Prima mutare a lui Vlad Iacob în calitate de nou administrator special al lui Dinamo!

Postat la: 22.07.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Prima mutare a lui Vlad Iacob în calitate de nou administrator special al lui Dinamo!

Vlad Iacob, noul administrator special al lui Dinamo, are ca principal obiectiv promovarea în Liga 1, însă acest lucru nu va fi deloc ușor, ținând cont de lotul "alb-roșilor" din momentul de față. Conducătorul clubului vrea să puncteze însă și la nivel administrativ, acolo unde și l-ar dori pe Ionel Dănciulescu, pe postul de director sportiv.

Iacob și Dănciulescu ar fi avut deja și prima întâlnire, iar acum rămâne de văzut dacă cele două părți vor reuși să ajungă la un acord. "Pentru Dinamo o să fiu mereu disponibil, nu există negociere, știți unde sunt, știți unde am jucat și știți că numele meu este legat de acest nume", a declarat Ionel Dănciulescu. Legat de transferuri, Iacob a pasat întreaga responsabilitate pe umerii antrenorului. "Nu este rolul meu de a intra în detalii de acest gen. Veți vorbi cu noul antrenor, plus că vom vedea dacă va veni cineva și pe poziția de director sportiv. Avem deja și pentru asta un nume", a spus Vlad Iacob.

Dinamo își va propune calificarea în play-off, în primă fază, dar administratorul special vorbește chiar despre promovare. "Obiectivul sportiv este lupta pentru promovarea în Liga 1. Da, sunt încrezător, este nevoie ca toți dinamoviștii să fie alăături de echipă, de jucători, de staff. Ne dorim foarte mult să ajungem în play-off și mai apoi să promovăm. Obiectivul meu imediat este să asigur o stabilitate la club", a mai spus Iacob.

loading...
PUTETI CITI SI...