Razbunarea lui Daddy! Postul Gabrielei Firea din PSD scos la mezat. Alegeri în 11 organizații, inclusiv București
Postat la: 03.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Firea va fi pedepsită de tătucul Dragnea pentru că a ieșit din front și i-a atacat pupila, pe ministrul de Interne Carmen Dan, pe care a acuzat-o pe față că a coordonat represiunea jandarmeriei din 10 august împotriva protestatarilor pașnici și pentru că a încercat să paseze resposabilitatea violențelor asupra prefectului Speranța Cliseru, om de casă al familiei Firea-Pandele.
Dragnea a spus sâmbătă seara, în conferința de presă nocturnă de după ședința CEx și atacul Gabrielei Firea, președinte al organizației București și primar general al Capitalei, că nu are niciun resentiment față de "Gabi Firea", căreia nu-i reproșează nimic. Și că nu o va critica niciodată pe "Gabil Firea". Doar îi scoate postul la tarabă, jucând pe singura vulnerabilitate a Gabrielei Firea: interimatul. De altfel, interimatul este cartea cu care Dragnea își negociază susținerea filialelor din partid în momentele critice în care are nevoie de votul lor în forul de conducere de la București. Deținerea conducerii filialelor unui partid aflat la guvernare înseamnă bani, putere și control: acces la robinetul cu bani publici și consolidarea puterii pe plan local. Vătăfie prin pârghii exclusiv democratice.
CExN al PSD a stabilit, sâmbătă, la Neptun, să se organizeze alegeri pentru funcția de președinte în 11 organizații județene conduse de lideri interimari, printre acestea fiind și organizația PSD București condusă de primarul Capitalei, Gabriela Firea, au declarat surse din partid.
Decizia vine în contextul în care Gabriela Firea a fost cea care a intrat în conflict cu Liviu Dragnea pe care l-a atacat dur la finalul ședinței Comitetului Executiv, după ce solicitarea ei de demitere a protejatei Carmen Dan pentru violențele jandarmeriei din 10 august a fost respinsă.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a propus sâmbătă, la Neptun, în ședința Comitetului Executiv Național al partidului, să se organizeze alegeri județene pentru funcția de președinte în toate filialele conduse de lideri interimari, au declarat surse social-democrate participante la ședință, citate de Mediafax.
Potrivit surselor citate, după ce CExN a admis propunerea lui Dragnea, președintele partidului le-a cerut liderilor județeni interimari ai PSD să înceapă chiar de săptămâna viitoare pregătirile pe plan local pentru organizarea de conferințe județene de alegere a noilor președinți.
Filiala PSD București este condusă, interimar, de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. La 9 februarie 2016, după un conflict cu social-democrații din Sectorul 5, Robert Negoiță s-a retras de la conducerea PSD București, în locul acestuia fiind numită provizoriu Gabriela Firea.
Filialele județene PSD din Botoșani, Suceava, Cluj, Alba, Brașov, Brăila, Timiș, Iași, Giurgiu și Sibiu, precum și organizația PSD București sunt conduse de președinți interimari.
Statutul PSD a fost modificat la Congresul extraordinar din 10 martie în sensul în care alegerea președintelui organizației județene nu se va mai face prin scrutin intern, în care votează direct toți membrii de partid din județ, ci se revine la formula de alegere a conducerii organizației județene prin delegați.
Pe 30 iunie 2016, Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD a luat act, la Târgoviște, de demisia a şase preşedinţi de organizaţii judeţene, ca urmare a rezultatelor slabe la alegerile locale. Cei șase lideri județeni care și-au dat atunci demisiile au fost Ovidiu Portariuc (Botoşani), Cătălin Nechifor (Suceava), Remus Lăpuşan (Cluj), Ioan Dîrzu (Alba), Mihai Mohaci (Braşov) şi Octavian Petric (Satu Mare). În locul lor, CExN al PSD i-a numit președinți interimari, până la organizarea de alegeri județene, pe Doina Fedorovici (Botoșani), Ioan Stan (Suceava), Horia Nasra (Cluj), Marius Dunca (Brașov) și Aurelia Fedorca (Satu Mare), în timp ce la PSD Alba a fost numit interimar tot demisionarul Ioan Dîrzu. Din cele 6 organizații județene, doar PSD Satu Mare a organizat alegeri interne în care Aurelia Fedorca a devenit președinte ales, nu desemnat de la centru.
O altă organizație județeană PSD condusă interimar este Brăila. Fostul președinte al PSD Brăila, ex-premierul Mihai Tudose, a demisionat din funcție după ce a fost ales vicepreședinte național al PSD la Congresul din 18 octombrie 2015. Potrivit vechiului Statut PSD, membrilor partidului li se interzicea să dețină în același timp o funcție în conducerea centrală a partidului și o funcție de președinte al unei organizații județene. Interimatul, după demisia lui Tudose, a fost preluat de primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu. Pe 9 februarie 2016, după ce DNA l-a arestat preventiv pe Simionescu, conducerea județeană a PSD Brăila l-a numit președinte interimar pe senatorul Ion Rotaru, care ocupă funcția și în prezent.
