Negociere traseism politic: Cum l-a răsplătit PNL pe deputatul care s-a întors din partidul lui Orban

Postat la: 30.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Negociere traseism politic: Cum l-a răsplătit PNL pe deputatul care s-a întors din partidul lui Orban

Biroul Politic Judeţean al PNL Dolj a decis, joi, validarea adeziunii deputatului Nicolae Giugea, care s-a reîntors în partid, şi numirea acestuia în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Craiova a PNL, potrivit Agerpres.

"Biroul Politic Judeţean al PNL Dolj, întrunit statutar în şedinţă astăzi, 29.09.2022, a decis prin vot validarea adeziunii deputatului Nicolae Giugea şi numirea domniei sale în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PNL", a anunţat PNL Dolj.

Potrivit sursei citate, fostul preşedinte al PNL Craiova, Marian Vasile, liderul consilierilor municipali PNL în Consiliul Local Craiova, a fost numit în funcţia de prim-vicepreşedinte PNL Dolj.

Nicolae Giugea a anunţat conducerea Camerei Deputaţilor că începând de luni revine în grupul parlamentar al PNL, la mai puţin de un an de când i-a părăsit pe liberali, pentru a merge alături de Ludovic Orban.

Giugea a fost ales pe listele electorale ale PNL şi este deputat de Dolj. În noiembrie 2021, şi-a dat demisia din grupul liberal, iar de atunci a activat ca parlamentar neafiliat. Giugea anunţa atunci că nu este de acord cu alianţa făcută de liberali cu PSD.

"Nu există niciun fel de explicaţie logică pentru modul în care, în câteva luni, grupul lui Florin Cîţu a distrus o coaliţie perfect funcţională, a distrus un Guvern care avea oportunitatea de a face reforme reale pentru a pune România pe direcţia cea bună şi, în cele din urmă, a instalat haosul în ţară. În plină pandemie, aşa-zisa echipă câştigătoare a declanşat un război în partid, apoi unul în coaliţie, apoi unul cu întreaga ţară. (...) Partidul se îndreaptă către un naufragiu evident şi nimeni nu are curaj să spună nimic. Mulţi ştiu, dar tac. Le e mai frică de şeful din partid, decât de electorat", a scris Giugea atunci pe pagina de facebook.

loading...
PUTETI CITI SI...