Consiliul Județean Galați face investiții de 40 de milioane de euro în sănătate!
Postat la: 11.03.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Sistemul de sănătate din județul Galați a beneficiat de investiții uriașe, în ultimii 3 ani. Consiliul Județean a alocat aproape 40 de milioane de euro pentru modernizarea și extinderea unităților medicale, precum și pentru dotarea acestora cu aparatură de ultimă generație.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, spune că mare parte din investiții s-au axat în tratarea cancerului. Motivul principal a fost că, în present, registrele secției de oncologie cuprind aproximativ 20.000 de pacienți. În anii trecuți, o parte dintre aceștia erau nevoiți să meargă la sute de kilometri distanță pentru tratamente. Astfel, autoritățile au găsit soluțiile potrivite pentru ca oamenii să se poată trata în județul Galați.
"Achiziționarea și montarea unui accelerator liniar de particule care, din decembrie 2019 până în momentul de față, are peste 25.000 de proceduri. Și pentru că numărul persoanelor este în creștere, am insistat și am adus încă un accelerator liniar de particule la Galați. (...) Și pentru că este nevoie, și medicii au solicitat, achiziționarea unui PET-CT, un aparat care ajută atât la diagnosticarea cancerului în faze incipiente, cât și la verificarea stadiului bolii, sau dacă mai sunt celule canceroare vii rămase după tratamentul cu acceleratorul liniar de particule.", a transmis Costel Fotea.
Președintele Consiliului Județean Galați a explicat că, odată cu aceste investiții, pacienții nu mai trebuie să meargă la București, Timișoara, Târgu Mureș sau la Iași. Mai mult, noua tehnică medicală a făcut posibilă tratarea, la Galați, și a altor pacienți din județele vecine, precum Tulcea, Brăila, Buzău și chiar din Vrancea sau Vaslui.
"Este un sentiment de satisfacție, de bucurie că reușim să ajutăm acești oameni. (...) Am fost extrem de bucuros că reușim să oferim acelor oameni o speranță.", a spus președintele C.J. Galați, care a explicat că investițiile au vizat și alte specialități medicale.
"Am continuat, pentru că la ora actuală sunt câteva diagnostice pe care le întâlnești foarte des, și anume infarctul miocardic, atacul cerebral, cancerul, diabetul, și pentru toate cele patru domenii am investit, de acum un an de zile la Galați se montează stenturi, ceea ce nu se întâmpla până acum un an. Se montează stimulatoare cardiace pentru bolnavii de inimă. Partea de diabet și acolo unde nu reușeam și persoanele care suferă de diabet erau trimise în alte mari centre pentru a li se monta anumite pompe de injecție insulină, lucru care în cel mai scurt timp se va întâmpla la Galați și zic eu că în ultimii 3 ani de zile au fost dotate spitalele din județul Galați cum nu au fost în ultimii 30 de ani, adică cu investiții de 30 de milioane, aproape 40 de milioane de euro doar în aparatură medicală, în spitalele din subordinea Consiliului Județean." - Costel Fotea, președintele C. J. Galați.
Tot în ultimii 3 ani, s-a investit în sistemul medical de urgență și pentru a asigura servicii medicale de calitate pentru locuitorii județului Galați.
"La unitatea medico-socială Gănești, acolo sunt bolnavi cu boli neuropsihice, am construit un corp de clădire nou, un spital nou de la zero, pentru 50 de bolnavi. A fost construită la Spitalul de Boli Infecțioase o clădire nouă pentru Secția Dermato-Venerice Infecțioase. Și bineînțeles, în acea clădire nouă, o clădire de aproape 50 de paturi, cred eu că este unic în țară, pentru că am făcut un centru de performanță pentru diagnosticarea și tratarea cancerului de piele, în parteneriat cu Universitatea Dunărea de Jos, prin Facultatea de Medicină.
La Spitalul Județean, a fost construită o clădire nouă, am extins Unitatea de Primiri Urgențe, de la 700 la 1.500 mp, dotată și în momentul de față corespunde tuturor cerințelor și are toate circuitele pentru o unitate de primiri urgențe, cred că este una dintre cele mai mari din țară.
Am construit această secție de Radioterapie, a fost construită o parcare supraetajată, a fost construită secția de Prosectură, cu Anatomie Patologică și cu Medicina Legală. Spitalul Județean a intrat într-un proces de reconstrucție și modernizare, și asta înseamnă consolidarea spitalului, eficiență energetică, ce înseamnă schimbat uși, geamuri, tâmplărie, conducte de fluide medicale menajere, partea de dotare din interiorul spitalului cu mobilier și cu paturi, saltele.
În afară de aparatură, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galați a fost construit un corp nou pentru ambulatoriul de specialitate al spitalului, dotat și acela cu computer tomograf, cu aparatura necesară pentru desfășurarea actului medical, plus un corp de clădire pentru ceea ce înseamnă partea administrativă și laboratorul spitalului. ", a mai completat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui cand ...
