PSD: Demisia consilierului de stat din scandalul "Cîţugate" este o recunoaştere oficială a culpei. Se impune începerea anchetei penale!

Postat la: 23.07.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

PSD: Demisia consilierului de stat din scandalul

PSD face un nou apel către instituţiile abilitate să declanşeze o anchetă penală în cazul "Cîţugate", după ce culpa a fost admisă public de către cei implicaţi, prin revocarea din funcţie a autorului punctajului politic redactat sub antetul Cancelariei prim-ministrului, arată comunicatul de presă al partidului.

„Organele de anchetă au acum oportunitate de a demonstra opiniei publice din România că sunt imparţiale din punct de vedere politic şi că aplică aceeaşi măsură, indiferent de culoarea politică a infractorilor. Revocarea consilierului de stat reprezintă, practic, un auto-denunţ prin care se confirmă autenticitatea documentului, iar faptul că premierul nu a dispus imediat sancţiuni împotriva celor care i-au folosit numele şi însemnele Guvernului arată că acesta a cunoscut conţinutul acelui text şi a aprobat transmiterea lui către liderii PNL. Astfel, prim-ministrul Cîţu a comis infracţiuni deosebit de grave: a folosit resursele umane şi financiare ale Guvernului în scopuri personale şi a făcut uz de însemnele autorităţii instituţiei pe care o conduce pentru a-şi crea un avantaj în competiţia din interiorul partidului", potrivit sursei citate.

Consilierul premierului Mioara Costin, al cărei nume apare pe documentul trimis de la Guvern cu punctajul pentru campania internă din PNL, a demisionat, decizia de eliberare din funcţie fiind publicată, joi seară, în Monitorul Oficial. Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, întrebat dacă a verificat dacă este real documentul de la Guvern cu punctajul privind campania internă din PNL, că nu poate comenta decât pe baza unor documente oficiale. Prim-ministrul a mai spus că nu poate comenta documente editabile care apar în presă, chestionat despre semnătura electronică a Miorei Costin, şi a afirmat că în Guvern nu există semnături electronice pe documente.

loading...
PUTETI CITI SI...