Bayern München - "The Terminator"! Bavarezii au câstigat Liga Campionilor cu un record incredibil

Postat la: 24.08.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Bayern München -

Bayern Munchen a învins, duminică, la Lisabona, pe Paris Saint-Germain, scor 1-0, şi a câştigat Liga Campionilor pentru a şasea oară în istoria sa.

În urma succesului din finală, pentru prima oară în istorie, o echipă a reuşit să câştige toate meciurille jucate în competiţie.

Primele 15 minute ale duelului de pe Estadio da Luz au avut un ritm bun, dar fazele de poartă au lipsit cu desăvârşire. După sfertul de oră de tatonare, cele două echipe şi-au adus aminte că înscriseseră împreună 67 de goluri până în finală, Bayern 42 - PSG 25, şi nu au dezamăgit aşteptările celor care sperau la o finală spectaculoasă şi ultraofensivă.

PSG a avut prima mare ocazie, în minutul 17, dar Neymar a fost blocat cu noroc de Neuer, Portar lui Bayern l-a blocat de două ori pe brazilian şi faza s-a terminat doar cu un corner. Patru minute mai târziu, Lewandosvki a primit cu spatele la poartă, a reuşit să se întorcă cu un adversar în spate, dar şutul său a lovit bara.

Până la pauză, ambele echipe au mai avut şanse de a deschide scorul, dar Angel Di Maria (24) şi Mbappe (45) pentru PSG, respectiv Lewandovski (31) şi Coman (36) nu au fost suficient de exacţi în faţa porţii.

Şi repriza secundă a avut nevoie de aproape un sfert de oră până cţnd echipele au dat drumul la joc. Prima ocazie de gol a avenit în minutul 59 şi a adus deschiderea scorului. O combinaţie splendidă pe traseul Gnabry, Muller şi Kimmich s-a încheiat cu o centrare perfectă a ultimului, iar Coman a înscris cu capul (foto sus)

Paradoxal, golul i-a întărâtat şi mai mult pe jucătorii campioanei Germaniei, următoarele 5 minute semănând cu dominarea totală din meciul cu Barcelona - atacuri supranumerice, ploaie de centrări şi ratări monumentale la poarta lui Navas. Scăpată cumva de lovitură decisivă, PSG a dominat finalul meciului, iar Mbappe 67, Marquinhos 70 şi Moting 90+2 ar fi putut trimite partida în prelungiri, dar portarul Neuer, printre cei mai buni oameni de pe teren, a fost de netrecut.

Bayern Munchen a mai câştigat Liga Campionilor în 1973-74, 1974-75, 1975-76, 2000-01, 2012-13 şi a mai jucat alte 5 finale.

Paris Saint-Germain: Navas - Kehrer, T. Silva, Kimpembe, Bernat (Kurzawa '80)- Herrera (Draxler '72), Marquinhos, Paredes (Verratti '64) - Di Maria (Choupo-Moting '80), Neymar, Mbappé. Antrenor: Thomas Tuchel

Bayern Munchen: Neuer - Kimmich, Boateng, Alaba, Davies - Thiago Alcantara (Tolisso '86), Goretzka - Gnabry (Coutinho '69), Müller, Coman (Perisici '68) - Lewandowski. Antrenor: Hans-Dieter Flick

Cartonaşe galbene: Paredes '52, Neymar '81, Thiago Silva '83, Kurzawa '86 / Davies '28, Gnabry '52, Sule '56

Meciul a fost arbitrat de italianul Daniele Orsato, iar rezervă a fost Ovidiu Haţegan.

Traseul lui Bayern în acest sezon al Ligii Campionilor

Grupe

Bayern - Steaua Roşie 3-0

Tottenham - Bayern 2-7

Olympiacos - Bayern 2-3

Bayern - Olympiacos 2-0

Steaua Roşie - Bayern 0-6

Bayern - Tottenham 3-1

Optimi

Chelsea - Bayern 0-3

Bayern - Chelsea 4-1

Sferturi

Bayern - Barcelona 8-2

Semifinală

Bayern - Lyon 3-0

Finală

Bayern - PSG 1-0

Total 11 11 0 0 43-8

loading...
PUTETI CITI SI...