Decizie de forță la Chișinău: Șase televiziuni pro-ruse nu mai au voie să emită!

Postat la: 17.12.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Decizie de forță la Chișinău: Șase televiziuni pro-ruse nu mai au voie să emită!

Licențele de emisie pentru șase posturi de televiziune au fost suspendate de autoritățile de la Chișinău, pe perioada stării de urgență. Este vorba despre posturile pro-ruse: „Primul în Moldova", „RTR Moldova", „Accent TV", „NTV Moldova", „TV6" și „Orhei TV", informează Deschide.md. Multe dintre acestea sunt televiziuni controlate de socialiștii și deputatul fugar Ilan Șor.

Decizia a fost luată „în scopul protejării spațiului informațional național și prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, având la bază lista persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor internaționale și informațiile disponibile privind controlul exercitat de acestea asupra unor furnizori de servicii media, precum și multiplele constatări din rapoartele de monitorizare ale Consiliului Audiovizualului privind încălcările Codului Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova, implicit aplicarea sancțiunilor pentru lipsa unei informării corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina".

Astfel, Comisia pentru Situații Excepționale menționează că „Întreprinderea de Stat „Radiocomunicații" și distribuitorii de servicii media audiovizuale vor sista difuzarea și, respectiv, distribuirea serviciilor media audiovizuale incluse în prezenta dispoziție".

loading...
PUTETI CITI SI...