Ladislau Boloni, dat afară de la Gent după doar 25 de zile. Echipa din Belgia este o "devoratoare" de antrenori români

Postat la: 14.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Ladislau Boloni, dat afară de la Gent după doar 25 de zile. Echipa din Belgia este o

Ladislau Boloni nu mai este antrenorul lui Gent. A fost dat afară cu o zi înaintea partidei cu Rapid Viena, din preliminariile Ligii Campionilor. Vestea a fost publicată de „Het Laatste Nieuws" și este doar o chestiune de timp până ce „divorțul" va fi anunțat oficial.

Boloni a fost numit pe 20 august 2020 și a pregătit Gent doar cinci etape. Lasă echipa pe locul 16 în prima ligă din Belgia. Șefii i-au reproșat rezultatele slabe. Antrenorul român a obținut doar o victorie, în vreme ce celelalte partide s-au terminat cu înfrângeri.

Atmosfera de la echipă era destul de tensionată. Un reporter de la „Het Nieuwsblad" a susținut că jucătorii s-au plâns că nu au primit nicio informație înaintea partidei de campionat cu Eupen.

Loți Boloni s-a enervat când a fost întrebat despre această poveste. „Oricine spune astfel de lucruri nu are niciun pic de respect pentru meseria mea, dar nu își respectă nici propria meserie. E o lovitură sub centură și nu are niciun sens.", a declarat antrenorul în vârstă de 67 de ani pentru „Het Laatste Nieuws".
Șefii lui Gent, ca George Copos. L-au dat afară pe Rednic de ziua lui

Gent nu a fost un mediu grozav pentru antrenorii români. Mircea Rednic a fost dat afară de la această formație, în anul 2014, chiar în ziua în care a împlinit 52 de ani.

„Noi am avut o discuţie foarte bună cu Mircea Rednic în această dimineaţă. Putem spune că relaţiile nu mai erau bune între antrenor şi jucători.
A fost o decizie grea, dar trebuia luată. E păcat să iei o asemenea decizie când sezonul e aproape gata.
Nu trebui să uităm că Mircea Rednic ne-a scos dintr-o pasă proastă. Eram la 17 puncte de locul 6 şi am luptat până în ultimul minut pentru un loc în play-off-ul 1", spunea atunci președintele echipei, Ivan De Witte.

Pentru Mircea Rednic nu a fost prima dată când i s-a întâmplat așa ceva. În anul 2001, George Copos s-a dus în cantonament cu un buchet de flori, în ziua în care „Puriul" împlinea 39 de ani. După ce l-a felicitat, patronul echipei l-a anunțat că l-a dat afară.

loading...
PUTETI CITI SI...