PSD vine cu soluția pentru creșterea veniturilor de la 1 ianuarie. Majorarea salarială, completată de deduceri
Postat la: 29.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
PSD continuă să vină cu măsuri prin care să crească veniturile românilor. Pe lângă majorarea salariului minim de la 1 ianuarie, PSD propune și introducerea unei serii de deduceri pentru cei cu venituri mici și medii, astfel încât povara fiscală să scadă până la 36%, față de 41% cât este în prezent.
Propunerea cu care vine PSD și prin care urmează să se reducă semnificativ povara fiscală pe salarii se va aplica pentru veniturile de până la 5.700 de lei. Deducerea ar putea aduce o majorare a câștigului anual cu până la 2.400 de lei. În plus, studenții care vor fi angajați vor fi scutiți de plata CASS de 10%, bani care se vor regăsi în venitul net.
PSD propune venituri cu 2400 de lei în plus
Concret, o persoană care este plătită cu salariul minim și are un copil în întreținere va beneficia de cele mai mari deduceri și care vor putea ajunge la 2.400 de lei pe an, adică un venit mai mare cu 200 de lei lunar.
În schimb, o persoană cu salariul minim și care are 4 sau mai mulți copii în întreținere impozitul pe venit va fi zero, va plăti CAS și CASS (redus), iar povara fiscală va scădea de la 32,6% în prezent la 27,6%, ceea ce reprezintă un plus 184 lei net pe luna, 2.208 lei net/an.
Studenții, exceptați de la plata CASS
Deduceri vor fi și pentru cei care nu au copii în întreținere. Spre exemplu, o persoană care are un salariu de 5.000 de lei lunar va avea parte de o deducere de 107 lei lunar, adică 1.284 de lei pe an.
O altă măsură propusă de PSD se referă la studenții și masteranzii care sunt și angajați și care vor fi scutiți de plata CASS. Astfel, aceștia vor beneficia de un venit mai mare cu 10%.
Salariul minim crește de la 1 ianuarie
Salariul minim crește de la 1 ianuarie la 4.050 de lei, ca urmare a introducerii salariului minim european, măsură implementată de guvernarea PSD. Premierul Marcel Ciolacu spune că Guvernul va menține și anul viitor măsura neimpozitării a 300 de lei din salariul minim.
"De la 1 ianuarie 2025, salariul minim va fi 4.050 de lei. Intrăm, astfel, pe traseul salariului minim european! Respectăm directiva europeană care arată că această valoare trebuie să se încadreze intre 47 și 52 la sută din salariul minim european (România va fi la 47%). De asemenea, am căzut de acord să menținem scutirea de taxe pe cei 300 de lei din salariul minim. Apreciez din nou seriozitatea și responsabilitatea partenerilor sociali, acest dialog fiind #calea sigură pentru a asigura un nivel corect al veniturilor pentru salariații din România", a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Creșterea salariilor pentru cei cu venituri mici
USR propune de asemenea o neimpozitare a primilor 1.200 de lei din salariu, ceea ce, susțin aceștia, ar însemna un plus de aproximativ 500 de lei lunar. Însă, în forma actuală, această măsură s-ar aplica și celor cu salarii mari, iar cei cu venituri mici ar fi dezavantajați. În schimb, măsura propusă de PSD, prin care se aplică o serie de deduceri, ar aduce venituri mai mari pentru cei cu salarii mici și, în special, cu cei care au copiii în întreținere, adică cei care au cea mai mare nevoie de venituri suplimentare.
PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.
CMF 31240010
-
Noi acuzații cu iz penal la adresa lui Simion: Dezvăluiri despre blaturi cu PSD și inginerii financiare pe banii membrilor VIDEO
Fostul deputat AUR Antonio Andrușceac îl acuză pe George Simion de faptul că face „blaturi" cu PSD și că își promovează ...
-
Claudiu Târziu: Călin Georgescu riscă să fie eliminat din cursă. Fără un plan B globaliștii vor învinge. Ponta și Antonescu fac figurație
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a declarat că Victor Ponta și C ...
-
Cutremur în partidul Dianei Șoșoacă: după doi senatori își anunță plecarea și patru deputați
La scurt timp după ce senatorii SOS Paul Gheorghe și Ionel Carp au anunțat că părăsesc partidul, nu mai puțin de patru d ...
-
Fostul director SRI reacționează după declarațiile lui Georgescu la adresa sa: „Nu pot lăsa amenințările scrâșnite să mă reducă la tăcere"
Eduard Hellvig, fostul director al SRI și fost ministru al Dezvoltării, a reacționat public după ce a fost amenințat de ...
-
Călin Georgescu revine asupra declarațiilor despre împărțirea Ucrainei și îi numește „superficiali și analfabeți funcțional" pe politicienii care l-au criticat
Călin Georgescu își nuanțează controversatele declarații despre o eventuală împărțire a Ucrainei și susține că se refere ...
-
Ce știe Ciolacu și nu spune despre eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială: "Nu sunt îndreptăţit să fac publice mai multe informaţii"
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu este îndreptăţit să facă publice anumite înformaţii, după ce a fost î ...
-
Ce spune Tanczos Barna despre faptul că România ar putea ajunge în categoria junk. Recent s-a înrăutăţit perspectiva ratingului țării de la stabilă la negativă
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a afirmat, sâmbătă, că este exclus ca România să fie retrogradată de agenţiile de r ...
-
Gigi Becali despre Călin Georgescu: "România trebuie să scape de omul ăsta!"
