Cozmin Gușă: "PSD este câștigător. Minuni nu se mai pot întâmpla"
Postat la: 03.12.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
Consultantul politic Cozmin Gușă a apreciat, în direct la Realitatea TV, că PSD va câștiga alegerile parlamentare din 11 decembrie, ținând cont de trendul ascendent pe care se află formațiunea condusă de Liviu Dragnea, și a subliniat că "minuni nu se mai pot întâmpla". Totodată, acesta a susținut că, după alegeri, devin importante politica de alianțe și scorurile obținute de partide.
Acesta a analizat un sondaj realizat de Avangarde, care arată că PSD se află în topul preferințelor românilor cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare. Potrivit sondajului, formațiunea politică condusă de Liviu Dragnea va reuși să obțină un scor de 43% în data din 11 decembrie.
"La mulți ani tuturor românilor! N-am apucat să vorbesc nici ieri, este prima dată când vorbesc după 1 Decembrie. Trebuie să fac o precizare. Avangarde este unul dintre institutele care se pregătesc pentru a realiza exit-poll de duminică într-o săptămână, deci în mod evident realizează niște sondaje de calibrare în perioada asta, după cum ne așteptăm și la IRES să facă același lucru și, probabil, CURS, care lucrează împreună cu Avangarde. Deci, trebuie să fie clar că aceste institute urmăresc cu multă precizie și tendințele, dar și scorurile, pentru a nu greși în seara alegerilor, la orele 21.00, când vor măsura votul dat până la orele 19.00, și apoi pe la 22.30, când vor ști rezultatele finale. Aceste rezultate, așa cum sunt ele, ne arată că într-o măsură clară lupta s-a tranșat și știm câștigătorul, care este PSD. Pe de altă parte, ce devine important după alegeri din 11 decembrie, devin importante politica de alianțe și scorurile realizate de aceste partide", a spus Gușă.
Consultantul politic a arătat că PSD se află pe un trend ascendent și că, spre deosebire de alegerile în care se votează uninominal, în acest caz nu se mai pot întâmpla "minuni".
"PSD se află pe un trend ascendent, pe o tendință crescătoare, iar cei care urmăresc alegerile, chiar dacă nu sunt amatori de statistică electorală, știu bine că asta, înainte de ultima săptămână, este un element decisiv, atunci când vorbim despre partid. În cazul persoanelor, atunci când vorbim de alegeri prezidențiale, se mai pot întâmpla accidente, iar ceea ce s-a întâmplat în cazurile de la ultimele două alegeri, Geoană-Băsescu, respectiv Iohannis-Ponta, sunt lucruri care confirmă. În alegerile unde vorbim de structuri politice, în algerile parlamentare stricte, neînsoțite de vot uninominal sau prezidențial, nu prea se mai pot schimba aeste tendințe, pentru că nu pot să fie accidente la nivel de partid. Pe românește, minuni nu se mai pot întâmpla. PSD își va continua trendul crescător", a susținut acesta.
Referitor la PNL, Cozmin Gușă a explicat că liberalii se află pe un trend descendent, una dintre cauze fiind și lispa de încredere internă. În opinia lui Gușă, formațiunea politică condusă de Nicușor Dan se plasează pe o plajă stabilă, peste pragul de 5%.
"Pe de altă parte, PNL are la acest scor, sau mai mic, pentru că eu cunosc pe surse rezultate și de la celelalte două institute, care prezintă PNL la un scor mai mic, el este pe un trend descendent și, să spunem, pe o lipsă de încredere internă, care nu o să-i facă mai fericiți în ultima săptămână. Trecând mai departe la USR, el se află pe o anumită plajă stabilă, între 7 și 9%, dar aici specialiștii electorali sigur că vor reclama capabilitatea USR-ului, care este extrem de redusă, în a-și aduna voturile pe care, eventual, le-ar căpăta, mai ales în mediul rural, unde nu vor avea reprezentanți în secțiile de votare. Acolo au reprezentanți în secțiile de votare doar PSD și PNL, într-o mare măsură", a punctat consultantul politic.
