Comisia Europeană pregătește o lege prin care Rusia și oligarhii ei vor plăti refacerea Ucrainei
Postat la: 25.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Comisia Europeană (CE) lucrează la cadrul legal pentru confiscarea activelor ruseşti îngheţate - în urma sancţiunilor impuse Rusiei după ce aceasta a atacat Ucraina cu un an în urmă - şi folosirea acestor fonduri pentru reconstrucţia Ucrainei, a anunţat vineri la Sofia vicepreşedintele CE pentru afaceri economice, comisarul Valdis Dombrovskis, transmite agenţia EFE.
"Lucrăm la soluţii legale în vederea folosirii activelor ruseşti confiscate pentru reconstrucţia Ucrainei (...) Sancţiunile noastre sunt foarte puternice şi contribuie la o recesiune economică susţinută în Rusia", a spus comisarul european. "Dar eficacitatea lor depinde de asemenea de cum sunt aplicate", a indicat el, conform Agerpres.
Potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), sub efectul sancţiunilor internaţionale PIB-ul Rusiei a scăzut anul trecut cu 2,2%, dar şi-ar putea reveni anul acesta.
În urma acestor sancţiuni impuse Rusiei, active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruşi au fost îngheţate în UE, iar statele occidentale şi partenerii lor din G7 (UE, SUA, Regatul Unit, Canada şi Japonia) au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un ''furt''.
Legislaţia europeană nu permite confiscarea activelor îngheţate decât atunci când acestea au fost obţinute în urma comiterii unui delict, astfel că acum Bruxellesul caută o bază legală care să-i permită confiscarea bunurilor financiare şi de altă natură ale Rusiei aflate în statele UE.
-
Diana Șoșoacă a depus o propunere legislativă privind anexarea unor teritorii din Ucraina care au aparținut României!
Diana Șoșoacă cere anexarea prin lege a teritoriilor din vechiul Regat al României, care în prezent sunt în Ucraina. Sen ...
-
Comunicat: PUSL cere Parlamentului să demită Consiliul ASF
Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) solicită Parlamentului României demiterea Consiliului AUTORITĂȚII DE SUPRAVEGHERE ...
-
Paul Stănescu: "Am putut, în ciuda condițiilor dificile din Ucraina, să cinstim memoria lui Dimitrie Onciul"
La sfârșitul acestei săptămâni am fost în Ucraina, la Cernăuți și apoi în comuna Straja pentru comemorarea lui Dimitrie ...
-
Un fost ministru, dezvăluiri halucinante din Guvern: a venit direct de la SRI. Serviciul vrea să controleze PNRR-ul
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, susține că în perioada în care era în Guvern a aflat că unul di ...
-
Sebastian Burduja, desființat de un lider umanist: „Să-i fie rușine!"
Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1, dă dovadă de maximă ipocrizie, cerându-i demisia primarului Sectorului 1 C ...
-
Marcel Ciolacu șterge pe jos cu Clotilde Armand: Opt pubele tronau în soare! Noaptea e sectorul șobolanilor
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că Sectorul 1 este unul al gunoaielor şi că primarul Clotilde Armand este "perf ...
-
Florin Cîțu încurcă lucrurile: "Trebuie să ne gândim și la ieșirea PNL de la guvernare!"
Fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal Florin Cîţu susţine că actuala coaliţie de guvernare formată de PNL ală ...
-
Florin Cîțu refuză să discute despre ancheta DNA pe vaccinuri antiCOVID19: "PSD a lăsat rezervele statului goale!"
Fostul prim-ministru şi fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal Florin Cîţu declară că nu are informaţii cu privi ...
-
Ulieru, fost purtător de cuvânt al SRI: Rusia a acționat în alte regiuni și a obținut lichidarea unipolarismului!
Colonelul SRI(r) Nicolae Ulieriu, primul și cel mai longeviv purtător de cuvînt al serviciului, a făcut declarații spect ...
-
Marcel Ciolacu ia în calcul înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene când va fi premier
Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat vineri, la Pitești, că şi-ar dori înfiinţarea Ministerului Afacerilor Europene, atu ...
-
Diana Șoșoacă a explicat de ce nu poate să slăbească și ce se întâmplă cu jandarmii la proteste
Senatoarea Diana Șoșoacă e cunoscută pentru discursurile extrem de dure pe care le abordează la protestele din România, ...
-
Cristian Terheș despre Portofelul Digital: "Au votat pentru transformarea UE într-o pușcărie!"
Parlamentul European a adoptat joi, 16 martie, mandatul pentru începerea negocierilor interinstituționale privind identi ...
-
Terheș, după șocul alegerilor din Olanda: "A venit momentul ca promotorii politicilor neomarxiste care distrug Europa să fie expulzați prin vot din funcții"
Fermierii olandezi au dat miercuri o lovitură planurilor de mediu ale premierului Mark Rutte, câștigând alegerile care v ...
-
Parlamentul de la Chișinău a votat: Limba oficială din Republica Moldova este româna
Parlamentul Republicii Moldova a votat joi în a doua şi ultimă lectură proiectul de lege privind înlocuirea sintagmei "l ...
-
Rareș Bogdan: "Nu faceți din drama fermierilor români un al doilea Schengen refuzat pe nedrept pentru Romania!"
Un Discurs magistral al europarlamentarului Rares Bogdan în Plenul de la Strasbourg, in fata lui Manfred Weber si a tutu ...
-
Ben Oni Ardelean depre Aurescu: "Dacă tăcea poate mai reușea să mai prostească în continuare. Tehnocrat rămânea!"
Ce spune liberalul Ben Oni Ardelean despre raspunsul lui Bogdan Aurescu la acuzatiile lui Rares Bogdan:
-
Claudiu Târziu îi adresează o scrisoare lui Zelenski: "Este de neînțeles de ce Ucraina nu retrage cetățenia marionetelor Moscovei din Transnistria!"
Senatorul Claudiu Târziu, in calitate de președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni ii adresează o scrisoare ...
-
Paul Stănescu despre discutiile din interiorul coaliției: PSD se opune creșterii vârstei de pensionare!
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, arată că social-democrații nu vor susține măsura propusă de PNL privitor la cr ...
-
Comunicat: PNL Diaspora condamnă afirmațiile lui Bogdan Aurescu referitor la Rareș Bogdan
PNL Diaspora condamnă cu fermitate afirmațiile cel puțin bizare, lipsite de orice fundament logic, pe care ministrul Afa ...
-
Comunicat: PSD a început consultările asupra Legilor Educației
PSD a început consultările publice asupra proiectelor legilor Educației: legea învățământului preuniversitar și legea în ...