Nu e manelist, nu e lăutar, e Nicușor Dan, cu mâna până la cot, la tine-n buzunar!
Postat la: 03.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Dacă ești posesor de abonament de internet și trăiești în București, este cvasi imposibil ca, pe parcursul ultimelor săptămâni, să nu fi observat că Nicușor Dan îți cere donații pe pagina online, ca să candideze la Capitală.
Sigur că demersul ar fi de o modernitate înduioșătoare dacă n-ar fi, totuși, la limita absolută a lipsei totale de bun simț. Și asta pentru că Nicușor, pe lângă banii pe care îi vrea direct de la tine de pe card, ți-a mai băgat deja mâna în portofel. Nu odată, ci de aproximativ 3 ori. Doar că n-ai observat încă.
O situație care ne amintește de Adrian Copilul Minune
Odată cu începutul pandemiei, lăutarii și maneliștii, despre care știm cu certitudine că au drepturi ca orice cetățean și pe care nu vrem a-i discrimina în niciun fel în cadrul acestui text, s-au prins că sursa lor principală, neimpozitabilă, de venit este în pericol. Nunți, botezuri, înmormântări, toate erau fără public. Ce rost are să-ți cânte un mare rege al manelelor dacă nu te vede toată strada? Așa că, simțind pericolul, mai mulți cântăreți au descoperit că poți să primești donații și prin platformele de vlogging. Chiar fără să cânți. Așa a apărut o nouă tendință, aceea a cântăreților de lăutărească și manele care fac live pentru a primi donații de la fani. Într-unul dintre aceste plictisitoare video-uri, Adrian Copilul Minune se uită cu blândețe spre ecranul mobilului personal și spune "Ia uite, mi-a dat George 10 lei. Hai Noroc George!"
Vă vine să credeți sau nu, cam asta face și Nicușor atunci când cere donații. Sigur că, în cazul Copilului Minune, frapant este că un om cu multe posibilități financiare acceptă un onest 10 lei de la un generic George. Ceea ce poate fi considerat vag strigător la cer și manipulativ. Am putea spune că Nicușor nu face asta, pentru că el, nu-i așa, săracul, nu are resursele lăutarului consacrat. Având nevoie de bani ca să te sufoce cu poza aia încețoșată din Online, Nicușor apelează la sprijinul tău. Doar că el este doldora de bani.
Calculul care scapă binevoitorului donator
Pentru că Nicușor Dan, în caz că nu te-ai prin deja din avalanșa de afișe, are deja bani mulți pe mână. Are banii pe care el îi va cheltui în campanie (Nicușor, nu uita, are el un partiduleț al lui despre care nu vorbește). Banii vin de la stat. Apoi, mai are banii PNL, pe care tu, dragă contribuabil onest, i-ai plătit deja autorităților, legea orientându-i, în mod judicios, spre efortul PNL de campanie. Mai are, ține-te bine, banii veniți pe aceeași filieră, de la USR. Nu în ultimul rând, are banii veniți cu judiciozitate de la PLUS. PNL, USR, PLUS toate vor deconta cheltuieli la sfârșitul campaniei, cheltuieli pe care tu, prin achitarea taxelor și impozitelor, deja le-ai plătit. Cu alte cuvinte, atunci când îți cere o donație, Nicușor nu o cere de pe scaunul candidatului sărac ce are nevoie de resurse pentru a nu fi sufocat comunicațional. O face de pe scaunul lăutarului îngâmfat care, din supra-plinul său, vrea să te convingă să-i mai dai ceva. Măcar un 10 lei acolo "George."
Nicușor a mai cerut astfel de donații și în trecut. Dar, atunci, a fost, poate, de bun simț. Pentru că era candidatul sărac anti-sistem, obligat să se lupte pentru semnături, pentru fiecare leuț, pentru fiecare banner electoral. Era credibil. Acum însă, acest nou Nicușor Dan nu mai este candidatul anti-sistem care îți cere donații pentru că nu are și trebuie să-și facă, cumva, vocea auzită. El este un candidat sistemic, sprijinit de 3 partide cu mult cheag în București, este ultra-finanțat și ultra-sprijinit de o rețea pe care PNL a avut ocazia de a o împământeni în Capitală de 30 de ani.