Acesta a arătat că ALDE se află la limită în ceea ce privește pragul electoral, dar și că în privința PMP funcționează aceeași gândire care s-a regăsit în cazul lui Donald Trump. Totodată, UDMR luptă să-și activeze electoratul prin mesaje naționaliste, iar partidele naționaliste se vor situa, în cel mai bun caz, la limita pragului electoral.
"Mai departe, ALDE are un scor la limită, care, ca să mă exprim așa, este meteosensibil, electoratul pe care îl are ALDE fiind probabil mai pretențios. Dacă vremea va fi foarte urâtă, nu știu încă prognoza exactă pentru data de 11 decembrie, ALDE poate să aibă emoții în a-și acumula scorul electoral. Mergând mai departe la PMP, și el este stabil la acest 5%, însă în cazul PMP există un fenomen, care în limbaj sociologic se numește "spirala tăcerii". A funcționat într-o mare măsură și în cazul lui Donald Trump, adică nu prea este respectabil să votezi partidul lui Băsescu, așa cum nu a fost respectabil în Statele Unite să-l votezi pe Donald Trump și, totuși, s-a întâmplat să fie votat. Și la Băsescu funcționează această spirală a tăcerii, multora le este rușine să recunoască că l-ar mai vota încă o dată după 10 ani de mandate greșite, două mandate greșite, dar prin comparație l-ar considera în continuare că s-ar putea califica", a explicat Gușă.
"UDMR și Partidul România Unită sunt într-un fel în oglindă. UDMR care are declarațiile liderilor maghiari din pupa, cu Ungaria din pupa, speră să se îndepărteze de pragul periculos de 5% și să poată să-și activeze electoratul cu multe mesaje naționaliste, care curg în aceste momente într-un mod deloc întâmplător. Lucru care cred că se va întâmpla, UDMR va trece pragul. Iar legat de Partidul România Unită, și el se află pe un trend ușor ascendent, tocmai datorită resurselor de campanie pe care le are, iar aici mă refer la resursele financiare legate de Sebastian Ghiță și de felul în care reușește să ocupe spațiul mediatic cu fel de fel de lucruri. Se întâmplă în cazul celorlalte două partide naționaliste ceea ce prevedeam acum două luni, când spuneam că dacă nu vor bate palma cele trei partide naționaliste, Alianța Noastră România, Partidul România Mare și PRU, vor face toate scoruri sub 5% sau la limita a 5%", a continuat acesta.
Cozmin Gușă a mai spus că, în ceea ce privește scorul personalităților politice, Liviu Dragnea conduce detașat, fiind un fel de erou al PSD, ceea ce lipsește PNL-ului. Potrivit acestuia, Alina Gorghiu a avut o campanie electorală slabă, atât la nivel personal, cât și la nivel de partid.
"PNL are o problemă care reiese și din scorul personalităților politice. Acolo Dragnea este lider detașat, e normal, e avut succes cu structura lui politică, a dus-o sus. Și va merge mai sus decât scorul partidului, ceea ce este un lucru foarte important pentru un Liviu Dragnea care a fost mai mult decât chinuit în ultimii ani, iar faptul că a rezistat și că se consolidează acum, cu rezultatul de la aceste alegeri, la nivel uman îl întărește și îl face o alternativă foarte importantă, un fel de erou al PSD, ceea ce PNL nu are. Pentru că prezența Alinei Gorghiu în acest clasament este una mai mult decât formală. Ea nu beneficiează de credibilitatea unui lider, care să poată să negocieze, să poată meargă într-un soi de luptă. A avut o campanie slabă Alina Gorghiu, atât personal, cât și în ceea ce privește coordonarea la partid. Dar la PNL, legat de subtilități, va avea o mare problemă: va fi pasiv la alegeri, în aria fostului PDL. Și aici va fi efectul Blaga, foarte mulți dintre cei care l-au văzut pe Blaga cu aceste probleme, Blaga ne mai fiind la butoane, foarte mulți din fostul PDL nu se vor mobiliza, iar cei din fostul PNL sunt incapabili să producă rezultate importante la alegeri, după cum bine știți", a susținut consultantul politic.