Gigi Becali a vorbit în termeni duri despre Călin Georgescu, care a candidat ca independent la președinția României în 2 ...
-
Lavinia Șandru va fi candidatul PUSL la alegerile prezidențiale
Partidul Umanist Social Liberal și-a anunțat candidatul pentru alegerile prezidențiale din luna mai, Lavinia Șandru. Anu ...
-
Călin Georgescu îi desființează pe românii din Diaspora: "Sclavi, analfabeți, semnează cu degetul!"... "Se schimba lumea, trebuie sa ne recuperam teritoriile pierdute"
Dacă Marcel Ciolacu a spus despre românii din Diaspora că sunt „necalificați", surpriza alegerilor prezidențiale din 202 ...
-
Campania lui Călin Georgescu, finanțată de magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de servicii. Legăturile ajung până la Toni Greblă, șeful AEP
Omul de afaceri Ioan Niculae, fost ofițer de servicii, ar fi finanțat campania electorală a suvernistului Călin Georgesc ...
-
Atac la Bruxelles: Ideologia stângistă a devastat economiile naționale și a anulat drepturi și libertăți!
Într-un mesaj fără echivoc, europarlamentarul Claudiu Târziu a vorbit despre practicile dictatoriale de la Bruxelles, de ...
-
Andrei Gușă: Comisia pentru Tineret și Sport să lupte pentru un cadru legal prin care finanțarea sportului românesc să fie stimulată în cel mai mare grad posibil
Din data de 26 ianuarie a debutat dezbaterea regulată din cadrul Comisiei Parlamentare pentru Tineret și Sport. Primul p ...
-
Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață"
Laura Vicol a pus capăt zvonurilor despre o presupusă idilă cu Leo de la Strehaia, clarificând că totul a fost „o invenț ...
-
SONDAJ - Blocul suvernanist crește împreună cu Georgescu: PSD conduce, dar AUR îi suflă în ceafă
Un sondaj realizat de CURS măsoară intenția de vot pentru partide, la puțin peste o lună de la alegeri și după formarea ...
-
O să facă față guvernul Ciolacu celor mai importante 10 riscuri guvernamentale si publice din 2025? Dacă nu, o să fie un an de teroare financiară
Având în vedere incertitudinea economică și presiunile financiare cu care se confruntă atât autoritățile guvernamentale, ...
-
Călin Georgescu după furtul Tezaurului Dacic: "Demisia miniștrilor de la Externe și Cultură e necesară!"
Călin Georgescu s-a dezlănțuit la câteva ore de la furtul Tezaurului Dacic. Georgescu acuză că la mijloc de vorba de inc ...
-
Mai multe poze insinueaza ca in spatele lui Calin Georgescu se afla mai multi securisti din vechea gardă
O figură discretă, dar tot mai prezentă în jurul lui Călin Georgescu, stârnește controverse. Este vorba despre Nicolae R ...
-
Cum vor sa-l blocheze pe Călin Georgescu: Ministrul Justiției anunță un val de dosare penale pe turul 1 al prezidențialelor
Val de dosare penale după anularea turului 1 al alegerilor prezidențiale. Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat ...
-
Șoșoacă face jocurile Coaliției ca sa-i fure voturi lui Georgescu - Președinta SOS România își anunță candidatura la alegerile prezidențiale
Președinta Partidului SOS România, europarlamentara Diana Șoșoacă, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale d ...
-
Călin Georgescu face o declaratie neasteptata legata de serviciile secrete si relatii cu ofiteri de informatii
Călin Georgescu, candidat independent la Președinția României, face o declarație bizară într-un interviu la Marius Tucă ...
-
Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), în plenul PE: Cea mai mare democrație a lumii a instalat un președinte care a început să demoleze edificiul ideologic al stângii radicale
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a declarat, marți, la Strasbourg, că noul președinte al SUA a în ...
-
Rareș Bogdan. "Am intrat într-o nouă eră. Cine nu înțelege dispare"
"Trump a anunțat direct că susține în primul rând economia americană și că îi pasă de cheltuielile militare și că proble ...
-
CEDO refuză să suspende decizia CCR de anulare a alegerilor din România: NU există risc iminent!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să nu dea curs cererii formulate de Călin Georgescu privind anularea alege ...
-
Fost șef SIE: Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post. Nu este un om din afara sistemului, ci unul care a făcut parte din sistem
Fost șef al SIE, fost ministru de externe și premier, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la RFI că Călin Georgescu nu est ...
-
Cât a costat biletul la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump. Au fost scoase la vânzare 220.000 de bilete. Cum au ajuns Ponta, Simion și Neamțu în Statele Unite
Peste 220.000 de bilete au fost distribuite de către Joint Congressional Comittee on Inaugural Ceremonies, un grup bipar ...
-
Sondaj - AUR a urcat pe primul loc în opțiunile românilor, Călin Georgescu ar câștiga alegerile
Potrivit unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025, opțiunile politice ale român ...
-
Comisia Europeană a blocat finanțările din PNRR. Pensiile speciale și numirile politice în companiile de stat, printre motivele principale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor, a explicat luni motivele pen ...
-
Vladimir Tismăneanu îl ironizează pe Călin Georgescu: „Împerecherea dintr o camaradă de cuib și un tovarăș de organizație de bază a generat venirea pe lume a Mântuitorului securist"
Vladimir Tismaneanu, istoric al comunismului şi profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland din SUA, l-a numi ...