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senat ...
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...
-
Vom avea un guvern minoritar: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare - "Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e silă să stea la masă cu tine"
Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt d ...
-
Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
Initial, Victor Ponta si-a aranjat o intalnire la Mar-a-Lago cu fiul lui Donald Trump. Ponta a intrat in combinatie pe f ...
-
Claudiu Târziu: „Libertatea de expresie nu e negociabilă. Cenzura deschide calea dictaturii"
În cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind anularea recentă a alegerilor din România, europarlamentarul Claud ...
-
Nicușor Dan readuce pe tapet căsătoriile între persoanele de același sex: Sunt de acord cu parteneriatul civil
Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale și a răspuns la o temă extrem de fierbinte, afirmând est ...
-
Minoritățile naționale: finanțări majore, contribuții minore
Cu foarte mici excepții punctuale, grupul parlamentar al minorităților naționale s-a consacrat, de-a lungul a mai bine d ...
-
PSD, PNL și UDMR au convenit impozitarea progresivă a marilor averi, menținerea cotei unice și reducerea taxelor pe salarii
Președinții PSD, PNL, UDMR și ai grupului Minorităților Naționale au convenit, marți, într-o reuniune la Palatul Victori ...
-
Luis Lazarus: Parlamentul European nu e interesat de agricultura din România. Ei sunt preocupați de egalitatea de gen și câte femei lucrează în domeniu VIDEO
Europarlamentarul Luis Lazarus a răbufnit după discursul susținut săptămâna trecută în Comisia AGRI a UE. Lazarus susțin ...
-
Negocieri pentru Noul Guvern al României - Ce minister ar putea să îi revină fiecărui partid component al noii coaliții
Deși inițial se căzuse de acord ca toate negocierile și procedurile parlamentare, legale și constituționale să fie îndep ...
-
Mandatul Președintelui României încetează de drept în 21 decembrie 2024, nici o clipă peste ora 00:00!
Doamna avocat dr. Ana-Maria Mihălcescu (Baroul București) a făcut o analiză juridică a situației create în România în da ...
-
„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
„Ce poate fi mai periculos pentru UE decât o putere care se agăța de pro-europenism ca să justifice anulări de alegeri ș ...
-
Diana Șoșoacă amenință că zboară creierii polițiștilor cu o armă. Poliția Capitalei s-a autosesizat intr-un nou dosar
Poliția Capitalei s-a autosesizat și a demarat verificările după ce, într-un filmuleț de aproximativ 40 de minute transm ...
-
Claudiu Târziu cheamă liderii AUR, SOS și POT la constituirea unei alianțe
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a lansat sâmbătă, 14 decembrie, un apel către AUR ...
-
Alianța PSD-PNL-USR-UDMR ar fi agreat cine va fi viitorul premier. Ce se știe despre un posibil candidat comun la prezidențiale
Coaliţia care se conturează în Parlament, între PSD-PNL-USR-UDMR şi minorităţi, strânge mai mult de 65% din voturi. Lide ...
-
Colegi de globalism: Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Cei doi discutau despre implementarea "Agendei 21"
Președintele Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Un articol din 2003 arată că președintele ...
-
Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, vine cu o ipoteză interesantă, după ce România a intrat în spațiul Schengen, la cap ...
-
Decizia unanimă a coaliției de guvernare privind viitorul președinte al României
Prima decizie unanimă a viitoarei pro-europene de guvernare, chiar înainte de formarea oficială a noul Parlament și Guve ...
-
Șefa diplomației UE avertizează că Rusia a învățat să influențeze alegerile: "Văd exemplele din România"
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, spune că Rusia a învățat cum să influențeze alegerile prin intermediul noilor tehnolog ...
-
Lui Iohannis îi arde de operatii estetice după ce a operat democratia anulând alegerile din România
Recent, au apărut speculații despre o posibilă intervenție estetică a președintelui Klaus Iohannis, iar informațiile vin ...
-
Șoșoacă acuză că a fost forțată să îl susțină pe Georgescu: "Aici, pe fraierirea voastră, s-a bătut SIE cu SRI, Mossad cu CIA, MI5, FBI"
Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, acuză că a fost contrânsă să îl susțină pe Călin Georgescu în cursa pentru aleg ...
-
Un politolog acuză CCR că nu a fixat un termen pentru reorganizarea alegerilor: "Dacă guvernul decide, Iohannis mai rămâne în post încă 3 ani"
Politologul Cristian Preda, fost decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București, critică decizia ...
-
Europarlamentarul AUR Claudiu Târziu: „România a primit astăzi interdicția oficială de a-și alege un președinte prin voința liber exprimată a națiunii"
România a ajuns astăzi într-un punct extrem de primejdios pentru existența statului roman și a unei societăți democratic ...