Totodată, el a reamintit episodul de la alegerile prezidențiale din 2009, atunci când votul din Constanța a schimbat rezultatul scrutinului și Traian Băsescu a ajuns președinte, pentru că Radu Mazăre l-a trădat pe Mircea Geoană, episod despre care spune că nu se va putea întâmpla în 11 decembrie.
"Și mai este un lucru, și revin la PSD, apropo de o barieră psihologică care se tot impune acum, aceea de 40%. E și nu e o barieră psihologică. Deocamdată se îndepărtează de bariera asta psihologică, pentru că scorul în sondaje merge spre 40%. Dar când se vorbește de bariera asta psihologică, ei mizează pe trădări interne. Adică baroni cu sula-n coaste care să facă altfel de joc în ziua alegerilor. Ca să explic pe înțelesul oamenilor, cam cum au făcut Mazăre și echipa lui în 2009, când semnalizau că-l votează pe Geoană și l-au votat, de fapt, pe Băsescu și așa a ieșit Băsescu președinte cu voturile de la Constanța care nu s-au luat. Nu cred că va mai fi această situație, pentru că de data asta nu mai ai personaj în favoarea căruia să trădezi. Personajul colectiv numit PNL se află pe un trend descendent, USR nu intră în nicio zonă de negociere, refuză discuțiile, iar Klaus Iohannis nu intră în luptă. În 2014 exista un Klaus Iohannis versus Victor Ponta, și atunci câțiva dintre baroni, într-adevăr, au încetinit turaţia motoarelor, dar nici măcar nu era nevoie, pentru că valul popular era atât de anti-Ponta atunci, că totul s-a deversat în favoarea lui Iohannis. Mai este un lucru despre care se discută, legat de USR, pe care mulți l-au definit deplin noul PPDD, într-un fel. Da, este un nou PPDD, numai că nu are un Dan Diaconescu și cred că, într-o mare măsură, USR va fi victima lăcomiei de voturi a binomului PNL-PSD în mediul rural, am spus-o mai devreme. După cum nu cred că Băsescu sau PMP se împrietenesc de-a dreptul cu Klaus Iohannis, cred că este doar o declarație de campanie ca să câștige timp", a arătat acesta.
Referitor la poziția lui Klaus Iohannis după alegerile din 11 decembrie, Cozmin Gușă a explicat că acesta trebuie să se pregătească pentru o coabitare, ținând cont de majoritatea care se creionează în jurul alianței PSD-ALDE.
"Iar legat de aceste lucruri, revenind la președinte, vedem foarte bine cum deja se creionează pentru Klaus Iohannis o majoritate consistentă. PSD, daca mai urcă, după redistribuire va face singur 50%, atenție, este posibil și acest scenariu. Dar, chiar și așa, deja PSD+ALDE înseamnă o hipermajoritate care nu mai poate să fie nebăgată în seamă și trebuie să se discute cu ea. Practic, în tabloul pe care îl văd astăzi, și care nu văd de ce ar fi zdruncinat săptămâna viitoare, Klaus Iohannis ar trebui să se pregătească cu înțelepciune de o coabitare. Iar această implicare în campanie în ultima săptămână, pe care diverși comentatori sau analiști o preconizează, eu nu o văd posibilă în acest moment. Și nu văd de ce ar fi, pentru că ar fi nefolositoare, tocmai pentru ceea ce spuneam, că nu are cine se acumuluze o anumită implicare a lui Klaus Iohannis. Dacian Cioloș a fost foarte șters în această campanie, în afara partidelor, în afara jocului partidelor. PNL este pe un trend descendent, după cum spuneam, și nu este un personaj colectiv care să aglutineze eventualele eforturi ale lui Klaus Iohannis, care, sigur, se și pregătește să fie foarte corect, pentru că atunci când te pregătești de o coabitare, bineînțeles că te pregătești de o coabitare în termeni de corectitudine politică, care să le impună partenerilor de coabitare, de asemenea, un comportament respectuos. Eu așa văd acest scenariu de final. Și mai văd faptul că PSD se pregătește să aibă mare, mare grijă de voturile celor de la ALDE, care pot să le facă guvernarea mai sigură. ALDE nu a reușit să performeze suficient în această campanie electorală, n-au avut campanie, practic, au avut niște afișe puse prin județe, n-au avut spoturi electorale, n-au avut discurs electoral, deși aveau destui oameni care puteau să fie prezențe în studiourile de televiziuni să-și susțină punctul de vedere, și atunci au nevoie de acest sprijin al fratelui mai mare, al PSD-ului", a conchis consultantul politic.
