Nicolae Ciucă a plagiat lucrarea lui de doctorat. Emilia Șercan l-a descoperit și pe premier. In spatiul public i se cere demisia!

Postat la: 18.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Nicolae Ciucă a plagiat lucrarea lui de doctorat. Emilia Șercan l-a descoperit și pe premier. In spatiul public i se cere demisia!

Jurnalista Emilia Șercan - cunoscuta pntru dezvaluirile sale in privinta plagiatelor politicienilor - a studiat lucrarea de doctorat a premierului Nicolae Ciucă și arată faptul că aceasta are părți întregi copiate din alte lucrări de doctorat.

Șercan l-a contactat și pe Nicolae Ciucă, cel care s-a rezumat la a spune că teza sa de doctorat a fost întocmită conform rigorilor academice de la momentul respectiv.

"Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Științe militare în 2003, este plagiată. Astăzi pot să prezint dovezile adunate cu multă migală care atestă că cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 ale tezei sunt plagiate. Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare "Carol I" (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului. Dincolo de plagiatul în sine, lucrarea nu este un produs de cercetare științifică. Nu are o metodologie, un corpus și o cercetare propriu-zisă.

Accesul la teză l-am primit în decembrie 2021, după trei solicitări scrise făcute la Biblioteca Națională începând cu luna mai 2021. Săptămâna trecută am primit acces și la Biblioteca UNAP. Într-o declarație pe care premierul Nicolae Ciucă mi-a transmis-o aseară, susține că teza sa de doctorat 'a fost întocmită în concordanță cu cerințele legale existente la momentul respectiv'.", scrie Emilia Șercan.

AICI ancheta prin care se demonstrează plagiatul.

Nicolae Ciucă cere verificarea tezei sale de doctorat: anunț de ultim moment făcut de premier

„Consider că am realizat teza de doctorat conform cerințelor legale existente la acea vreme și, în consecință, am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etică a UNAp", transmite Nicolae Ciucă. El spune că UNAp poate cere verificarea de către CNATDCU. „Ca urmare a interesului manifestat public față de teza de doctorat , pe care am susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp - Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare.

Alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experiența personală acumulata in misiunile internaționale la care am participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menținere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) și misiunea de tip coaliție din Afganistan (2002). Așadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea științifică și studiul teoretic, experiența acumulată în misiunile reale și exercițiile la care am participat, aceasta constituindu-se, în mod evident, contribuția originală proprie unei teze de doctorat corect elaborată", transmite Nicolae Ciucă, într-o precizare de presă.

„În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar și în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menționata cel puțin într-un loc sursa bibliografică. Acuzațiile publice nu se pot susține științific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen "pilon de stabilitate" etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil - precum geopolitica - unde semantica trebuie neaparat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate.

Din anul 2003, după susținere, teza mea de doctorat este publică și a putut și poate fi consultată la Biblioteca Universității Naționale de Apărare și la Biblioteca Națională. Consider că am realizat lucrarea conform cerințelor legale existente la acea vreme și, în consecință, am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp - Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, in spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020", adaugă premierul.

El apreciază că, „în măsura in care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptățită sa solicite verificarea de către CNATDCU - Comisia 26 - Științe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii și ordine publică".

Cum reactioneaza politicienii după dezvalurea plagiatului

Fostul europarlamentar Cristian Preda susține că premierul Nicolae Ciucă trebuie să se retragă din funcție după dezvăluirile despre teza sa de doctorat. "Premierul a copiat un sfert din teza sa de doctorat. E descoperirea făcută de Emilia Șercan. Onoarea îi cere lui Ciucă să plece din funcție. Imediat!", a scris Cristian Preda, pe pagina sa de Facebook.

Președintele USR, Dacian Cioloș, susține că în cazul în care se verifică informațiile conform cărora Nicolae Ciucă și-a plagiat teza de doctorat, atunci premierul ar trebui să demisioneze. Cioloș îi cere președintelui Klaus Iohannis să intervină, asta pentru că a promis "toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic".

"Informațiile din presă conform cărora teza de doctorat a premierului ar fi plagiată trebuie clarificate de urgență de Nicolae Ciucă și, dacă se dovedesc adevărate, este necesară demisia de onoare. Îi cer prim-ministrului să solicite singur o analiză cu celeritate a CNATDCU pentru a stabili dacă teza a respectat toate cerințele academice. Chiar dacă premierul nu face acest lucru, CNATDCU trebuie să se autosesizeze rapid și să clarifice acest caz, pentru că impostura este incompatibilă cu funcția publică, iar furtul academic nu are ce căuta la vârful Guvernului României.

Declarația pe care a dat-o premierul Ciucă potrivit căreia a respectat legea din acel moment nu este nici convingătoare și nici nu răspunde acuzațiilor aduse. Un plagiat are o definiție științifică foarte clară și este probat simplu. De asemenea, președintele Klaus Iohannis a promis o 'Românie Educată' și 'toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic', motiv pentru care trebuie să ia atitudine în lumina informațiilor apărute azi.", scrie Dacian Cioloș.

loading...
PUTETI CITI SI...