Rareș Bogdan revendică întîietatea: "Eu am fost primul ziarist care a dus campania 'fără penali' în functii publice!"
Postat la: 12.10.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan scrie despre votul fără penali de marţi, din plenul Camerei Deputaţilor, că proiectul PNL se referă la toate infracţiunile cu intenţie, pe când proiectul USR doar la cele contra persoanei şi minori, astfel că USR a plecat pe un drum cu proiectul lor şi s-au trezit cu sacii în căruţă.
"Am propus reglementarea în acest fel, prin îmbunătăţirea proiectului USR, în sensul că cei condamnaţi pentru infracţiuni cu intenţie nu pot depune candidaturi şi nu pot fi aleşi nici la locale, nici la parlamentare, nici la prezidenţiale. Fără penali în funcţii publice devine astăzi realitate! Vocea românilor devine litera de lege prin proiectul legislativ iniţiat în 2017 de PNL (Alina Gorghiu - unic iniţiator principal - plx 480/2017). Criteriile de integritate propuse de colega mea datează din 2015 chiar, iar eu am fost primul ziarist care a dus o campanie pe această idee. Proiectul care a primit undă verde de la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor prevede că nu pot candida şi nu pot fi aleşi în alegerile parlamentare şi prezidenţiale persoanele care la dată depunerii candidaturii nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la art.37 din Constituţie pentru a fi alese, şi persoanele care la dată depunerii candidaturii au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie", a scris europarlamentarul pe Facebook.
Rareş Bogdan precizează că acesta a fost cuprins în ordinea de zi a plenului CD, camera decizională, alături de un proiect al USR (plx 535/2021), care prevedea că nu pot fi aleşi în alegerile parlamentare şi locale, persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni contra vieţii, contra libertăţii persoanei, contra libertăţii şi identităţii sexuale şi rele tratamente aplicate minorului. "La acest proiect, Gabi Horga şi Diana Morar au avut un amendament admis în comisia raportoare vizând faptul că aceste persoane nu pot nici depune candidaturi. După cum se poate uşor observă, iniţiativa USR nu viza tema Fără penali, ci tema pedepsirii infractorilor sexuali ai minorilor, o tema ce o rostogolesc în acest moment în mai multe iniţiative în parlament", spune Rareş Bogdan.
Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, "pe plen, pe aceeaşi ordine de zi, existau două proiecte cu obiect parţial suprapus din două perspective: proiectul PNL viza alegerile prezidenţiale şi parlamentare, iar proiectul USR cele parlamentare şi locale. Proiectul PNL se referă la toate infracţiunile cu intenţie, pe când proiectul USR doar la cele contra persoanei şi minori, practic acestea fiind subsumate celor menţionate de PNL, întrucât sunt săvârşite şi acestea cu intenţie. Per a contrario, dacă s-ar fi adoptat proicetul USR, de exemplu, un talhar avea drerptul să candideze şi să fie ales", precizează Rareş Bogdan.
El mai arată că, "iniţial, propunerea grupului PNL a fost de respingere a proiectului USR întrucât ar avea acelaşi obiect, însă am atras atenţia că nu este acelaşi obiect întrucât proiectul USR trateza şi alegerile locale, pe când proiectul PNL, doar cele prezidenţiale şi parlamentare. În schimb proiectul USR era incomplet întrucât nu acoperea sfera tuturor infracţiunilor săvârşite cu intenţie, astfel că trebuia să preia formă din proiectul PNL. Am propus reglementarea în acest fel, prin îmbunătăţirea proiectului USR, practic în acest fel schimbând total obiectul sau avut în vedere de iniţiatori şi realizând prin schimbare legiferarea ideii Fără penali, în sensul că cei condamnaţi pentru infracţiuni cu intenţie nu pot depune candidaturi şi nu pot fi aleşi nici la locale, nici la parlamentare, nici la prezidenţiale", spune europarlamentarul PNL.
El menţionează că procedural au solicitat scoaterea de pe OZ la plen, retrimiterea în comisii, unde au făcut propunerea de amendare a proiectului USR după ce au purtat discuţii cu ei şi asigurându-se de exactitatea textului convenit în formă în care a fost supusă votului la plen, unde proiectele au fost votate în unanimitate, mai puţîn un vot contra. "Practic, USR a plecat pe un drum cu proiectul lor şi s-au trezit cu sacii în căruţă realizându-se cel mai mare obiectiv promovat de ei, fără contribuţia lor. Nu sperau ei aşa ceva vreodată, astfel că nu e cinstit să is aroge merite pentru că fără PNL şi plx 480/2017 al PNL, făcut înainte de a promova ei iniţiativa cetăţenească Fără penali, erau fix zero barat cu proiectul lor ce viza alt obiect public (condamnarea infractorilor sexuali cu minori). Le felicit pe colegele mele Diana Morar, Alina Gorghiu şi Gabriela Horga, alături de ceilalţi colegi!
