Presadă cere demisia conducerii USR: Scor dezastruos, domnilor Barna, Năsui, Ghinea, Voiculescu, aroganța voastră și nepotismul ne-au adus aici!

Postat la: 07.12.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Presadă cere demisia conducerii USR: Scor dezastruos, domnilor Barna, Năsui, Ghinea, Voiculescu, aroganța voastră și nepotismul ne-au adus aici!

Senatorul USR Florina Presadă cere demisia conducerii USR-PLUS, spunând că alianța a înregistrat un scor dezastruos la alegerile parlamentare de duminică: "Domnilor Barna, Năsui, Ghinea, Voiculescu, aroganța voastră și nepotismul ne-au adus aici".

Senatorul Florina Presadă scrie pe Facebook că Dan Barna, Claudiu Năsui, Vlad Voiculescu, Cristian Ghinea și cei din această "gașcă" ar trebui să își asume aceste rezultate dezastruoase. Ea spune că aceste alegeri au fost pierdute de USR-PLUS, nu câștigate de PSD sau PNL și că votanții USR-PLUS vor un alt fel de politică, meritocratică, neputând fi "duși cu preșul". Conform rezultatelor parțiale transmise luni de Biroul Electoral Central, în urma alegerilor parlamentare 2020 Alianța USR-PLUS a obținut 15,4 % din voturi.

"Domnilor Barna, Năsui, Ghinea, Voiculescu și cei care sunteți în această gașcă, aroganța voastră și nepotismul ne-au adus aici! Absenteismul tot de aici ni se trage, nu numai rezultatul electoral mic. Alegătorii noștri și românii ne-au citit, nu îi putem păcăli cu vorbe goale! Ăsta e rezultatul politicii voastre de gașcă, bazată pe suspendări și excluderi, pe marginalizarea oricărei voci critice și promovarea oamenilor loiali găștii de la conducere, fără niciun fel de interes pentru oameni și alegători. Încercați o minimă asumare, domnilor, măcar în ultimul ceas. Din respect pentru români, pentru alegători. Partidul ăsta nu e al vostru sau al meu, e al lor!", afirmă Presadă.

"Stați liniștiti, alegătorii noștri vor ieși în stradă dacă o sa fie nevoie, la fel cum s-au mobilizat și au votat în număr mare la europarlamentare. Numai voi, conducerea USR-PLUS, nu vreți să vedeți asta. În acest moment ne lipsește un lucru fundamental pentru o politică onestă: asumarea. Vina pentru acest scor e a conducerii care a sabotat, prin deciziile sale, entuziasmul susținătorilor USR-PLUS. Aceștia sunt oameni care s-au mobilizat la europarlamentare pentru că au simțit că au motive să o facă și care au dat un mesaj deja USRPLUS la prezidențiale, mesaj pe care aceeași conducere a ales să-l ignore". Demisia voastră și promovarea meritocrației și democrației interne sunt singurele modalități prin care putem arăta că nu facem politică în interesul găștii din partid. Asta așteaptă susținătorii noștri".

loading...
PUTETI CITI SI...