Te întrebi probabil care ar fi problema
Ar fi o problemă de echitate a șanselor electorale. Pentru că, beneficiind de resursele materiale de la toate aceste partide și din potențialele donații, Nicușor va avea mai multe resurse, cu mult mai multe, decât orice alt contracandidat. Începând cu Traian Băsescu și mergând în jos pe lista șanselor electorale candidați cu bani extrem de puțini tot sunt la Capitală. Vocile lor vor fi sufocate de puhoiul de bani pe care Nicușor îl va pune pe masa comunicării, în online mai ales. Ceea ce, în economie, am numi monopol și am sancționa cu închisoare și cu ură socială, în politică se numește încercarea lui Nicușor de a te prosti pe față că este un sărăntoc anti-sistem, când el este de fapt un liberal oportunist cu portofelele doldora, gata să pervertească procesul electoral.
Maradona Plus
Ceea ce ne duce, promit, la ultima metaforă a acestui text și la încheiere. Tot în zona de vlogging, a apărut, relativ recent, un personaj care se recomandă golan de profesie și care explică duios urmăritorilor ba cum era la pușcărie, ba cum se distra în libertate, ba cum se organizau varii înșelătorii celebre. Într-unul din filme, golanul nostru știrb, îmbrăcat cu un sacou lălâu, povestește metoda Maradona în care, prin varii tertipuri, alături de unul sau mai mulți complici, convingi un credul să deschidă portofelul în fața ta, pentru ca mai apoi să-i palmezei circa jumătate din bancnote când nu este atent.
"Secretul, " ne spune golanul de meserie, "este să te uiți fix în ochii lui când îi palmezi banii, pentru că altfel, fraierul va fi tentat să se uite în jos și se prinde." Cam asta face și Nicușor. Stă în fotografia aia lucrată de pe Facebook, uzitându-se intransigent în ochii tăi, în timp ce acoliții lui PNL, USR, PLUS ți-au palmat deja bună parte din bani. Și ca să fie totuși ceva nou, un fel de Maradona Plus, la final, îți cere și "10 lei George" ca să aibă ce povesti la cârciumă, despre cum un votant a contribuit la el de numeroase ori, din proprie inițiativă, fără măcar a ști acest lucru. Fără număr!
-
Apelul internațional al lui Călin Georgescu: "Corupția ne-a luat dreptul sacru acordat exclusiv de Dumnezeu"
Călin Georgescu și-a pus speranța în CEDO pentru a șterge anularea alegerilor prezidențiale din România. Într-un mesaj p ...
-
Scandal în coaliția de guvernare din cauza ordonanței "trenuleț". Liberalii sar la ceartă cu ungurii si pesedistii
Ordonanţa "trenuleţ" a iscat primul scandal în coaliţia de guvernare. Liberalii sunt nemulţumiţi de două dintre măsurile ...
-
Ciolacu și Bolojan vor conduce împreună un Departament de eficientizare, construit după modelul lui Trump. Ce se va întâmpla cu bugetarii în plus
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) și președintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL) vor conduce împreună un departament care va ...
-
Lovitură pentru Guvern chiar înainte de ședință: Ordonanța de austeritate are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social
„Ordonanța-trenuleț" prin care Executivul vrea să facă economii la buget de peste 30 de miliarde de lei ar fi primit avi ...
-
Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
Cu toate ca s-a retras din viata publica, Marian Munteanu are din cand in cand reveniri si reverii care ne pun pe gandur ...
-
Claudiu Târziu: Guvernul Ciolacu 2 s-a născut din cea mai monstruoasă trădare a intereselor și siguranței naționale ale României
După o campanie electorală în care liderul PSD a acceptat umilitorul arbitraj al premierului Viktor Orban pentru accesul ...
