Programul Sprijinirea educației în limba română

Postat la: 06.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Demarăm astăzi, 6 septembrie 2022, Programul Sprijinirea educației în limba română! Educația reprezintă cel mai eficient și cel mai trainic vector de conservare și dezvoltare a identității naționale.

Însușirea și folosirea limbii române, în paralel cu transmiterea elementelor de cultură și civilizație românească, de istorie și geografie a României, vizează cel mai important segment al comunității românești din afara granițelor, tânăra generație. Aceasta deține cel mai important rol în perpetuarea și dezvoltarea sentimentului de apartenență la identitatea românească.

În acest context, pentru anul în curs, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a stabilit Educația ca domeniu prioritar de intervenție și lansează Apelul competitiv de selecţie a beneficiarilor de granturi pentru Programul Sprijinirea educației în limba română, structurat pe două linii, după cum urmează:

Linia A) asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor din afara granițelor, care desfășoară activități educative în limba română.

Linia B) asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor din afara granițelor, care au încheiat acorduri de parteneriat cu unitățile de învățământ publice cu predare în limba română din afara granițelor pentru dotarea claselor.

Condițiile de acordare, utilizare și decontare a sprijinului financiar sub formă de grant pot fi consultate pe site-ul Departamentului, secțiunea Finanțări.

Echipa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni vă stă la dispoziție pentru informații suplimentare, clarificări și  îndrumări în vederea accesării fondurilor nerambursabile la adresa de mail proiecte@dprp.gov.ro.

Documentele necesare se regăsesc aici:

01 Cerere de finantare grant

02 Declaratie de eligibilitate

03 Declaratie privind apartenenta la identitatea culturala romana

04 Declaratie cu privire la prelucrarea si transmiterea datelor cu caracter personal

05 Formular de evaluare grant

06 Raport de activitate

07 Decont centralizator

08 Documente justificative

09 Acord de finantare - model

10 Elemente de identitate vizuala

Ordin nr. 92 din 14.03.2022 de aprobare a procedurii privind acordarea de granturi de către DRP

Ordin nr. 93 din 14.03.2022 privind Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de evaluare, selecție și soluționare contestații

Ordin nr. 266 din 05.09.2022 privind aprobarea Programului Sprijinirea educației în limba română și a Ghidul solicitantului de grant pentru apelul competitiv nr. 2 din 2022

loading...
PUTETI CITI SI...