Diana Șoșoacă despre dosarul DIICOT: "Am depus denunț împotriva lui Florin Cîțu, Raed Arafat, Alexandru Rafila, Ioana Mihăilă!"

Postat la: 17.11.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Diana Șoșoacă despre dosarul DIICOT:

Parchetul General a declinat la DIICOT un dosar penal care o vizează pe senatoarea Diana Şoşoacă, în care sunt efectuate cercetări în legătură cu blocarea în luna septembrie a unui centru de vaccinare anti-COVID dintr-o comună din judeţul Iaşi.

Potrivit unor oficiali din Parchetul General, în acest caz a fost deschis un dosar penal in rem, în baza unor plângeri penale pe numele senatoarei, însă cauza a fost declinată la DIICOT deoarece una dintre infracţiuni este de competenţa acestei structuri, respectiv comunicarea de informaţii false. Diana Șoșoacă spune că nu ea este anchetată și că nu a fost chemată la audieri, ba dimpotrivă. Senatoarea a anunțat că a formulat un denunț împotriva mai multor personalități politice, printre care Florin Cîțu, Ioana Mihăilă și Alexandru Rafila, dar și sanitare, precum Raed Arafat și Vasile Cepoi, șeful DSP Iași.

"Nu există niciun dosar împotriva mea. Există o plângere, probabil, din partea domnului Vasile Cepoi. E deschisă o anchetă in rem, se cercetează dacă există fapta, iar eu vă spun că nu există nicio faptă. DIICOT nu are competență în ceea ce mă privește pe mine. Eu am depus denunț împotriva lui Florin Cîțu, Raed Arafat, Alexandru Rafila, Vasile Cepoi, Ioana Mihăilă și alții și se duce la DIICOT pentru cercetare. Sunt acuzații de grup infracțional organizat. Dacă mă cheamă la audieri, mă duc, doar sunt un om al legii, sunt unul dintre cei mai buni avocați ai țării.", a spus Diana Șoșoacă la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu.

În luna septembrie, un grup de protestatari anti-vaccinare condus de senatoarea Diana Şoşoacă a blocat accesul într-un centru deschis în comuna Răchiteni, judeţul Iaşi, localitate aflată în scenariul roşu din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19. În ziua în care a avut loc protestul nu s-a vaccinat nimeni, uşile centrului fiind blocate de protestatarii conduşi de Diana Şoşoacă. Directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi, a reclamat acţiunea senatoarei.

"Avem probleme, ultima situaţie nedorită este intervenţia doamnei senator Şoşoacă la Răchiteni, care a blocat o acţiune de vaccinare a persoanelor care şi-au exprimat această dorinţă, prin prezenţa ei cu un grup mai mare de oameni care nu le-a permis acestora să intre să se vaccineze. Din păcate, este o acţiune ilicită", a declarat Vasile Cepoi, citat de presa locală.

"Este cea mai mare minciună a secolului. O comună care îşi trăieşte viaţa bine-mersi. Nu există niciun infectat, doar pe hârtie. Niciun sătean nu cunoaşte ce cineva din comună infectat. La ora 10,00, trebuiau să vină cei de la centrul de vaccinare şi să-i vaccineze pe bieţii oameni cu forţa. Îi obligă să meargă cu botniţe pe străzi în aer liber. (...) Jos masca! Jos masca! Jos mascarada! La puşcărie! Primarul la puşcărie! Fără vaccinare!", a afirmat Şoşoacă, care a transmis live pe Facebook protestul din comuna Răchiteni.

loading...
PUTETI CITI SI...