14 ani de închisoare pentru un ginecolog din București: Medicul, acuzat că a violat paciente, dă vina pe 'gruparea Heroiu'

Postat la: 30.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

14 ani de închisoare pentru un ginecolog din București: Medicul, acuzat că a violat paciente, dă vina pe 'gruparea Heroiu'

Medicul ginecolog Josef Kopp a fost condamnat în primă instanță la 14 ani de închisoare pentru violarea a patru femei în cabinetul său din centrul Capitalei. Judecătorii au dispus, de asemenea, plata unor despăgubiri morale de 24.000 de euro către victime.

Sentința nu este definitivă. Medicul se apără și spune că totul este fals și că ar fi campanie de denigrare pornită de la o asociație de proprietari. Scandalul în care este implicat medicul ginecolog Josef Kopp a izbucnit după ce o tânără de 24 de ani din Columbia, a formulat primele acuzații. Ea și-a făcut o programare pentru o întrerupere de sarcină la cabinetul său din centrul Capitalei. Medicul, cunoscut pentru susținerea avortului medicamentos, ar fi agresat-o sexual pe pacientă, aceasta ajungând ulterior la poliție pentru a depune plângere pentru viol. După acest incident, alte trei femei au raportat experiențe similare.

Agresiunile ar fi început în 2018, iar după șase ani de anchete și procese, Judecătoria Sectorului 1 a emis o sentință de 14 ani de închisoare pentru Kopp. Decizia nu este definitivă. După verdict, medicul a declarat că a tratat doar pacienta din Columbia în cabinetul său, negând vehement acuzațiile. Decizia judecătorească îl obligă pe Kopp să nu ia contact cu victimele și să plătească despăgubiri de 12.000 de euro pentru două dintre ele. În plus, medicului i s-a interzis practicarea profesiei pentru cinci ani după ispășirea pedepsei. Avocații săi au contestat decizia.

În timpul procesului, Kopp a susținut că dosarul ar fi fost influențat de persoane cu interese împotriva lui, o anume 'grupare Heroiu', care ar avea interesa în blocul unde își desfășoară activitatea și care ar dori să îl înlăture din funcția de președinte al asociației de proprietari. „Această grupare a fost obișnuită (n.r. de fostul președinte de asociație) să facă treburile lor. Și când au văzut că nu mai răspund de comanda lor au început. Mi-au zis că mă așteaptă un timp greu și un dosar penal. Și iaca au făcut. Ceva ciudat: domnul Heoriu a reușit să intre în acest dosar penal, a fost citat ca martor", spune medicul ginecolog într-o mărturisire video pe site-ul său.

loading...
PUTETI CITI SI...