Rareș Bogdan despre David Sassoli: "Un mare înțelept!"

Postat la: 11.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Rareș Bogdan despre David Sassoli:

Șeful Delegației EPP România din Parlamentul European, Rareș Bogdan, îl numește pe David Sassoli „un mare înțelept".

„Avea o logică imbatabilă, știa să cumpănească problemele spinoase cu o înțelepciune rară. Au fost multe situații în care echilibrul său a fost salvator, mai ales dificultățile legate de deciziile în privința actelor normative legate de pandemie. Un mare înțelept. A fost un om de la care aveai ce să înveți, pentru că reușea să facă să lucreze împreună inima sa mare și creierul extrem de rațional. Nu în ultimul rând, a fost un mare european. Iubea bătrânul continent cu ardoarea unui italian și pragmatismul unui neamț și ținea mult la consolidarea eurosistemului", a declarat Rareș Bogdan.

Europarlamentarul liberal a adăugat că moartea lui David Sassoli „este o pierdere nu doar pentru Popularii Europeni, ci pentru toți politicienii care iubesc cu fapte, nu doar cu vorbe, UE".

loading...
PUTETI CITI SI...