Nicuşor Dan joacă pe mana lui Dan Barna si nu accepta pretenţiile PMP pentru un al treilea viceprimar al Capitalei

Postat la: 08.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Nicuşor Dan joacă pe mana lui Dan Barna si nu accepta pretenţiile PMP pentru un al treilea viceprimar al Capitalei

Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, la RFI, că și-ar dori o majoritate formată din PNL, USR PLUS și PMP în Consiliul General, dar al treilea post de viceprimar, dorit de PMP nu poate fi înființat, pentru că nu permite legea.

Nicușor Dan spune legea nu permite al treilea viceprimar la Primăria Capitalei, pentru a permite să aibă și PMP un viceprimar. În ultimele zile s-a vorbit despre posibila desemnare a lui Mihail Neamţu în funcţia de viceprimar al Capitalei. „În acest moment, noi funcționăm după o lege, Codul Administrativ și Codul Administrativ spune că Primăria Capitalei are doi viceprimari și protocolul semnat de PNL și USR PLUS vorbește de un viceprimar de la PNL și un viceprimar de la USR PLUS. PNL și l-a desemnat pe Sebastian Bujduveanu acum câteva zile, USR PLUS și l-a desemnat încă de acum câteva luni pe Vlad Voiculescu. Deci pe ceea ce înseamnă viceprimari discuția este închisă", a spus Nicușor Dan, la RFI.

În privința majorității din Consiliul General, Dan a spus că sunt 55 de consilieri, majoritatea simplă este de 28 de consilieri, iar PNL și USR PLUS au împreună 29 de consilieri. „PMP are cinci consilieri și da, mi-aș dori ca în majoritatea care va guverna Consiliul General să facă parte și PMP-ul, dar asta este o decizie pe care trebuie să o ia împreună, după ce este stabilită definitiv componența Consiliului General, e o decizie pe care s-o ia împreună consilierii celor trei partide. Mi-aș dori să fie și PMP-ul, din două motive. Unul: pentru a avea o majoritate mai largă, care să preîntâmpine absențe sau incidente, care pot să apară oricând. Doi: pentru că împreună cu PMP-ul putem să avem majoritatea și la Consiliul Local al Sectorului 5, singurul la care în momentul ăsta PNL și USR PLUS nu pot să facă singuri majoritatea", a precizat primarul ales al Bucureștiului.

loading...
PUTETI CITI SI...