Unul dintre cei mai buni baschetbaliști din NBA a fost suspendat pentru că nu vrea să se vaccineze: Nu are voie nici să se antreneze

Postat la: 13.10.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Unul dintre cei mai buni baschetbaliști din NBA a fost suspendat pentru că nu vrea să se vaccineze: Nu are voie nici să se antreneze

Gruparea Brooklyn Nets a anunţat suspendarea baschetbalistului Kyrie Irving, care astfel nu va putea juca până când se va vaccina.

"În faţa evoluţiei situaţie şi după o lungă deliberare, am decis că Kyrie Irving nu se va putea antrena sau juca până când nu va fi eligibil să participe la tot sezonul. Noi respectăm opinia lui, dar momentan alegerea lui îl împiedică să fie un membru permanent al echipei noastre", a anunţat clubul american.

Potrivit ESPN, Kyrie Irving va pierde 381.181 dolari pentru fiecare joc ratat din cauza restricţiilor locale cu privire la persoanele nevaccinate. În total, Irving ar putea pierde 15,6 milioane de dolari din salariul său pentru sezonul 2021/22 dacă va lipsi de la toate cele 41 de meciuri de pe teren propriu, plus 762.362 dolari pentru că a lipsit de la cele două jocuri de pre-sezon de acasă şi încă 762.362 dolari pentru absenţa lui de la două jocuri disputate la Madison Square Garden.

Săptămâna trecută, NBA a confirmat că jucătorii care nu pot respecta cerinţele locale de vaccinare şi astfel nu pot juca nu vor fi plătiţi pentru meciurile pe care le ratează din cauza statutului lor privind vaccinarea. Kyrie Irving a jucat în 54 de partide pentru Nets sezonul trecut, având o medie 26,9 puncte marcate şi şase pase decisive pe meci. Brooklyn Nets începe sezonul la 20 octombrie, la Milwaukee Bucks.

loading...