-
Sondaj IRES - Decizia CCR de a anula prezidențialele, puternic contestată de către români
Decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este considerată evenimentul anului de 28% dintre români, fiind urmată ...
-
Panică după ce UE a stopat banii pentru România. Zeci de milioane de euro din PNNR au fost suspendați de către Comisia Europeană din cauza unor nereguli
UE a stopat banii pentru România, astfel că zeci de milioane de euro din PNRR nu vor mai ajunge din cauza depistării uno ...
-
Le Figaro: Sfârșitul jalnic al domniei lui Klaus Iohannis
Într-un articol dedicat doar abonaților ziarului de dreapta Le Figaro, intitulat "En Roumanie, la piteuse fin de règne d ...
-
Berliner Zeitung, despre alegerile anulate din România: în capitalele vestice, s-au tras clopotele de alarmă
Multă lume din România îi vede la Kremlin pe autorii victoriei lui Călin Georgescu. Dar dacă totul a fost o intrigă a pr ...
-
Șoșoacă îl face terci pe Simion: Noi negociem cu Târziu. Iata dovada! Exista un singur lider al suveranistilor si ala sunt eu!
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de fap ...
-
Planul unei coaliții AUR-SOS-POT a fost defectat de Diana Șoșoacă: "Ascultăm și nu judecăm!"
George Simion, liderul AUR, a afirmat pe TikTok că s-au purtat discuțiil pentru formarea unei coaliții împreună cu parti ...
-
Televiziunile de știri pierd la greu banii de campanie. Politicienii au început deja să se orienteze către TikTok
Deja 65% dintre companii aleg să se promoveze pe social media, nu pe TV. Din start, este o pierdere pentru televiziuni. ...
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui cand ...
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senat ...
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...
-
Vom avea un guvern minoritar: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare - "Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e silă să stea la masă cu tine"
Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt d ...
-
Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
Initial, Victor Ponta si-a aranjat o intalnire la Mar-a-Lago cu fiul lui Donald Trump. Ponta a intrat in combinatie pe f ...
-
Claudiu Târziu: „Libertatea de expresie nu e negociabilă. Cenzura deschide calea dictaturii"
În cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind anularea recentă a alegerilor din România, europarlamentarul Claud ...
-
Nicușor Dan readuce pe tapet căsătoriile între persoanele de același sex: Sunt de acord cu parteneriatul civil
Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale și a răspuns la o temă extrem de fierbinte, afirmând est ...
-
Minoritățile naționale: finanțări majore, contribuții minore
Cu foarte mici excepții punctuale, grupul parlamentar al minorităților naționale s-a consacrat, de-a lungul a mai bine d ...
-
PSD, PNL și UDMR au convenit impozitarea progresivă a marilor averi, menținerea cotei unice și reducerea taxelor pe salarii
Președinții PSD, PNL, UDMR și ai grupului Minorităților Naționale au convenit, marți, într-o reuniune la Palatul Victori ...
-
Luis Lazarus: Parlamentul European nu e interesat de agricultura din România. Ei sunt preocupați de egalitatea de gen și câte femei lucrează în domeniu VIDEO
Europarlamentarul Luis Lazarus a răbufnit după discursul susținut săptămâna trecută în Comisia AGRI a UE. Lazarus susțin ...
-
Negocieri pentru Noul Guvern al României - Ce minister ar putea să îi revină fiecărui partid component al noii coaliții
Deși inițial se căzuse de acord ca toate negocierile și procedurile parlamentare, legale și constituționale să fie îndep ...
-
Mandatul Președintelui României încetează de drept în 21 decembrie 2024, nici o clipă peste ora 00:00!
Doamna avocat dr. Ana-Maria Mihălcescu (Baroul București) a făcut o analiză juridică a situației create în România în da ...
-
„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
„Ce poate fi mai periculos pentru UE decât o putere care se agăța de pro-europenism ca să justifice anulări de alegeri ș ...