Un senator PSD acuză: Legea protejării avuției naționale, atacată de PNL la CCR din nou, ca să poată prădui!

Postat la: 04.11.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Un senator PSD acuză: Legea protejării avuției naționale, atacată de PNL la CCR din nou, ca să poată prădui!

Senatorul PSD Daniel Zamfir a afirmat, miercuri, că legea protejării avuției naționale a fost din nou atacată de PNL la CCR „ca să câștige timp să poată prădui ce mai e de prăduit".

„Prăduitorii nu se lasă. Legea protejării avuției naționale a fost din nou atacată de PNL la CCR! Manevra are drept scop menținerea în vigoare a Ordonanței care le permite să vândă CEC-ul, Hidroelectrica, Portul Constanța și tot ce mai are de preț țara asta. Noi am respins această Ordonanță în Parlament, iar ei o atacă la CCR ca să câștige timp să poată prădui ce mai e de prăduit. O manevră josnică, de neiertat", scrie, miercuri, pe Facebook Daniel Zamfir.

Replica senatorului PSD vine după ce Guvernul a atacat la CCR legea pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învățământ în contextul epidemiei COVID-19, precum și legea care respinge OUG care permitea Guvernului să vândă acțiunile unor companii de stat.

loading...
PUTETI CITI SI...