Marius Sumudica a plecat in lacrimi de la Gaziantep. Romanul si-a cerut iertare: "Nu mai sunt puternic ca un turc, pentru ca plang"

Postat la: 14.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Marius Sumudica a plecat in lacrimi de la Gaziantep. Romanul si-a cerut iertare:

Tehnicianul Marius Sumudica a plans intr-o conferinta de presa sustinuta la Gaziantep, inainte de plecarea din oras dupa despartirea de Gaziantep FK.

"Sunt foarte trist. Ma intreb, incerc sa inteleg daca Gaziantep este casa mea sau Romania este casa mea. Vreau sa ma intorc acasa, dar nu pot. Aici a devenit acasa. Tot ce am facut aici a fost din inima. Saptamana trecuta voiam sa obtin pasaport turcesc, iar acum totul s-a schimbat. Noi aici am umplut impreuna paharul gol, dar sa se termine totul din cauza unei greseli pe care am facut-o nu poate fi acceptat. Am obtinut succese. Imi felicit toti jucatorii. Jucatorii si 90 la suta din angajatii clubului mi-au trimis mesaje in care scriau ca le pare rau. Le multumesc tuturor, tuturor conducatorilor, pentru tot. Nu mai sunt puternic ca un turc, pentru ca plang in fata voastra. Aceste lacrimi sunt lacrimile unei munci de 18 luni", a afirmat Sumudica.

El a precizat ca isi cere iertare daca a jignit sau a suparat pe cineva prim afirmatiile de la finalul meciului cu Sivasspor, adaugand ca unele declaratii au fost facute in gluma. "Le cer iertare oamenilor din Gaziantep si Turciei. Regret ce am spus. Daca am fi continuat impreuna am fi luptat pentru cupele europene. Sunt trist, inca visez atunci cand ma trezesc ca merg la club cu masina, ma gandesc la asta. In regula, am gresit, imi cer iertare, dar nu am jignit pe nimeni, nu am suparat pe nimeni. Insa din pacate drumurile ni s-au despartit. Nu trebuia sa fie asa, dar din pacate s-a intamplat. Sunt trist si pentru ca nu ne-am putut bucura alaturi de suporteri de victoriile importante obtinute", s subliniat romanul.

Sumudica a incheiat conferinta de presa cu cateva cuvinte in limba turca: "Buradaki herkes benim yuregimde yasayacak. Gule gule Gaziantep". (Toti cei de aici vor ramane in sufletul meu. Ramas bun, Gaziantep). Marius Sumudica s-a despartit duminica de gruparea Gaziantep FK, la care era antrenor din vara anului 2019.

loading...
PUTETI CITI SI...