Danuț Lupu il desfiinteaza pe Gică Hagi: "Mingea se loveşte de fiul lui ca de colţul mesei!"

Postat la: 22.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Danuț Lupu il desfiinteaza pe Gică Hagi:

Dănuţ Lupu (53 de ani), un mijlocaş care, cândva, a încântat iubitorii fotbalului din România, a avut cuvinte dure care pot stârni un tsunami din partea familiei Hagi.

Ianis Hagi a ajuns principala problemă a fotbalului românesc! Iar asta pentru că, după declaraţiile tatălui său, mereu alţii sunt de vină pentru nereuşitele mijlocaşului de 22 de ani. După ce l-a impus decar al naţionalei pe vremea lui Cosmin Contra, acum patronul Viitorului l-a comparat pe Ianis cu Zidane, după ce jucătorul legitimat la Rangers a făcut nişte meciuri şterse la naţională, cu Islanda, Norvegia şi Austria.

Mai mult, însuşi Ianis, în ciuda acestor evoluţii slabe, a avut o reacţie urâtă la adresa selecţionerului Mirel Rădoi. Văzând această situaţie, Dănuţ Lupu s-a dezlănţuit la adresa lui Gheorghe şi Ianis Hagi, criticând comportamentul fostului internaţional şi jocul actualului mijlocaş de la Rangers.

Ce a spus Dănuţ Lupu?

*Prin declaraţiile pe care le face cu privire la Ianis Hagi, spun că nu e benefică numirea lui (n.r. - Gheorghe Hagi) la echipa naţională.

*După cum aţi observat, Ianis dacă joacă prost are ceva din marii jucători, Cruyff sau alţii. Seamănă în joc cu Zidane pe PlayStation, hai să fim serioşi!

*Ianis mai are de crescut. Nu e ce vrea Gică. Orice tatăl îşi laudă copiii şi e normal, dar de multe ori cred că Gică exagerează!

*Hagi e încăpăţânat şi orgolios! Lucrul ăsta putea să-l facă şi Rădoi cu Ianis, dar nu a făcut asta. Rădoi, pe undeva, i-a dat o palmă lui Hagi, între ghilimele. Rădoi e unul dintre antrenorii care l-a susţinut cel mai mult pe Ianis. Gică a procedat corect când l-a criticat pe Rădoi, care i-a lăudat copilul?

*El îţi laudă copilul, cu toate că nu e ceea ce vrem noi şi ce vrea tatăl lui, şi tot tu te iei de omul ăla? Cel puţin în ultimele două meciuri, de Ianis s-a lovit mingea ca de colţul mesei! Ianis vorbeşte mai mult în afara terenului şi să joace mai puţin! Un jucător, ca să îi răspundă unui antrenor, trebuie s-o facă mai întâi pe teren.

loading...
PUTETI CITI SI...