Marcel Ciolacu explică scenariile post-moțiune: "Guvern de specialiști și alegeri anticipate!"

Postat la: 05.10.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Marcel Ciolacu explică scenariile post-moțiune:

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că social-democrații nu vor încerca să construiască o nouă majoritate și vor forța ajungerea la alegeri anticipate. În timpul acestui proces, Ciolacu a explicat că ar trebui să avem un guvern tehnocrat.

"Am spus foarte clar: noi considerăm că în acest moment nu avem decât varianta anticipatelor. Până la anticipate ne dorim un acord, semnat și cu președintele României, care trebuie să recunoască în al 12-lea ceas că a avut un eșec, să avem un guvern de specialiști. Românii nu așteaptă de la noi o isterie politică (...) Cred că primul pas al lui Klaus Iohannis ar fi să recunoască eșecul acestui proiect politic. Neîncrederea în statul român este la un nivel fără precedent, avem o adevărată bombă socială și nu putem aștepta până la disoluția statului român. Sub nicio formă noi nu vom susține un guvern minoritar al PNL.", a spus Marcel Ciolacu. "Este exclus ca PSD să încerce formarea unei noi majorități! Noi nu vom negocia și vom merge direct la anticipate", a mai spus liderul PSD.

loading...
PUTETI CITI SI...