Omul lui Geoană din Senat rămâne fără imunitate, la cererea DNA. Geoană nu s-a delimitat nici până acum de penalul de Teleorman
Postat la: 16.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Mircea Geoană rămâne profund legat de scandalul din jurul senatorului Eugen Pîrvulescu, Prezidențiabilul nu s-a delimitat până acum de proaspăta sa achiziție din cursa electorala.
Cooptat recent din rândurile PNL, senatorul Eugen Pîrvulescu este urmărit penal de DNA, începând de săptămâna trecută, fiind acuzat de instigare la trafic de influență în legătură cu obținerea unui certificat ORNISS pentru un alt demnitar, în schimbul unei șpăgi de 30 de mii de euro. "Vă aștept pe 25 noiembrie să veniți alături de mine pentru susținerea lui Mircea Geoană în turul doi", declara Pîrvulescu recent. Colega sa liberală din Senat, ministrul Justiției Alina Gorghiu a trimis deja Biroului Permanent al Senatului cererea de ridicare a imunității parlamentare a lui Pîrvulescu, la solicitarea DNA. Este, practic, o formalitate ca Senatul să aprobe ridicarea imuntății acestuia.
Candidatul la președinția României, Mircea Geoană, mai adună un personaj controversat în cercul său de apropiați, în plină campanie electorală, un obicei de care nu pare să se dezică.
Pîrvulescu, proaspăt venit în mișcarea lui Geoană: "vă aștept alături de mine pentru susținerea lui Mircea Geoană"
Interesant este că prezidențiabilul Mircea Geoană nu s-a delimitat de senatorul Eugen Pîrvulescu. Credibilitatea fostului număr doi de la NATO este în scădere cu privire la distanțarea de cercul de susținători controversați, deși încearcă, cu fiecare apariție publică, să renege sprijinul unor apropiați puternic implicați în campania sa electorală, precum Marian Vanghelie sau Rareș Mănescu, om de afaceri apropiat de Rusia și fost șef de campanie al lui Geoană.
Eugen Pîrvulescu, senator PNL, a plecat în urmă cu puțin timp din echipa PNL, în echipa lui Mircea Geoană pentru campania la prezidențiale, acesta făcând public anunțul.
„De astăzi, mă alătur candidatului Mircea Geoană și echipei sale de campanie. Vă mulțumesc încă o dată pentru tot și vă aștept pe 25 noiembrie să veniți alături de mine pentru susținerea lui Mircea Geoană în turul doi", a transmis Eugen Pîrvulescu la momentul mutării.
30 de mii de euro pentru un certificate ORNISS
Conform procurorilor DNA "persoana acuzată de trafic de influență, la instigarea lui Eugen Pîrvulescu și beneficiind de ajutorul celeilalte persoane inculpate și Marian-Cătălin Burcescu, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro din care martorul ar fi remis persoanei acuzate de trafic de influență suma de 30.000 DE euro, acesta din urmă lăsând să se creadă că are influență asupra unei alte persoane care deținea o funcție importantă în cadrul instituției desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate ORNISS în beneficiul martorului respectiv."
-
Noi acuzații cu iz penal la adresa lui Simion: Dezvăluiri despre blaturi cu PSD și inginerii financiare pe banii membrilor VIDEO
Fostul deputat AUR Antonio Andrușceac îl acuză pe George Simion de faptul că face „blaturi" cu PSD și că își promovează ...
-
Claudiu Târziu: Călin Georgescu riscă să fie eliminat din cursă. Fără un plan B globaliștii vor învinge. Ponta și Antonescu fac figurație
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a declarat că Victor Ponta și C ...
-
Cutremur în partidul Dianei Șoșoacă: după doi senatori își anunță plecarea și patru deputați
La scurt timp după ce senatorii SOS Paul Gheorghe și Ionel Carp au anunțat că părăsesc partidul, nu mai puțin de patru d ...
-
Fostul director SRI reacționează după declarațiile lui Georgescu la adresa sa: „Nu pot lăsa amenințările scrâșnite să mă reducă la tăcere"
Eduard Hellvig, fostul director al SRI și fost ministru al Dezvoltării, a reacționat public după ce a fost amenințat de ...
-
Călin Georgescu revine asupra declarațiilor despre împărțirea Ucrainei și îi numește „superficiali și analfabeți funcțional" pe politicienii care l-au criticat
Călin Georgescu își nuanțează controversatele declarații despre o eventuală împărțire a Ucrainei și susține că se refere ...
-
Ce știe Ciolacu și nu spune despre eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială: "Nu sunt îndreptăţit să fac publice mai multe informaţii"
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu este îndreptăţit să facă publice anumite înformaţii, după ce a fost î ...
-
Ce spune Tanczos Barna despre faptul că România ar putea ajunge în categoria junk. Recent s-a înrăutăţit perspectiva ratingului țării de la stabilă la negativă
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a afirmat, sâmbătă, că este exclus ca România să fie retrogradată de agenţiile de r ...
-
Gigi Becali despre Călin Georgescu: "România trebuie să scape de omul ăsta!"
Gigi Becali a vorbit în termeni duri despre Călin Georgescu, care a candidat ca independent la președinția României în 2 ...
-
Lavinia Șandru va fi candidatul PUSL la alegerile prezidențiale
Partidul Umanist Social Liberal și-a anunțat candidatul pentru alegerile prezidențiale din luna mai, Lavinia Șandru. Anu ...
