Cozmin Gușă: "Negocierile înseamnă, de fapt, racolarea de parlamentari PSD, pentru ca Orban să treacă"
Postat la: 14.10.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Consultantul politic Cozmin Gușă spune că formarea Guvernului Orban stă în reacolarea de parlamentari de la PSD, care pot oferi celor de la PNL majoritatea de care au nevoie pentru a trece de validarea din Parlament a viitorului Executiv.
"Negocierile reprezintă un test multiplu, între radiosul Iohannis, care și-a asumat formarea guvernului, iar apoi, sigur, pentru Orban care are toate șansele, pentru că poate să tracteze cel mai mult la negoceri și voturi. Pe de altă parte, avem PSD, care trebuie să-și demonstreze coeziunea și apoi mai avem partidele mici de 6-7% de genul PMP Pro România UDMR, iar la ALDE nu știu ce se mai întâmplă.
Dacă aceste negocieri vor fi mult mai discrete acum, începând de după desemnarea premierului, practic startul serios va fi cam de miercuri, iar meciurile vor fi legate de niște subiecte și de niște deziderate care nu vor ține cont de starea precară a economiei, de exemplu sau de alte teme importante.
Prima temă va fi din justiție
SIIJ va fi Cuiul lui Pepelea. Avem PNL și USR, care spun că trebuie deființată, iar pe de altă parte avem două blocuri politice, PSD și UDMR, care se opun, prin simplul motiv care poate fi descris - "Unde ne plângem dacă fac procurorii excese în continuare?". Iar acolo, dacă vor juca pe SIIJ care să ancheteze procurorii, va fi o probelmaă Dacă Orban insistă cu desființarea nu-și va lua voturi de la PSD, UDMR, ALDE sau Pro Romania, indiferent ce declara Ponta-Rudotel. A făcut un pocinog și nu mai știe ca sa facă.
A doua temă. Alegerea primarilor din două tururi. Noul guvern ar trebuie ca, practic în decembrie, să vină să impună alegerea primarilor din două tururi, chiar dacă Orban a spus că nu va da OUG-uri. Dacă vrei guvern, în Parlament PSD și UDMR înseamnă mai mult de 50%. Iar dacă guvernul vrea aceste două măsuri, nu va exista majoritate. Așa că, ne așteptăm la o perioada de 10 zile de negocieri agitate.
Din păcate, nu vor negocia pentru starea economică precară a României, chir dacă suntem în groapă.
Ponta face un joc ieftin
Ponta face un joc ieftin, fiindcă n-are oameni să susțină o majoritate cu PSD, iar Daniel Constantin a declarat că ar fi de de acord să intre la guvernare și cu PNL și cu PMP. Nu trebuie valorizat prea mult Ponta, pentru că are un rol secundar, minor, care pălește foarte mult din cauza dezbinării interne, mai ales că votul PMP și UDMR este peste cel al Pro România.
Din cauza campaniei electorale, PSD este obligat și trebuie să blocheze formarea Guvernului Orban și blocarea desființării SIIJ și votului în două tururi. Atât Iohannis, cât și Orban, vor fi pusi în defensivă în ultima parte a campaniei, ceea ce îi va face bine Vioricăi Dăncilă. În condițiile celei de-a două desemnări, care ar putea fi tot Orban, atunci PSD va vota guvernul, dar va câștiga timp în campania electorală pentru Dăncilă. Altfel, la a doua nominalizare picată, s-ar putea să fie declanșate alegeri parlamentare anticipate. Iar Iohannis nu vrea, pentru că atunci prelungește interimatul Guvernului Dăncilă.
De fapt, negocierile vizează recrutarea unor parlamentari din PSD
La jocul real se vizează recrutarea unor parlamentari din PSD, prin jocuri de santaj, pentru a se face majoritatetea. Deci, PSD trebuie să-și coaguleze parlamentarii, și alături de UDMR, să blocheze Guvernul Orban. Dacă PSD reușete, însemnă că încă mai contează în politica mare, dar dacă nu reușește, iar mulți parlamentari schimbă tabăra, nu mai are altceva de făcut decât să treacă în Opoziție și să înceapă reorganizarea din temelii.
