Dilema zilei: Iohannis, mai cinstit - Dragnea, mai eficient. Care-i opţiunea preferată?

Acum câtva timp, în spaţiul nostru mediatic s-au conturat două curente principale în legătură cu dilema lui Liviu Dragnea, de a-şi da sau nu demisia din cele două funcţii deosebit de importante pe care le ocupă. Unul exprimat de Ion Cristoiu şi celălalt exprimat de Mugur Ciuvică.

Înţeleptul şi avizatul Ion Cristoiu i-a recomandat lui Liviu Dragnea, cu o competenţă pe care nimeni nu i-o poate contesta, că trebuie să-şi dea imediat demisia din ambele funcţii, pentru că numai aşa poate să-şi salveze partidul. Isteţul şi incisivul Mugur Ciuvică, căruia, de asemenea, nimeni nu-i poate contesta competenţa, i-a recomandat lui Liviu Dragnea - din contră - să nu-şi dea demisia, deoarece numai aşa poate câştiga. Cine are dreptate şi pe cine ar trebui să asculte Liviu Dragnea? Răspunsul a venit acum câteva zile.

Dacă la momentul la care Ion Cristoiu i-a recomandat să demisioneze, Liviu Dragnea ar fi dat curs acestei recomandări, la ora actuală România ar fi pierdut mai multe miliarde de dolari. Aceasta deoarece, între timp, s-a întâmplat o mare minune. O mişcare deosebit de câştigătoare şi la care nimeni nu se aştepta s-a făcut pe tabla de şah a afacerilor din România. Legea care a fost iniţial votată de Senat, cu privire la exploatarea gazelor din Marea Neagră, în condiţii deosebit de dezavantajoase pentru ţara noastră, a fost modificată în Camera Deputaţilor, în ziua de 9 iulie 2018, datorită lui L. Dragnea. Cu această ocazie, Liviu Dragnea, intervenind cu o forţă excepţională, a smuls, după lupte dramatice, de la actualii investitori, beneficii cu adevărat impresionante pentru ţara noastră, în opoziţie chiar cu preşedintele acesteia.

Dacă Liviu Dragnea şi-ar fi dat demisia anterior şi nu ar fi avut la dispoziţie platforma pe care o avea ca preşedinte al Camerei Deputaţilor, nu ar fi avut posibilitatea de a influenţa modificările legii cu privire la gaze, aşa cum a făcut-o, şi România ar fi pierdut în mod sigur miliardele pe care, din fericire, ar urma să le câştige.

Partea hazlie constă în faptul că, în lumina ultimelor cifre, „penalul" Liviu Dragnea apare a fi mai eficient decât „puritanul" Klaus Iohannis. Preşedintele Iohannis, în calitate de patron al luptei împotriva corupţiei, ar fi contabilizat, după ultimul raport al dnei Codruţa Kovesi şi după un efort penibil, circa 900 de milioane de euro, adică aproape un miliard cu slabe speranţe de a fi recuperat. Liviu Dragnea a câştigat dintr-un foc mai multe miliarde (după noi circa 10 miliarde), modificând legea privind exploatarea gazelor din Marea Neagră. Diferenţa în favoarea lui L. Dragnea este cât se poate de semnificativă. Deci, dacă Iohannis a fost mai cinstit, Dragnea, în mod evident a fost mai eficient.

De fapt, procedând aşa cum a procedat, Liviu Dragnea i-a adus României beneficii de sute de mii de ori mai mari decât prejudicial care i se impută. Liviu Dragnea, însă, să nu se aştepte la osanale de recunoştinţă pe această temă. În climatul de ingratitudine şi răutate janghinoasă în care se desfăşoară viaţa noastră, foarte puţini îi vor recunoaşte meritele. Ca urmare, supliciul său penal va continua.

În această situaţie se pune problema dacă lui Liviu Dragnea îi mai rămâne potenţialul necesar pentru a-şi salva problematica sa situaţie. Poate că da, dar cu anumite condiţii. Faptul că rezistă cu atâta tenacitate, calm şi stăpânire de sine la multiplele şi interminabilele adversităţi pe care i le orchestrează neconstituţional un preşedinte prin excelenţă conflictual, constituie o dovadă elocventă. Puţini ar putea rezista în asemenea condiţii.

Liviu Dragnea nu este doar un biet aranjor, aşa cum îl califică scandalizat maestrul Andrei Pleşu, ci un extraordinar manipulator, capabil să înoate ca peştele în apă, în complicata mocirlă românească. Totuşi, de data asta, Liviu Dragnea cred că va trebui să fie nu numai un sforar dibace, dar şi un om de acţiune curajos.

