Raluca Turcan se victimizează în fața presei: "Ieri v-am arătat toată preţuirea mea şi la televizor m-am regăsit într-un monstru"

Postat la: 26.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Raluca Turcan se victimizează în fața presei:

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a acuzat jurnaliştii că i-au denaturat mesajul dintr-o conferinţă de presă susţinută miercuri, arătând că a răspuns cu bunăvoinţă tuturor întrebărilor, iar, la televizor, a fost prezentată ca un "monstru".

În conferinţa de presă de miercuri, jurnaliştii au întrebat-o cât este salariul minim, întrebare la care, marţi, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, nu a ştiut să răspundă. "Vă daţi seama că îl cunosc şi am negociat creşterea salariului minim brut la 2.300 de lei. Putem fi un pic serioşi, vă rog, am nişte lucruri de spus", a răspuns Turcan. Joi, jurnaliştii au întrebat-o dacă ştie cât costă un kilogram de roşii şi 10 ouă.

"Să ştiţi că am urmărit transpunerea dialogului meu cu dumneavoastră de ieri şi realmente v-am arătat toată preţuirea mea şi seara, la televizor, m-am regăsit într-un monstru care este total indiferent de ceea ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi. Eu o să vă răspund, dar e nefiresc ca dumneavoastră să vă comportaţi cu mine, ca om care sunt marcată doar de bună credinţă să schimb lucrurile în bine în ţara asta, în felul în care o faceţi. Pot să vă calculez şi cât costă 10 ouă, dacă un ou costă între 60 de bani şi un leu. Dar, pe fond, cred că avem cât mai multe lucruri de sistem pe care şi eu, împreună cu dumneavoastră, vrem să le schimbăm", a susţinut ministrul.

Toate produsele din coşul de consum au înregistrat creşteri de preţuri, a spus ea. "Eu sunt un om care face piaţa şi îmi place să merg în piaţă la Sibiu şi să stau de vorbă cu vânzătorii acolo, e una din micile plăceri. Cred că acum o lună de zile am fost în piaţă la Sibiu şi acolo găsiţi cea mai bună pâine cu cartofi, mai scumpă decât o pâine obişnuită, însă e o pâine bună, vă recomand", a adăugat Turcan.

Un kilogram de roşii costă până la 5 lei, iar unul de cartofi, 1,5 lei, a precizat ea. "România are multe probleme şi dacă eu îmi fac treaba la locul de muncă şi dumneavoastră şi alţii la locul de muncă, eu cred că putem progresa. Nu e totul atât de sumbru şi nu sunt toţi nişte nenorociţi, aşa cum de multe ori încearcă lumea să spună", a completat oficialul guvernamental.

"Vreau să încercăm să încheiem o serie de atacuri la care sunt supusă zilnic, nu ştiu exact cu ce motivaţii, poate o să aflăm vreodată. Sau care e sursa acestor atacuri. Vreau să ştiţi că dimineaţa, când mă trezesc, primele documente pe care le citesc sunt evoluţia locurilor de muncă, evoluţia preţurilor, situaţia economică, pe cifre, pe care o are România, pentru că în felul acesta ştiu exact cum să-mi calibrez activitatea de ministru al Muncii. Nu este nicio ruşine să fii informat şi să ştii exact cu ce se confruntă nu unii care atacă şi comentează, ci omul de rând", a mai spus Turcan.

loading...
PUTETI CITI SI...