Cât despre numele vehiculate în noul Executiv, deocamdată nu rup gura târgului, așa că, trebuie să așteptăm varianta oficială, că, așa, la televizor toți se autopropun. Eu știu altă listă, pe surse, care nu e cea prezentată public, dar să nu speculăm", a conchis consultantul politic Cozmin Gușă.
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...
-
Organizația USR Sector 1 vrea să scape de Clotilde Armand!
Mai mulţi membri ai USR Sector 1 nu o mai doresc pe Clotilde Armand, actualul preşedinte, în fruntea organizaţiei şi sus ...
-
Apelul internațional al lui Călin Georgescu: "Corupția ne-a luat dreptul sacru acordat exclusiv de Dumnezeu"
Călin Georgescu și-a pus speranța în CEDO pentru a șterge anularea alegerilor prezidențiale din România. Într-un mesaj p ...
-
Scandal în coaliția de guvernare din cauza ordonanței "trenuleț". Liberalii sar la ceartă cu ungurii si pesedistii
Ordonanţa "trenuleţ" a iscat primul scandal în coaliţia de guvernare. Liberalii sunt nemulţumiţi de două dintre măsurile ...
-
Ciolacu și Bolojan vor conduce împreună un Departament de eficientizare, construit după modelul lui Trump. Ce se va întâmpla cu bugetarii în plus
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) și președintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL) vor conduce împreună un departament care va ...
-
Lovitură pentru Guvern chiar înainte de ședință: Ordonanța de austeritate are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social
„Ordonanța-trenuleț" prin care Executivul vrea să facă economii la buget de peste 30 de miliarde de lei ar fi primit avi ...
-
Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
Cu toate ca s-a retras din viata publica, Marian Munteanu are din cand in cand reveniri si reverii care ne pun pe gandur ...
-
Claudiu Târziu: Guvernul Ciolacu 2 s-a născut din cea mai monstruoasă trădare a intereselor și siguranței naționale ale României
După o campanie electorală în care liderul PSD a acceptat umilitorul arbitraj al premierului Viktor Orban pentru accesul ...
-
Sondaj IRES - Decizia CCR de a anula prezidențialele, puternic contestată de către români
Decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este considerată evenimentul anului de 28% dintre români, fiind urmată ...
-
Panică după ce UE a stopat banii pentru România. Zeci de milioane de euro din PNNR au fost suspendați de către Comisia Europeană din cauza unor nereguli
UE a stopat banii pentru România, astfel că zeci de milioane de euro din PNRR nu vor mai ajunge din cauza depistării uno ...
-
Le Figaro: Sfârșitul jalnic al domniei lui Klaus Iohannis
Într-un articol dedicat doar abonaților ziarului de dreapta Le Figaro, intitulat "En Roumanie, la piteuse fin de règne d ...
-
Berliner Zeitung, despre alegerile anulate din România: în capitalele vestice, s-au tras clopotele de alarmă
Multă lume din România îi vede la Kremlin pe autorii victoriei lui Călin Georgescu. Dar dacă totul a fost o intrigă a pr ...
-
Șoșoacă îl face terci pe Simion: Noi negociem cu Târziu. Iata dovada! Exista un singur lider al suveranistilor si ala sunt eu!
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de fap ...
-
Planul unei coaliții AUR-SOS-POT a fost defectat de Diana Șoșoacă: "Ascultăm și nu judecăm!"
George Simion, liderul AUR, a afirmat pe TikTok că s-au purtat discuțiil pentru formarea unei coaliții împreună cu parti ...
-
Televiziunile de știri pierd la greu banii de campanie. Politicienii au început deja să se orienteze către TikTok
Deja 65% dintre companii aleg să se promoveze pe social media, nu pe TV. Din start, este o pierdere pentru televiziuni. ...
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui cand ...
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senat ...
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...
-
Vom avea un guvern minoritar: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare - "Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e silă să stea la masă cu tine"
Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt d ...