Acum se găseşte într-un moment al vieţii în care nu mai are încotro. Trebuie să coboare în arenă, ca simplu gladiator, pentru a învinge sau muri (politic), adresându-i mai întâi împăratului - care-l priveşte din tribună - salutul clasic: „Cei care sunt gata să moară te salută!" De data asta împăratul este, însă, chiar poporul roman, la care trebuie să se gândească în primul rând şi care vrea să-l vadă efectiv la treabă, pentru a-l înălţa sau coborî. În faţa acestui împărat, Liviu Dragnea are două variante posibile.

În prima variantă:
- Să genereze şi să promoveze cu echipa sa marile proiecte de care România are nevoie pentru prosperitatea sa.
- Să înceapă acţiunea de la punctul precedent, prin promovarea unui program românesc pentru exploatarea şi valorificarea gazelor de care dispune România în Marea Neagră, aşa cum a demarat-o, influenţând pozitiv legea votată în ziua de 9 iulie 2018, fără a mai da înapoi şi fără a se lăsa influenţat de ambasadorul american. Ar fi bine să nu rateze această ocazie. Afirmarea unei mari personalităţi se face atunci când omul potrivit se întâlneşte cu evenimentul potrivit, pentru a-l pune în valoare. Evenimentul acum este reprezentat prin gazele din Marea Neagră, iar omul s-ar putea să fie Liviu Dragnea.
- Pentru a-şi pune în practică proiectele pe care le susţine, să nu se sprijine pe forţe ostile României, ci pe forţele româneşti, oricât de superioare i-ar fi în materie de inteligenţă. Respectiv, să procedeze precum Ford, marele patron al industriei americane de automobile, care s-a lăudat că secretul succesului său este legat de faptul că a ştiut să-i folosească pe cei mai inteligenţi ca el. Sau ca Napoleon, care şi-a bazat reuşitele pe alegerea celor mai buni mareşali, având chiar preocuparea de a construi pentru fiecare dintre ei o glorie personală. Desigur, Liviu Dragnea nu este nici Ford şi nici Napoleon, dar ar putea cel puţin să înveţe ceva de la ei. Dl Dragnea ar trebui să-şi calce pe inimă, să-şi învingă orgoliul şi să pună fără complexe ca prim-ministru un om de talia excepţională a lui Adrian Năstase. Dacă aşa ceva nu este posibil, să pună pe cineva de talia lui Victor Ponta, făcând toate compromisurile inerente de împăcare în interesul ţării.
- Să-i folosească, deci - fără să-i fie teamă că va fi eclipsat - pe cei mai valoroşi oameni ai partidului şi care acum stau neproductiv pe tuşă, pentru a nu-i deveni concurenţi pe plan politic.
- Să facă - printr-o reconciliere generoasă dar şi pragmatică - o echipă de mare prestigiu, cu care să se prezinte fără complexe de inferioritate la conducerea apropiată a Uniunii Europene.

În a doua variantă, care pare a fi cea mai verosimilă:
Liviu Dragnea, având orgoliul de a-şi face singur propriile greşeli, aşa cum s-a exprimat foarte pitoresc Adrian Năstase, să nu ţină cont de niciuna dintre recomandările care i se fac. În consecinţă, să „vândă şi pe mama şi pe tata", numai să se menţină la putere.
Ca urmare, să se sprijine în continuare în conducerea statului pe cele mai jalnice mediocrităţi, cu toate că actul de guvernare şi imaginea României au de suferit în modul cel mai dramatic din această cauză.
Să-i înlăture pe toţi cei care au o anumită valoare în partidul său, pentru a avea controlul absolut asupra acestuia, fără să-i pese dacă partidul se prăbuşeşte sau nu, conform principiului „după mine potopul".
Pentru a compensa lipsa de forţe româneşti astfel eliminate, să dea UDMR toate drepturile pe care aceasta le pretinde prin şantaj electoral, pentru a avea controlul discreţionar al Transilvaniei, chiar atunci când sunt numai 20% dintr-o comunitate şi pentru a pregăti pierderea sa inexorabilă.

Dar să nu ne înverşunăm prea mult pe această temă. În final ne rezumăm să spunem doar atât: A acţiona în conformitate cu prima variantă înseamnă a da dovadă de o anumită anvergură, cu care poate rămâne în istorie şi reveni în forţă la momentul oportun, iar a acţiona după a doua variantă înseamnă a persevera diabolic pe linia oportunismului politic românesc, care mai devreme sau mai târziu va fi inevitabil sancţionat de istorie.

Valeriu Verbi