Paradoxul interzicerii cumulului pensie-salariu: Cine sunt cei care scapă cu leafa intactă chiar dacă primesc zeci de mii de lei pe lună
Postat la: 15.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Guvernul a stabilit cine va mai putea să cumuleze pensia cu salariul de la stat, fiind lăsaţi fără această posibilitate demnitari şi funcţionari de top care câştigau zeci de mii de lei lunar. Cu toate acestea, anumite categorii vor putea în continuare să ia şi pensie, dar să fie plătite şi de la bugetul de stat.
Persoanele ajunse la vârsta legală pentru pensionare, fie că sunt din privat sau sectorul public, vor putea să lucreze până la 70 de ani, însă va fi interzis cumulul veniturilor dacă acestea sunt amândouă de la stat. „Raţiunea acestui proiect este să nu cumulezi două surse de venit de la stat", a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, politician care a prezentat joi după-amiază proiectul de lege care va reglementa relaţiile de muncă.
Potrivit proiectului, aflat în dezbatere publică până pe 20 martie, după intrarea sa în vigoare persoanele care deţin funcţii în aparatul de stat, cum ar fi secretarii de stat, şefii de agenţii sau autorităţi, precum şi alţi funcţionari pensionaţi timpuriu, au la dispoziţie 30 de zile să aleagă între suspendarea plăţii pensiei şi continuarea activităţii în sectorul public sau eliberarea lor din funcţie. Aşadar, nu ar mai trebui să fie cazuri de demnitari sau funcţionari care au ieşit la pensie la 42 de ani (cum s-a pensionat secretara de stat Irina Alexe), 51 de ani (cazul Aurelian Păduraru, secretat de stat tot la Interne) sau 53 de ani (Gabriela Lenghel, şefa Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie), dar care pot să încaseze în acelaşi timp şi salarii generoase. Cu toate acestea, procedura privind adoptarea legii va dura, dat fiind că trebuie adoptat proiectul mai întâi de Guvern, apoi trimis Legislativului pentru a urma procedura parlamentară.
Printre cei care sunt exceptaţi de la aplicarea interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat sunt personalul didactic plătit cu ora, membrii Academiei Române, persoanele alese în funcţii publice sau cele al căror mandat este prevăzut în Constituţie. Aşadar, nu li se va aplica această interdicţie parlamentarilor, primarilor, preşedinţilor de Consiliu Judeţean, preşedintelui României, dar nici judecătorilor de la Curtea Constituţională. Mandatul magistraţilor CCR e prevăzut în Constituţie, acesta fiind de nouă ani.
Exact în cazul acestor judecători observăm indemnizaţii de top, la care se adaugă pensii şi mai mari. Iar în actuala structură a CCR, şase dintre cei nouă judecători primesc şi pensie pe lângă indemnizaţie. Potrivit ultimei declaraţii de avere, din 2020, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a încasat în 2019 o pensie de fost magistrat de 454.000 de lei, adică lunar 37.800 de lei, în timp ce salariul lunar s-a ridicat la 24.500 de lei. Dorneanu va putea să-şi păstreze ambele venituri, care ajung la aproximativ 62.000 de lei pe lună. Judecătorul Marian Enache are un caz similar. Din ultima declaraţie de avere aflăm că a încasat în 2019 o pensie de circa 40.000 de lei pe lună (aceasta a inclus şi unele restanţe primite de Enache), în timp ce indemnizaţia de judecător a fost de 24.800 de lei.
La rândul său, Cristian Deliorga a intrat în categoria judecătorilor CCR din iunie 2019, când a devenit şi pensionar. Veniturile din pensia de judecător au fost de 144.700 de lei, ceea ce înseamnă că lunar a primit 20.700 de lei. În conturi i-au mai intrat lunar 24.000 de lei, reprezentând salariul de la Curtea de Apel Constanţa, apoi indemnizaţia de judecător al CCR.
Fosta şefă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, face parte din categoria pensionarilor speciali care vor continua să aibă dreptul atât la acest venit, dar şi la salariu. Iar ambele sunt la fel de consistente, adică depăşesc lunar salariul mediu net de peste zece ori. Potrivit ultimei declaraţii de avere, din 2020, judecătoarea CCR a avut un venit de 454.000 de lei drept pensie de serviciu (37.800 de lei lunar), în timp ce salariul pe tot anul 2019 a fost de 315.000 de lei (adică 26.200 de lei lunar).
Mona Pivniceru este o altă judecătoare a Curţii Constituţionale care beneficiază atât de salariu, cât şi de pensie de serviciu. 388.900 de lei a încasat Mona Pivniceru ca pensie în 2019, adică 32.400 de lei lunar, în timp ce salariul ei din acelaşi an s-a ridicat la 389.000 de lei, ceea ce însemna 32.400 de lei lunar. Attila Varga a beneficiat de o pensie de serviciu de 410.000 de lei în 2019, după cum arată declaraţia sa de avere din 2020. Practic, pe lângă indemnizaţia lunară de 25.700 de lei, atât cât încasează ca judecător CCR, Attila Varga îşi rotunjeşte veniturile cu încă 34.000 de lei pe lună.
