Încă un pas susținut de PSD și PNL spre "portofelul digital": fiecare român va avea un cont bancar
Postat la: 26.10.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Fiecare cetățean ar putea avea garantat un cont bancar, fără comisioane financiare, unde să i se poată face plățile de natură salarială sau a beneficiilor sociale. Totodată, titularul contului poate să definească o relație predictibilă și unitară cu instituțiile statului.
Proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative privind incluziunea financiară a fost prezentat miercuri de parlamentarii George Tuță (PNL) si Radu Oprea (PSD).
Din punct de vedere al impactului social, se preconizează că, prin modificarea și completarea Legii nr. 258/2017, Legii nr. 70/2015 și a Ordonanței De Urgență nr. 146/2002, se va ridica gradul de incluziune financiară al cetățenilor. Incluziunea financiară contribuie la o mai mare mobilitate socială și o creștere a nivelului de trai, precum și la un sistem mai rezilient la șocul economic.
Crearea unui cont de bază pentru fiecare cetățean va îmbunătăți relația acestuia cu statul, în sensul optimizării transferurilor, printre care: primirea indemnizațiilor sociale, plata taxelor și a impozitelor, arată expunerea de motive.
Acțiunile de deschidere, administrare, retragere, interogarea soldului, plățile online și închiderea contului de bază, folosit în relația cetățeanului cu statul, vor fi lipsite de comisioane, în limita veniturilor de natură salarială plătite de angajator, a pensiilor, indemnizațiilor și alocațiilor de asistență socială plătite de la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Ministerului Muncii și Solidarității sociale sau de la bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelor şi municipiului Bucureşti.
Există necesitatea unor măsuri suplimentare pentru a spori incluziunea financiară și pentru a-i asista pe membrii vulnerabili ai societății în ceea ce privește îndatorarea excesivă.
Tot în vederea optimizării relației dintre cetățean și stat, plățile de natură salarială și prestațiile sociale se vor efectua prin mijloace de plată fără numerar (în contul de bază), cu o excepție, cea a consumatorului vulnerabil, care poate solicita primirea plății în numerar.
Prin modificările prevăzute în lege, va crește gradul de colectare la bugetul statului, se va diminua tentația corupție în rândul funcționarilor. Și, totodată, va duce la creșterea gradului de digitalizare a administrațiilor statului.
În prezent, mobilitatea scăzută a consumatorilor în ceea ce privește serviciile financiare cu amănuntul este cauzată în mare măsură de lipsa de transparență și de comparabilitate a comisioanelor și a serviciilor oferite, precum și de dificultățile legate de schimbarea conturilor de plăți, lucru ce generează neîncredere în rândul consumatorilor cu privire la instituțiile bancare.
Tot în favoarea adoptării acestei legi, în PNRR, la capitolul privind mobilitatea urbană se vorbește despre o investiție ce prevede alocarea unor bani în scopul acceptării de plăți online a taxelor și impozitelor.
Instituțiile de credit nu vor putea refuza o cerere privind deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază, decât în cazul în care deschiderea unui astfel de cont ar avea drept rezultat o încălcare a dispozițiilor privind prevenirea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului. Această prevedere se face în sprijinul consumatorilor, astfel încât toți cetățenii să beneficieze de un cont de bază în România.
În scopul creșterii eficacității drepturilor și obligațiilor consumatorilor de servicii financiare, proiectul propune ca autoritatea competentă pentru realizarea obiectivelor Legii nr. 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază să fie Banca Națională a României, în condițiile în care BNR este autoritatea competentă în cea mai mare parte a serviciilor financiare și este cea care colaborează direct cu Autoritatea Bancară Europeană.
Legea creează cadrul legal pentru efectuarea de plăți prin intermediul automatelor ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote și monede.
În vederea stimulării autorităților publice de a utiliza sisteme moderne de plată sunt operate modificări ale Legii nr. 70 din 2 aprilie 2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, astfel încât inclusiv Trezoreria statului să facă tranziția către utilizarea sistemelor moderne de plată.
Asigurându-se o perioadă rezonabilă de tranziție, astfel încât să se poată operaționaliza sistemele moderne de plată, începând cu data de 1 ianuarie 2026, instituțiile publice au obligația să asigure încasările în numerar doar prin unitățile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., prin Compania Națională "Poșta Română" - S.A, prin intermediul altor instituții de credit și prin servicii automate ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote și monede, pe bază de convenții încheiate cu persoanele abilitate, cu condiția asigurării fondurilor necesare achitării comisioanelor stabilite pentru efectuarea acestor operațiuni.
De asemenea, în scopul impulsionării utilizării mijloacelor moderne de plată, proiectul propune ca pentru comercianții care operează pe teritoriul României să se instituie obligația de a accepta și cel puțin un instrument de plată fără numerar.
