Scandalul din AUR continua: George Simion e acuzat că ar fi cheltuit ilegal subvențiile primite de la stat

Postat la: 27.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Scandalul din AUR continua: George Simion e acuzat că ar fi cheltuit ilegal subvențiile primite de la stat

Deputatul Ringo Dămureanu, ales pe listele AUR şi plecat, între timp, din partid, susţine că formaţiunea condusă de George Simion şi care a primit peste 14 milioane de euro subvenţie, începând cu anul 2021, are „conturile zero şi datorii de milioane".

El susţine, într-un mesaj postat pe reţele de scoializare, mesaj pe care parlamentarul îl denumeşte „analiză", că, după ce în primii doi ani nu s-a cheltuit deloc din fondurile primite ca subvenţie, după alegerea lui George Simion, între februarie 2023 şi august 2024, „deşi organizaţiile locale, parlamentarii aleşi şi chiar simplii membri au continuat să suporte toate cheltuielile, ca şi până atunci, conducerea AUR a cheltuit integral subvenţia primită". Ringo Dămureanu face publice şi date despre modul concret în care banii ar fi fost cheltuiţi.

Într-un text cu titlul „FALIMENT: Cum a ajuns AUR în prag de alegeri cu conturile zero şi datorii de milioane. Şi de ce a ajuns să declanşeze scandalul «Bani contra candidaturi»", deputatul Ringo Dămureanu face referre la situaţia financiară a AUR în prag de alegeri.

„Din ianuarie 2021, de când AUR a intrat în Parlament, şi până în - august 2024, partidul condus de George Simion a primit de la bugetul de stat, în condiţiile legii, o subvenţie de peste 14 milioane de euro, sumă cel puţin suficientă ca Partidul să-şi poată organiza activităţile interne şi campaniile electorale. În primii 2 ani din acest interval, adică până în ianuarie 2023, inclusiv, AUR nu a cheltuit niciun ban din aceste sume. Liderii Partidului puneau presiune pe organizaţiile locale şi pe parlamentarii aleşi în teritoriu să suporte toate cheltuielile şi se lăudau public cu faptul că nu cheltuie «banii poporului» primiţi drept subvenţie", scrie parlamentarul pe reţele de socializare.

El susţine că toată subvenţia a fost cheltuită într-un an şi jumătate. „Lucrurile s-au schimbat însă, nu după multă vreme de la Congresul în care Simion a devenit preşedinte plin, Lulea - prim-vicepreşedinte, iar «tovarăşul» lor, Păunescu Silviu-Titus - secretar general. Astfel, în următoarele 19 luni, februarie 2023 - august 2024, deşi organizaţiile locale, parlamentarii aleşi şi chiar simplii membri au continuat să suporte toate cheltuielile, ca şi până atunci, conducerea AUR a cheltuit integral subvenţia primită. S-au aruncat pe nimic sume colosale!", adaugă deputatul. Ringo Dămureanu face publice şi date despre modul concret în care banii ar fi fost cheltuiţi.

„Pe cheltuieli pe presă şi propagandă plus spoturi publicitare, AUR a aruncat 4,2 milioane de euro, în medie peste 220.000 de euro lunar. Cu toate că mereu liderul George Simion spunea că presa îi este ostilă, niciodată nu a recunoscut că o plăteşte gras. Va fi interesant să aflaţi pe ce tipuri de contracte şi către s-au dus atâtea milioane de euro şi dacă nu cumva chiar George Simion cu Marius Lulea & co. sunt beneficiarii reali ai cheltuirii acestor sume. Pe aşa-numite investiţii în bunuri mobile şi imobile, necesare activităţii de partid, plus cheltuieli pentru funcţionarea sediilor, chirii şi utilităţi, liderii AUR au aruncat alte 4,2 milioane euro, cu toate că nu cunoaştem niciun sediu în ţară cumpărat de AUR până în prezent. Cel mult 5-6 sedii închiriate, la nivelul regiunilor, aşa că urmează să aflaţi în ce «găuri» nesătule se scurg atâţia bani, adică alţi peste 220.000 de euro, în medie, lunar. Sub titlul «organizarea de activităţii cu caracter politic», Simion, Lulea & co. au mai aruncat încă 3,6 milioane euro, adică încă aproximativ 190.000 euro în medie lunar. Veţi afla pe ce operaţii de tăiere de frunze la câini şi către ce «băieţi deştepţi» s-a dus atâta bănet, dar «tripleta de AUR» Simion - Lulea - Păunescu cu siguranţă ştie", mai susţine parlamentarul.

Potrivit acestuia, „pe cheltuieli de personal s-au mai dus alte 1,2 milioane euro, adică 63.000 euro în medie lunar. Este contravaloarea a 85 de angajări, dispuse în afara birourilor parlamentare. În medie, 2 angajaţi pe judeţ, de care ştie tot «tripleta» în cazul în care voi în teritoriu n-aţi văzut nicio angajare". Dărmureanu mai susţine că pe sondaje, Lulea şi Simion „au mai aruncat alte 400.000 euro, cheltuite, atenţie!, doar în perioada octombrie - decembrie 2023, în care nu au avut loc niciun fel de alegeri".

„Care să fi fost logica în care din 44 de luni faci sondaje doar în 3 luni succesive, în care nu erau şi nu se apropiau alegeri?", adaugă parlamentarul El mai scrie că la finele lunii august 2024, „din subvenţie nu doar că nu a mai rămas absolut niciun leu necheltuit, dar s-au plătit în avans încă vreo trei sferturi de milion de euro, bani pe care acum partidul îi aşteaptă de la buget în lunile care urmează".

„Iar cum lunar vin cam 320.000 euro, este clar că aceşti bani care vor veni până la sfârşitul acestui an, abia vor reuşi să acopere cheltuiala făcută în avans. Aşa se face că, în pragul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, AUR a devenit un Partid falit, cu ZERO lei în conturi. În plus, Partidul condus de Simion şi Lulea a pierdut şi suma de 11 milioane de lei pentru campania de la europarlamentare, pe care Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a decis să nu i-o mai ramburseze, din cauza cheltuielilor nelegale, plus alţi 11 milioane de lei confiscaţi de la AUR de aceeaşi AEP, în urma neregulilor descoperite. În conferinţa de presă ţinută marţi la Bucureşti, în faţa sediului central de campanie, liderul George Simion a fost nevoit să se recunoască învins şi să confirme că tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare le-a cerut să contribuie la bugetul de campanie, să asigure din banii lor precampania şi campania electorală, pentru că «aşa este conceput sistemul electoral din România, candidaţii suportă aceste cheltuieli»", mai scrie deputatul

El susţine că, imediat după declanşarea scandalului "Bani contra candidaturi", contabilul şef al AUR, Timotei Onoriu, a renunţat să mai asigure servicii de contabilitate partidului. Ringo Dămureanu a declarat săptămâna aceasta în plenul Camerei Deputaţilor, că s-au cerut 60.000 de euro pentru candidatură, pentru locuri eligibile şi a cerut demisia din funcţia de preşedinte al AUR a lui George Simion, pe care l-a numit "impostor politic". Preşedintele AUR, George Simion, a confirmat suma de 60.000 de euro cerută candidaţilor la parlamentare, el declarând marţi că aşa este conceput sistemul electoral din România, iar candidaţii suportă aceste cheltuieli. El a dat asigurări că banii sunt viraţi în contul partidului şi raportaţi la AEP.

loading...
PUTETI CITI SI...