-
Călin Georgescu îi desființează pe românii din Diaspora: "Sclavi, analfabeți, semnează cu degetul!"... "Se schimba lumea, trebuie sa ne recuperam teritoriile pierdute"
Dacă Marcel Ciolacu a spus despre românii din Diaspora că sunt „necalificați", surpriza alegerilor prezidențiale din 202 ...
-
Campania lui Călin Georgescu, finanțată de magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de servicii. Legăturile ajung până la Toni Greblă, șeful AEP
Omul de afaceri Ioan Niculae, fost ofițer de servicii, ar fi finanțat campania electorală a suvernistului Călin Georgesc ...
-
Atac la Bruxelles: Ideologia stângistă a devastat economiile naționale și a anulat drepturi și libertăți!
Într-un mesaj fără echivoc, europarlamentarul Claudiu Târziu a vorbit despre practicile dictatoriale de la Bruxelles, de ...
-
Andrei Gușă: Comisia pentru Tineret și Sport să lupte pentru un cadru legal prin care finanțarea sportului românesc să fie stimulată în cel mai mare grad posibil
Din data de 26 ianuarie a debutat dezbaterea regulată din cadrul Comisiei Parlamentare pentru Tineret și Sport. Primul p ...
-
Laura Vicol, reacție la zvonurile despre relația cu Leo de la Strehaia. „Îmi asum ce am făcut în viață"
Laura Vicol a pus capăt zvonurilor despre o presupusă idilă cu Leo de la Strehaia, clarificând că totul a fost „o invenț ...
-
SONDAJ - Blocul suvernanist crește împreună cu Georgescu: PSD conduce, dar AUR îi suflă în ceafă
Un sondaj realizat de CURS măsoară intenția de vot pentru partide, la puțin peste o lună de la alegeri și după formarea ...
-
O să facă față guvernul Ciolacu celor mai importante 10 riscuri guvernamentale si publice din 2025? Dacă nu, o să fie un an de teroare financiară
Având în vedere incertitudinea economică și presiunile financiare cu care se confruntă atât autoritățile guvernamentale, ...
-
Călin Georgescu după furtul Tezaurului Dacic: "Demisia miniștrilor de la Externe și Cultură e necesară!"
Călin Georgescu s-a dezlănțuit la câteva ore de la furtul Tezaurului Dacic. Georgescu acuză că la mijloc de vorba de inc ...
-
Mai multe poze insinueaza ca in spatele lui Calin Georgescu se afla mai multi securisti din vechea gardă
O figură discretă, dar tot mai prezentă în jurul lui Călin Georgescu, stârnește controverse. Este vorba despre Nicolae R ...
-
Cum vor sa-l blocheze pe Călin Georgescu: Ministrul Justiției anunță un val de dosare penale pe turul 1 al prezidențialelor
Val de dosare penale după anularea turului 1 al alegerilor prezidențiale. Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a afirmat ...
-
Șoșoacă face jocurile Coaliției ca sa-i fure voturi lui Georgescu - Președinta SOS România își anunță candidatura la alegerile prezidențiale
Președinta Partidului SOS România, europarlamentara Diana Șoșoacă, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale d ...
-
Călin Georgescu face o declaratie neasteptata legata de serviciile secrete si relatii cu ofiteri de informatii
Călin Georgescu, candidat independent la Președinția României, face o declarație bizară într-un interviu la Marius Tucă ...
-
Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), în plenul PE: Cea mai mare democrație a lumii a instalat un președinte care a început să demoleze edificiul ideologic al stângii radicale
Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a declarat, marți, la Strasbourg, că noul președinte al SUA a în ...
-
Rareș Bogdan. "Am intrat într-o nouă eră. Cine nu înțelege dispare"
"Trump a anunțat direct că susține în primul rând economia americană și că îi pasă de cheltuielile militare și că proble ...
-
CEDO refuză să suspende decizia CCR de anulare a alegerilor din România: NU există risc iminent!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să nu dea curs cererii formulate de Călin Georgescu privind anularea alege ...
-
Fost șef SIE: Călin Georgescu a dat mereu din coate pentru câte un post. Nu este un om din afara sistemului, ci unul care a făcut parte din sistem
Fost șef al SIE, fost ministru de externe și premier, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la RFI că Călin Georgescu nu est ...
-
Cât a costat biletul la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump. Au fost scoase la vânzare 220.000 de bilete. Cum au ajuns Ponta, Simion și Neamțu în Statele Unite
Peste 220.000 de bilete au fost distribuite de către Joint Congressional Comittee on Inaugural Ceremonies, un grup bipar ...
-
Sondaj - AUR a urcat pe primul loc în opțiunile românilor, Călin Georgescu ar câștiga alegerile
Potrivit unei cercetări sociologice realizate de Avangarde în perioada 10-16 ianuarie 2025, opțiunile politice ale român ...
-
Comisia Europeană a blocat finanțările din PNRR. Pensiile speciale și numirile politice în companiile de stat, printre motivele principale
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, fost ministru al Finanțelor, a explicat luni motivele pen ...
-
Vladimir Tismăneanu îl ironizează pe Călin Georgescu: „Împerecherea dintr o camaradă de cuib și un tovarăș de organizație de bază a generat venirea pe lume a Mântuitorului securist"
Vladimir Tismaneanu, istoric al comunismului şi profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland din SUA, l-a numi ...