Ne aflam in ultima săptămână în care se mai pot amâna alegerile locale

Postat la: 01.04.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Ne aflam in ultima săptămână în care se mai pot amâna alegerile locale

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Constantin Mituleţu-Buică a avertizat miercuri că aceasta este ultima săptămână în care se mai poate lua decizia de amânare a alegerilor locale, întrucât de săptămâna viitoare AEP este obligată prin lege să dea drumul procedurilor de organizare a scrutinului.

„Potrivit legislaţiei, 13 aprilie avem termen maximal să intrăm în calendar. Săptămâna viitoare trebuie să avem aprobate documentele pe circuit intern. Este ultima săptămână în care se poate lua decizia. Trebuiesc amânate alegerile, prelungit mandatul aleşilor şi văzut în toamnă când le putem organiza", a declarat Constantin Mituleţu-Buică.

Premierul Ludovic Orban a declarat vinerea trecută că săptămâna aceasta va chema partidele politice la consultări în privina organizării alegerilor locale. Cel mai probabil se va discuta despre amânarea acestora, majoritaea formaţiunilor cerând acest lucru. „Voi chema partidele la consultări şi vom discuta despre alegerile locale", a declarat vineri premierul Ludovic Orban.

Tot vineri, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a trimis o scrisoare către preşedintele Klaus Iohannis, premier şi preşedinţii celor două Camere, Marcel Ciolacu respectiv Titus Corlăţean, în care precizează că organizarea alegerilor locale reprezintă o „misiune cvasi-imposibilă". Până acum, PSD, USR, Pro România şi UDMR au comunicat public că doresc amânarea alegerilor locale.

loading...
PUTETI CITI SI...