Sorin Grindeanu a anunțat premieră de la intrarea în UE: România va atrage toate fondurile alocate pentru Infrastructură Mare

Postat la: 01.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Sorin Grindeanu a anunțat premieră de la intrarea în UE: România va atrage toate fondurile alocate pentru Infrastructură Mare

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu spune că România va atrage toate fondurile alocate pentru Infrastructură Mare, fiind pentru prima dată când se întâmplă așa ceva.

„În acest an s-au semnat undeva, ca valoare, contracte de peste 16 miliarde, de 4 ori mai mult decât anul trecut, peste 16 miliarde față de anul trecut undeva la 4,6, iar ca rată de absorbție nu o să ne închidem la 8,8 miliarde. Din ultimele calcule făcute ne ducem spre 10 miliarde, de asemenea, 200% față de anul trecut, iar absorbția pe ceea ce va însemna anul 2023 va fi una imensă la Ministerul Transporturilor pentru că vor intra în execuție toate aceste contracte", a declarat Sorin Grindeanu.

Acesta a spus că fondurile din POIM vor fi absorbite cu 10-11 luni înainte de termen.

„Ministerul Transporturilor pentru prima dată va încheia undeva cu 10 luni, 11 luni, înainte de termen toate fondurile pe POIM, știți că avem termen până la sfârșitul anului 2023 să cheltuim toți banii prevăzuți în exercuțiul bugetar 2014-2020, noi o să terminăm undeva în ianuarie-februarie toate sumele. E pentru prima dată de când suntem membri ai UE când reușim să accesăm toate sumele prevăzute pe Infrastructură Mare", a precizat ministrul.

Acesta a mai spus că a primit acordul CE pentru ca în cele 10 luni rămase de anul viitor Ministerul Transporturilor să poată accesa bani de la alte programe care nu reușeșsc să facă această absorbție.

loading...
PUTETI CITI SI...