Cel mai nou lider interimar din PSD este Călin Dobra. Acesta a preluat pe 23 ianuarie a.c. conducerea provizorie a filialei județene din Timiș a social-democraților, după ce CExN al PSD l-a exclus din partid, pe 15 iunie 2017, pe președintele județean de la acea vreme, fostul premier Sorin Grindeanu.
De asemenea, organizația PSD Iași este condusă interimar de președintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa. Acesta asigură interimatul filialei județene din 22 februarie 2017, după ce într-o ședință a CExN al PSD desfășurată la București, conducerea centrală a partidului a decis să-l demită pe fostul președinte PSD Iași, Mihai Chirica, din toate funcțiile deținute în partid, la finalul unui șir de critici ale lui Chirica cu privire la OUG 13.
Și filiala județeană PSD Giurgiu este condusă interimar, din februarie 2017, de Marian Mina, președintele Consiliului Județean. Interimatul din Giurgiu a apărut după ce fostul președinte al filialei, senatorul Niculae Bădălău, a fost promovat în 28 decembrie 2016, prin vot în CExN, în funcția de președinte executiv al PSD.
Printre șefii interimari ai PSD se află și ministrul Turismului, Bogdan Trif, președintele organizației județene Sibiu.
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...
-
Organizația USR Sector 1 vrea să scape de Clotilde Armand!
Mai mulţi membri ai USR Sector 1 nu o mai doresc pe Clotilde Armand, actualul preşedinte, în fruntea organizaţiei şi sus ...
-
Apelul internațional al lui Călin Georgescu: "Corupția ne-a luat dreptul sacru acordat exclusiv de Dumnezeu"
Călin Georgescu și-a pus speranța în CEDO pentru a șterge anularea alegerilor prezidențiale din România. Într-un mesaj p ...
-
Scandal în coaliția de guvernare din cauza ordonanței "trenuleț". Liberalii sar la ceartă cu ungurii si pesedistii
Ordonanţa "trenuleţ" a iscat primul scandal în coaliţia de guvernare. Liberalii sunt nemulţumiţi de două dintre măsurile ...
-
Ciolacu și Bolojan vor conduce împreună un Departament de eficientizare, construit după modelul lui Trump. Ce se va întâmpla cu bugetarii în plus
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) și președintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL) vor conduce împreună un departament care va ...
-
Lovitură pentru Guvern chiar înainte de ședință: Ordonanța de austeritate are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social
„Ordonanța-trenuleț" prin care Executivul vrea să facă economii la buget de peste 30 de miliarde de lei ar fi primit avi ...
-
Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
Cu toate ca s-a retras din viata publica, Marian Munteanu are din cand in cand reveniri si reverii care ne pun pe gandur ...
-
Claudiu Târziu: Guvernul Ciolacu 2 s-a născut din cea mai monstruoasă trădare a intereselor și siguranței naționale ale României
După o campanie electorală în care liderul PSD a acceptat umilitorul arbitraj al premierului Viktor Orban pentru accesul ...
-
Sondaj IRES - Decizia CCR de a anula prezidențialele, puternic contestată de către români
Decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este considerată evenimentul anului de 28% dintre români, fiind urmată ...
-
Panică după ce UE a stopat banii pentru România. Zeci de milioane de euro din PNNR au fost suspendați de către Comisia Europeană din cauza unor nereguli
UE a stopat banii pentru România, astfel că zeci de milioane de euro din PNRR nu vor mai ajunge din cauza depistării uno ...
-
Le Figaro: Sfârșitul jalnic al domniei lui Klaus Iohannis
Într-un articol dedicat doar abonaților ziarului de dreapta Le Figaro, intitulat "En Roumanie, la piteuse fin de règne d ...
-
Berliner Zeitung, despre alegerile anulate din România: în capitalele vestice, s-au tras clopotele de alarmă
Multă lume din România îi vede la Kremlin pe autorii victoriei lui Călin Georgescu. Dar dacă totul a fost o intrigă a pr ...
-
Șoșoacă îl face terci pe Simion: Noi negociem cu Târziu. Iata dovada! Exista un singur lider al suveranistilor si ala sunt eu!
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de fap ...
-
Planul unei coaliții AUR-SOS-POT a fost defectat de Diana Șoșoacă: "Ascultăm și nu judecăm!"
George Simion, liderul AUR, a afirmat pe TikTok că s-au purtat discuțiil pentru formarea unei coaliții împreună cu parti ...
-
Televiziunile de știri pierd la greu banii de campanie. Politicienii au început deja să se orienteze către TikTok
Deja 65% dintre companii aleg să se promoveze pe social media, nu pe TV. Din start, este o pierdere pentru televiziuni. ...
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui cand ...
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senat ...
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...