Este majorată, de la 200 de lei în prezent, la 500 de lei, suma ce poate fi oferită ca avans în numerar la terminalele de plată, în baza contractelor încheiate cu instituțiile acceptante.
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui cand ...
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senat ...
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...
-
Vom avea un guvern minoritar: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare - "Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e silă să stea la masă cu tine"
Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt d ...
-
Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
Initial, Victor Ponta si-a aranjat o intalnire la Mar-a-Lago cu fiul lui Donald Trump. Ponta a intrat in combinatie pe f ...
-
Claudiu Târziu: „Libertatea de expresie nu e negociabilă. Cenzura deschide calea dictaturii"
În cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind anularea recentă a alegerilor din România, europarlamentarul Claud ...
-
Nicușor Dan readuce pe tapet căsătoriile între persoanele de același sex: Sunt de acord cu parteneriatul civil
Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale și a răspuns la o temă extrem de fierbinte, afirmând est ...
-
Minoritățile naționale: finanțări majore, contribuții minore
Cu foarte mici excepții punctuale, grupul parlamentar al minorităților naționale s-a consacrat, de-a lungul a mai bine d ...
-
PSD, PNL și UDMR au convenit impozitarea progresivă a marilor averi, menținerea cotei unice și reducerea taxelor pe salarii
Președinții PSD, PNL, UDMR și ai grupului Minorităților Naționale au convenit, marți, într-o reuniune la Palatul Victori ...
-
Luis Lazarus: Parlamentul European nu e interesat de agricultura din România. Ei sunt preocupați de egalitatea de gen și câte femei lucrează în domeniu VIDEO
Europarlamentarul Luis Lazarus a răbufnit după discursul susținut săptămâna trecută în Comisia AGRI a UE. Lazarus susțin ...
-
Negocieri pentru Noul Guvern al României - Ce minister ar putea să îi revină fiecărui partid component al noii coaliții
Deși inițial se căzuse de acord ca toate negocierile și procedurile parlamentare, legale și constituționale să fie îndep ...
-
Mandatul Președintelui României încetează de drept în 21 decembrie 2024, nici o clipă peste ora 00:00!
Doamna avocat dr. Ana-Maria Mihălcescu (Baroul București) a făcut o analiză juridică a situației create în România în da ...
-
„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
„Ce poate fi mai periculos pentru UE decât o putere care se agăța de pro-europenism ca să justifice anulări de alegeri ș ...
-
Diana Șoșoacă amenință că zboară creierii polițiștilor cu o armă. Poliția Capitalei s-a autosesizat intr-un nou dosar
Poliția Capitalei s-a autosesizat și a demarat verificările după ce, într-un filmuleț de aproximativ 40 de minute transm ...
-
Claudiu Târziu cheamă liderii AUR, SOS și POT la constituirea unei alianțe
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a lansat sâmbătă, 14 decembrie, un apel către AUR ...
-
Alianța PSD-PNL-USR-UDMR ar fi agreat cine va fi viitorul premier. Ce se știe despre un posibil candidat comun la prezidențiale
Coaliţia care se conturează în Parlament, între PSD-PNL-USR-UDMR şi minorităţi, strânge mai mult de 65% din voturi. Lide ...
-
Colegi de globalism: Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Cei doi discutau despre implementarea "Agendei 21"
Președintele Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Un articol din 2003 arată că președintele ...
-
Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, vine cu o ipoteză interesantă, după ce România a intrat în spațiul Schengen, la cap ...
-
Decizia unanimă a coaliției de guvernare privind viitorul președinte al României
Prima decizie unanimă a viitoarei pro-europene de guvernare, chiar înainte de formarea oficială a noul Parlament și Guve ...
-
Șefa diplomației UE avertizează că Rusia a învățat să influențeze alegerile: "Văd exemplele din România"
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, spune că Rusia a învățat cum să influențeze alegerile prin intermediul noilor tehnolog ...
-
Lui Iohannis îi arde de operatii estetice după ce a operat democratia anulând alegerile din România
Recent, au apărut speculații despre o posibilă intervenție estetică a președintelui Klaus Iohannis, iar informațiile vin ...
-
Șoșoacă acuză că a fost forțată să îl susțină pe Georgescu: "Aici, pe fraierirea voastră, s-a bătut SIE cu SRI, Mossad cu CIA, MI5, FBI"
Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, acuză că a fost contrânsă să îl susțină pe Călin Georgescu în cursa pentru aleg ...
-
Un politolog acuză CCR că nu a fixat un termen pentru reorganizarea alegerilor: "Dacă guvernul decide, Iohannis mai rămâne în post încă 3 ani"
Politologul Cristian Preda, fost decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București, critică decizia ...
-
Europarlamentarul AUR Claudiu Târziu: „România a primit astăzi interdicția oficială de a-și alege un președinte prin voința liber exprimată a națiunii"
România a ajuns astăzi într-un punct extrem de primejdios pentru existența statului roman și a unei societăți democratic ...