Viorica Dăncilă l-a readus pe Victor Negrescu în Guvern, în calitate de consilier onorific

Postat la: 13.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Viorica Dăncilă l-a readus pe Victor Negrescu în Guvern, în calitate de consilier onorific

Victor Negrescu, fost ministru delegat pentru afaceri europene, a fost numit marți în funcția de consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă. Victor Negrescu și-a dat demisia din funcția de ministru pentru afaceri europene în luna noiembrie, cu mai puțin de două luni de preluarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene.

Victor Negrescu era responsabil cu proiectul de pregătire și exercitare a președinției rotative a Consiliului UE de către România. Ulterior, Victor Negrescu a susținut, într-un interviu pentru HotNews, că a ales să-și dea demisia în momentul în care în Guvern „s-au propus anumite lucruri cu care eu nu puteam fi de acord".

Negrescu nu a dat detalii concrete, pe motiv că discuțiile din guvern au fost „la confidențial", însă a sugerat că acestea au avut legătură cu poziționarea Romaniei față de Uniunea Europeană, valorile și standardele acesteia, precum și cu mandatul țării noastre la președinția Consiliului UE.

„Eu sunt profund atașat de parcursul european al României, profund atașat că trebuie să respectăm standardele europene, că există cutume pe care nu le putem schimba și că putem avea o Românie puternică în UE dacă respectăm toate acestea, fiind capabili în acest fel să ne exprimăm interesele. Eu am crezut că inițietivele propuse de unii dintre colegii mei nu mergeau în această direcție și nu puteam să-mi desfășor activitatea la același nivel.

Sunt convins sau sper că cei care vor asuma aceste atribuții mai departe o vor face cât mai bine. Eu cred că România trebuie să fie capabilă să livreze tot ceea ce înseamnă negocierile privind bugetul viitor european. Cred că România trebuie să fie ambițioasă. Asta înseamnă să ne asumăm această responsabilitate solicitată inclusiv de reprezentanții Comisiei Europene de a finaliza negocierile pe viitorul buget european. (...) O președinție eficientă este una care obține consensul, nu una care face din când în când un eveniment, dă bine în poză", a spus Negrescu.

loading...
PUTETI CITI SI...