-
Sondaj devastator: Călin Georgescu câștigă din orice poziție cu un procent greu de imaginat pentru Coalitia de la guvernare
Călin Georgescu are toate șansele, în continuare, să iasă câștigător și după reluarea alegerilor prezidențiale. Potrivit ...
-
Călin Georgescu îl numește pe șeful OMS Tedros Ghebreyesus "cioroi de casă" și "sclav" într-un interviu din 2023
Călin Georgescu a folosit termenii "cioroi de casă" și "sclav" pentru a-l descrie pe șeful Organizației Mondiale a Sănăt ...
-
Klaus Iohannis divizează PNL - Unii îl vor la Cotroceni. Alții îi cer demisia: "Aceasta ar fi normalitatea!"
Prelungirea mandatului președintelui Klaus Iohannis face foarte mult rău Partidului Național Liberal, transmite vicepreș ...
-
Războiul Becali - Georgescu a ajuns la alt nivel: „E prea dobitoc, țăran, prost"
Gigi Becali a avut o reacție dură la adresa lui Călin Georgescu, cel pe care l-a susținut la alegerile prezidențiale anu ...
-
Politica lui Căcărău - Antonescu nu regretă că l-a ajutat pe Iohannis să devină președinte al României: "Am avut o relație impecabilă"
Crin Antonescu, fost președinte al PNL și potențial candidat la prezidențiale din partea PSD+PNL+UDMR, nu regretă că l-a ...
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...
-
Organizația USR Sector 1 vrea să scape de Clotilde Armand!
Mai mulţi membri ai USR Sector 1 nu o mai doresc pe Clotilde Armand, actualul preşedinte, în fruntea organizaţiei şi sus ...
-
Apelul internațional al lui Călin Georgescu: "Corupția ne-a luat dreptul sacru acordat exclusiv de Dumnezeu"
Călin Georgescu și-a pus speranța în CEDO pentru a șterge anularea alegerilor prezidențiale din România. Într-un mesaj p ...
-
Scandal în coaliția de guvernare din cauza ordonanței "trenuleț". Liberalii sar la ceartă cu ungurii si pesedistii
Ordonanţa "trenuleţ" a iscat primul scandal în coaliţia de guvernare. Liberalii sunt nemulţumiţi de două dintre măsurile ...
-
Ciolacu și Bolojan vor conduce împreună un Departament de eficientizare, construit după modelul lui Trump. Ce se va întâmpla cu bugetarii în plus
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) și președintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL) vor conduce împreună un departament care va ...
-
Lovitură pentru Guvern chiar înainte de ședință: Ordonanța de austeritate are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social
„Ordonanța-trenuleț" prin care Executivul vrea să facă economii la buget de peste 30 de miliarde de lei ar fi primit avi ...
-
Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
Cu toate ca s-a retras din viata publica, Marian Munteanu are din cand in cand reveniri si reverii care ne pun pe gandur ...
-
Claudiu Târziu: Guvernul Ciolacu 2 s-a născut din cea mai monstruoasă trădare a intereselor și siguranței naționale ale României
După o campanie electorală în care liderul PSD a acceptat umilitorul arbitraj al premierului Viktor Orban pentru accesul ...
-
Sondaj IRES - Decizia CCR de a anula prezidențialele, puternic contestată de către români
Decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este considerată evenimentul anului de 28% dintre români, fiind urmată ...
-
Panică după ce UE a stopat banii pentru România. Zeci de milioane de euro din PNNR au fost suspendați de către Comisia Europeană din cauza unor nereguli
UE a stopat banii pentru România, astfel că zeci de milioane de euro din PNRR nu vor mai ajunge din cauza depistării uno ...
-
Le Figaro: Sfârșitul jalnic al domniei lui Klaus Iohannis
Într-un articol dedicat doar abonaților ziarului de dreapta Le Figaro, intitulat "En Roumanie, la piteuse fin de règne d ...
-
Berliner Zeitung, despre alegerile anulate din România: în capitalele vestice, s-au tras clopotele de alarmă
Multă lume din România îi vede la Kremlin pe autorii victoriei lui Călin Georgescu. Dar dacă totul a fost o intrigă a pr ...
-
Șoșoacă îl face terci pe Simion: Noi negociem cu Târziu. Iata dovada! Exista un singur lider al suveranistilor si ala sunt eu!
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de fap ...
-
Planul unei coaliții AUR-SOS-POT a fost defectat de Diana Șoșoacă: "Ascultăm și nu judecăm!"
George Simion, liderul AUR, a afirmat pe TikTok că s-au purtat discuțiil pentru formarea unei coaliții împreună cu parti ...
-
Televiziunile de știri pierd la greu banii de campanie. Politicienii au început deja să se orienteze către TikTok
Deja 65% dintre companii aleg să se promoveze pe social media, nu pe TV. Din start, este o pierdere pentru televiziuni. ...
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...