartea lui Elizabeth Struhs, o fe ...
-
Transformă-ți rutina de îngrijire cu aparate de tuns și aparate de ras electrice de calitate
Aparatele de tuns și aparatele de ras electrice sunt esențiale pentru rutina zilnică de îngrijire personală. Aceste disp ...
-
Un liceu din cea mai mare capitală a Europei a înlocuit toți profesorii: Inteligența artificială le predă elevilor
Pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI) şi nu cu un profesor: un liceu privat din Londra a d ...
-
Procurorul care s-a ocupat de recuperarea brățărilor dacice despre furtul din Olanda. Ce șanse sunt ca tezaurul să fie recuperat
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, cel care s-a ocupat de recuperarea brățărilor dacice, spune că el c ...
-
Un bărbat a decedat la Spitalul Morții din Slatina pentru că nu era de gardă un cardiolog
Un bărbat de 66 de ani din Slatina a făcut la finalul săptpmânii trecute trei preinfarcturi în decurs de trei ore şi ar ...
-
Fișierele de asasinat JFK, RFK și MLK au fost desecretizate. Acestea dezvăluie planul nemilos al elitelor globale de a-i reduce la tăcere pe cei care le-au sfidat!
Ordinul executiv al lui Donald Trump de desecretizare a tuturor documentelor guvernamentale rămase legate de asasinatele ...
-
Creștere inexplicabilă a afecțiunilor cardiace: oamenii de știință solicită mai multe cercetări asupra efectelor secundare ale vaccinurilor anti-COVID
Experții canadieni solicită mai multe cercetări privind afecțiunile cardiace legate de vaccinurile Covid. Aceștia se tem ...
-
Un faimos expert în finanțe avertizează după ziua neagră de pe bursa americană: "Haosul de la Nvidia este doar începutul"
Hassim Taleb, autorul cărții „Lebăda Neagră", a avertizat marți, 28 ianuarie, că vânzările masive ale acțiunilor Nvidia ...
-
Asteroidul care se apropia alarmant de repede de Pământ este de fapt o Tesla lansată în spatiu de Musk în 2018
Un obiect spaţial pe care astronomii l-au identificat inițial ca fiind un asteroid care se apropie alarmant de Pământ s- ...