Mircea Lucescu dă detalii despre starea de sănătate a lui Dănuţ Lupu! Cine a intervenit la spital pentru fostul fotbalist

Postat la: 13.11.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Mircea Lucescu dă detalii despre starea de sănătate a lui Dănuţ Lupu! Cine a intervenit la spital pentru fostul fotbalist

Dănuţ Lupu se află în continuare internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Colentina, dar veştile privind starea sa de sănătate sunt mai optimiste.

Într-o intervenţie telefonica, Mircea Lucescu a dat detalii despre situaţia actuală a lui Dănuţ Lupu şi a spus că fostul patron al Radidului, George Copos, l-a ajutat foarte mult din momentul în care a aflat despre problemele lui de sănătate.

"De două zile mă ocup de chestia asta. Cel care îl ajută foarte tare este George Copos, el a vorbit cu Streinu-Cercel pentru medicamentaţie. Eu am vorbit cu doctoriţa Iliescu, cea care se ocupă de el. Îi transmit o îmbrăţisare enormă. E un băiat foarte bun şi a fost un jucător de mare, mare talent. E mai bine, vorbesc cu soţia lui şi îmi spune cum se simte", a dezvăluit antrenorul lui Dinamo Kiev.

Conform propriilor declaraţii, fostul fotbalist a făcut tot posibilul să evite infectarea cu noul coronavirus şi a stat închis în casă timp de două luni, pe perioada stării de urgenţă. Cu toate aceste, Lupu a fost diagnosticat cu COVID-19 şi, începând de marţi, se află la terapie intensivă.

loading...
PUTETI CITI SI...