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care s-a extins interdicţia de a fi ales consilier local, consilier judeţean, primar, preşedinte al consiliului judeţean ori senator sau deputat şi la persoanele condamnate definitiv pentru comiterea de infracţiuni contra vieţii, contra libertăţii persoanei, privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertăţii, integrităţii sexuale şi de rele tratamente aplicate minorului, daca nu a intervenit reabilitarea judecătorească sau nu a fost împlinit termenul de reabilitare. Legea merge la promulgare.
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui cand ...
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senat ...
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...
-
Vom avea un guvern minoritar: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare - "Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e silă să stea la masă cu tine"
Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt d ...
-
Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
Initial, Victor Ponta si-a aranjat o intalnire la Mar-a-Lago cu fiul lui Donald Trump. Ponta a intrat in combinatie pe f ...
-
Claudiu Târziu: „Libertatea de expresie nu e negociabilă. Cenzura deschide calea dictaturii"
În cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind anularea recentă a alegerilor din România, europarlamentarul Claud ...
-
Nicușor Dan readuce pe tapet căsătoriile între persoanele de același sex: Sunt de acord cu parteneriatul civil
Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale și a răspuns la o temă extrem de fierbinte, afirmând est ...
-
Minoritățile naționale: finanțări majore, contribuții minore
Cu foarte mici excepții punctuale, grupul parlamentar al minorităților naționale s-a consacrat, de-a lungul a mai bine d ...
-
PSD, PNL și UDMR au convenit impozitarea progresivă a marilor averi, menținerea cotei unice și reducerea taxelor pe salarii
Președinții PSD, PNL, UDMR și ai grupului Minorităților Naționale au convenit, marți, într-o reuniune la Palatul Victori ...
-
Luis Lazarus: Parlamentul European nu e interesat de agricultura din România. Ei sunt preocupați de egalitatea de gen și câte femei lucrează în domeniu VIDEO
Europarlamentarul Luis Lazarus a răbufnit după discursul susținut săptămâna trecută în Comisia AGRI a UE. Lazarus susțin ...
-
Negocieri pentru Noul Guvern al României - Ce minister ar putea să îi revină fiecărui partid component al noii coaliții
Deși inițial se căzuse de acord ca toate negocierile și procedurile parlamentare, legale și constituționale să fie îndep ...
-
Mandatul Președintelui României încetează de drept în 21 decembrie 2024, nici o clipă peste ora 00:00!
Doamna avocat dr. Ana-Maria Mihălcescu (Baroul București) a făcut o analiză juridică a situației create în România în da ...
-
„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
„Ce poate fi mai periculos pentru UE decât o putere care se agăța de pro-europenism ca să justifice anulări de alegeri ș ...
-
Diana Șoșoacă amenință că zboară creierii polițiștilor cu o armă. Poliția Capitalei s-a autosesizat intr-un nou dosar
Poliția Capitalei s-a autosesizat și a demarat verificările după ce, într-un filmuleț de aproximativ 40 de minute transm ...
-
Claudiu Târziu cheamă liderii AUR, SOS și POT la constituirea unei alianțe
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a lansat sâmbătă, 14 decembrie, un apel către AUR ...
-
Alianța PSD-PNL-USR-UDMR ar fi agreat cine va fi viitorul premier. Ce se știe despre un posibil candidat comun la prezidențiale
Coaliţia care se conturează în Parlament, între PSD-PNL-USR-UDMR şi minorităţi, strânge mai mult de 65% din voturi. Lide ...
-
Colegi de globalism: Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Cei doi discutau despre implementarea "Agendei 21"
Președintele Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Un articol din 2003 arată că președintele ...
-
Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, vine cu o ipoteză interesantă, după ce România a intrat în spațiul Schengen, la cap ...
-
Decizia unanimă a coaliției de guvernare privind viitorul președinte al României
Prima decizie unanimă a viitoarei pro-europene de guvernare, chiar înainte de formarea oficială a noul Parlament și Guve ...
-
Șefa diplomației UE avertizează că Rusia a învățat să influențeze alegerile: "Văd exemplele din România"
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, spune că Rusia a învățat cum să influențeze alegerile prin intermediul noilor tehnolog ...
-
Lui Iohannis îi arde de operatii estetice după ce a operat democratia anulând alegerile din România
Recent, au apărut speculații despre o posibilă intervenție estetică a președintelui Klaus Iohannis, iar informațiile vin ...
-
Șoșoacă acuză că a fost forțată să îl susțină pe Georgescu: "Aici, pe fraierirea voastră, s-a bătut SIE cu SRI, Mossad cu CIA, MI5, FBI"
Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, acuză că a fost contrânsă să îl susțină pe Călin Georgescu în cursa pentru aleg ...
-
Un politolog acuză CCR că nu a fixat un termen pentru reorganizarea alegerilor: "Dacă guvernul decide, Iohannis mai rămâne în post încă 3 ani"
Politologul Cristian Preda, fost decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București, critică decizia ...
-
Europarlamentarul AUR Claudiu Târziu: „România a primit astăzi interdicția oficială de a-și alege un președinte prin voința liber exprimată a națiunii"
România a ajuns astăzi într-un punct extrem de primejdios pentru existența statului roman și a unei societăți democratic ...