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...
-
Organizația USR Sector 1 vrea să scape de Clotilde Armand!
Mai mulţi membri ai USR Sector 1 nu o mai doresc pe Clotilde Armand, actualul preşedinte, în fruntea organizaţiei şi sus ...
-
Apelul internațional al lui Călin Georgescu: "Corupția ne-a luat dreptul sacru acordat exclusiv de Dumnezeu"
Călin Georgescu și-a pus speranța în CEDO pentru a șterge anularea alegerilor prezidențiale din România. Într-un mesaj p ...
-
Scandal în coaliția de guvernare din cauza ordonanței "trenuleț". Liberalii sar la ceartă cu ungurii si pesedistii
Ordonanţa "trenuleţ" a iscat primul scandal în coaliţia de guvernare. Liberalii sunt nemulţumiţi de două dintre măsurile ...
-
Ciolacu și Bolojan vor conduce împreună un Departament de eficientizare, construit după modelul lui Trump. Ce se va întâmpla cu bugetarii în plus
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) și președintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL) vor conduce împreună un departament care va ...
-
Lovitură pentru Guvern chiar înainte de ședință: Ordonanța de austeritate are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social
„Ordonanța-trenuleț" prin care Executivul vrea să facă economii la buget de peste 30 de miliarde de lei ar fi primit avi ...
-
Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
Cu toate ca s-a retras din viata publica, Marian Munteanu are din cand in cand reveniri si reverii care ne pun pe gandur ...
-
Claudiu Târziu: Guvernul Ciolacu 2 s-a născut din cea mai monstruoasă trădare a intereselor și siguranței naționale ale României
După o campanie electorală în care liderul PSD a acceptat umilitorul arbitraj al premierului Viktor Orban pentru accesul ...
-
Sondaj IRES - Decizia CCR de a anula prezidențialele, puternic contestată de către români
Decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este considerată evenimentul anului de 28% dintre români, fiind urmată ...
-
Panică după ce UE a stopat banii pentru România. Zeci de milioane de euro din PNNR au fost suspendați de către Comisia Europeană din cauza unor nereguli
UE a stopat banii pentru România, astfel că zeci de milioane de euro din PNRR nu vor mai ajunge din cauza depistării uno ...
-
Le Figaro: Sfârșitul jalnic al domniei lui Klaus Iohannis
Într-un articol dedicat doar abonaților ziarului de dreapta Le Figaro, intitulat "En Roumanie, la piteuse fin de règne d ...
-
Berliner Zeitung, despre alegerile anulate din România: în capitalele vestice, s-au tras clopotele de alarmă
Multă lume din România îi vede la Kremlin pe autorii victoriei lui Călin Georgescu. Dar dacă totul a fost o intrigă a pr ...
-
Șoșoacă îl face terci pe Simion: Noi negociem cu Târziu. Iata dovada! Exista un singur lider al suveranistilor si ala sunt eu!
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de fap ...
-
Planul unei coaliții AUR-SOS-POT a fost defectat de Diana Șoșoacă: "Ascultăm și nu judecăm!"
George Simion, liderul AUR, a afirmat pe TikTok că s-au purtat discuțiil pentru formarea unei coaliții împreună cu parti ...
-
Televiziunile de știri pierd la greu banii de campanie. Politicienii au început deja să se orienteze către TikTok
Deja 65% dintre companii aleg să se promoveze pe social media, nu pe TV. Din start, este o pierdere pentru televiziuni. ...
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui cand ...
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senat ...
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...