PSD, după scandalul de la PNL Timişoara: "Voi sunteţi urmaşii Brătienilor? Nişte circari şi marţafoi!"

Postat la: 01.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

PSD, după scandalul de la PNL Timişoara:

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu atacă dur Partidul Naţional Liberal, după scandalul care a izbucnit la alegerile pentru şefia PNL Timişoara.

„Voi sunteţi urmaşii Brătienilor? Nişte circari şi marţafoi cu comportament de tip interlop?! Iohannis a cules ce a semănat: PNL - partidul său, a ajuns să facă alegeri cu poliţia la uşă! Simulacrul alegerilor de la PNL Timiş este imaginea perfectă a acestui partid de terchea-berchea şi maţe-fripte cu foamea-n gât care au lăsat România neguvernată, doar pentru a-şi căra ei pumni în cap în disputele lor interne", spune Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Acesta susţine că mai grav este faptul că „aceşti iresponsabili ar trebui să se ocupe de destinele ţării! De economie, de pandemie, de educaţie!".

Cicolacu a spus că, „în timp ce ei se îmbrâncesc şi se înjură ca la uşa cortului pentru ciolan", s-au raportat 156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar Vama Giurgiu este blocată de sute de turişti care se întorc în ţară. „Şi sunt doar câteva dintre adevăratele probleme ale românilor! Sunteţi decuplaţi de realitate", mai spune liderul social-democrat.

Un scandal cu îmbrânceli şi acuzaţii a avut loc sâmbătă în faţa clădirii în care se desfăşoară alegerile pentru conducerea filialei PNL Timişoara. Scandalul ar fi izbucnit după ce mai mulţi liberali nu au fost lăsaţi să intre în sală.

loading...
PUTETI CITI SI...