Claudia Țapardel: Nu vom accepta ca transportatorii români să fie sacrificati pentru interesul economic al statelor din Europa de Vest
Postat la: 11.01.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Săptămâna aceasta a fost deosebit de importantă pentru piața de transport europeană. Membrii Comisiei pentru Transporturi din Parlamentul European s-au reunit pentru a vota noile propuneri de amendamente de compromis pe Pachetul Rutier, ca urmare a rezultatului negativ din luna iulie din plenul PE, când dosarele au fost întoarse comisiei de specialitate.
Astfel, membrii au supus la vot noile propunerile de amendamente de compromis ale raportorilor pe cele trei dosare cuprinse în Pachetul de Mobilitate. În ceea ce privește dosarul privind „regulile detașării lucrătorilor"(Merja Kyllonen), respectiv dosarul privind „timpii de conducere și odihnă" (Wim Van de Camp), rezultatul a fost unul de respingere a propunerilor venite din partea raportorilor, dar si a altor variante de compromis alternative.
Așadar, în momentul de față nu s-a ajuns la o poziție clar definită a comisiei de Transporturi pe aceste dosare. În ceea ce privește dosarul privind „accesul la profesie și accesul la piața de transport rutier de marfă" (dosarul privind regulile de cabotaj al raportorului Ismail Ertug), propunerile de amendamente de compromis ale raportorului au fost adoptate.
Comisia Europeană a lansat Pachetul Rutier cu scopul de a armoniza sectorul transporturilor la nivel european și pentru a face un pas înainte pentru crearea unui sistem de transport rutier funcțional și cu adevărat european. Tranziția către modernizarea fundamentală a mobilității în Uniunea Europeană întâmpină numeroase provocări și trebuie să fie corectă din punct de vedere social, însă fără a împovăra companiile de transport cu sarcini administrative suplimentare, precum declarațiile de detașare ale șoferilor sau verificarea în trafic a respectării legislației naționale și europene a muncii, care ar avea un impact negativ semnificativ asupra operațiunilor de transport rutier, și implicit a companiilor de transport.
"În calitate de membru al Comisiei pentru Transporturi și de reprezentant al României în PE, consider că rezultatul de astăzi este o dovadă a faptului că divergențele de opinie între Estul și Vestul Europei în ceea ce privește viitorul pieței europene de transport rutier încă persistă.
În ciuda numeroaselor discuții și negocieri purtate cu ceilalți reprezentanți ai statelor membre din Europa de Vest ne confruntăm cu o lipsă de flexibilitate din partea vesticilor, dovadă fiind rezultatul de astăzi din comisie, unde nu avem un consens pe două dintre cele mai importante dosare cuprinse în pachetul rutier. Așa după cum am spus în repetate rânduri, reducerea timpilor în care se pot efectua operațiuni de cabotaj sau includerea transportului internațional sub incidența Directivei privind Detașarea Lucrătorilor reprezintă o greșeală fundamentală care ar duce la distorsionarea pieței de transporturi din Uniunea Europeană.
Este inacceptabil să susținem o legislație europeană prin intermediul acestui pachet de mobilitate care să fie strict în interesul individual al unor state membre din Vestul Europei și în defavoarea celor din Est, prin promovarea și protejarea exclusivă a intereselor și obiectivelor companiilor occidentale", a declarat europarlamentarul social-democrat Claudia Țapardel.
Raportul privind accesul la profesie și accesul la piața de transport rutier, singurul care a primit vot pozitiv în Comisiei pentru Transporturi, prevede restricții foarte dure care vor afecta semnificativ piața transportatorilor rutieri din Europa Centrală și de Est. Una dintre măsuri se referă la perioada de restricționare a cabotajului care va fi de trei zile (în loc de șapte zile, conform legislației actuale).
O altă prevedere la fel de îngrijorătoare este obligația realizării a cel puțin unei operațiuni de încărcare/descărcare la fiecare patru săptămâni în statul membru de origine al companiei de transport. Acest aspect este extrem de sensibil pentru toți transportatorii din Centrul și Estul Europei, și o linie roșie pentru România.
„Din punctul meu de vedere, prevederile acestea sunt extrem de periculoase fiindcă nu doar că afectează libertățile fundamentale de circulație privind circulația persoanelor și mobilitatea forței de muncă în Uniunea European, ci au de asemenea și un impact negativ asupra eficienței transportului rutier și mediului înconjurător prin sporirea numărului de "curse în gol" ce vor duce la consum suplimentar de combustibil și la drumuri europene tot mai congestionate.
Este mai mult decât evident că măsurile acestea sunt menite să scoată de pe piață companiile de transport din Europa Centrală și de Est care au un mare succes pe piața de transport europeană. Chiar în dimineața aceasta am fost alături de reprezentanți a peste 700 de asociații de transport rutier internațional la mitingul pe care l-au organizat în fata Parlamentului European pentru a-si exprima nemulțumirea și revolta față de măsurile abuzive și arbitrare pe care le susțin raportorii, care evident că reprezintă interesele Europei de Vest, fiind total insensibili la solicitările si preocupările companiilor din Centrul si Estul Europei", a precizat europarlamentarul PSD Claudia Țapardel.
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...
-
Organizația USR Sector 1 vrea să scape de Clotilde Armand!
Mai mulţi membri ai USR Sector 1 nu o mai doresc pe Clotilde Armand, actualul preşedinte, în fruntea organizaţiei şi sus ...
-
Apelul internațional al lui Călin Georgescu: "Corupția ne-a luat dreptul sacru acordat exclusiv de Dumnezeu"
Călin Georgescu și-a pus speranța în CEDO pentru a șterge anularea alegerilor prezidențiale din România. Într-un mesaj p ...
-
Scandal în coaliția de guvernare din cauza ordonanței "trenuleț". Liberalii sar la ceartă cu ungurii si pesedistii
Ordonanţa "trenuleţ" a iscat primul scandal în coaliţia de guvernare. Liberalii sunt nemulţumiţi de două dintre măsurile ...
-
Ciolacu și Bolojan vor conduce împreună un Departament de eficientizare, construit după modelul lui Trump. Ce se va întâmpla cu bugetarii în plus
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) și președintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL) vor conduce împreună un departament care va ...
-
Lovitură pentru Guvern chiar înainte de ședință: Ordonanța de austeritate are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social
„Ordonanța-trenuleț" prin care Executivul vrea să facă economii la buget de peste 30 de miliarde de lei ar fi primit avi ...
-
Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
Cu toate ca s-a retras din viata publica, Marian Munteanu are din cand in cand reveniri si reverii care ne pun pe gandur ...
-
Claudiu Târziu: Guvernul Ciolacu 2 s-a născut din cea mai monstruoasă trădare a intereselor și siguranței naționale ale României
După o campanie electorală în care liderul PSD a acceptat umilitorul arbitraj al premierului Viktor Orban pentru accesul ...
-
Sondaj IRES - Decizia CCR de a anula prezidențialele, puternic contestată de către români
Decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este considerată evenimentul anului de 28% dintre români, fiind urmată ...
-
Panică după ce UE a stopat banii pentru România. Zeci de milioane de euro din PNNR au fost suspendați de către Comisia Europeană din cauza unor nereguli
UE a stopat banii pentru România, astfel că zeci de milioane de euro din PNRR nu vor mai ajunge din cauza depistării uno ...
-
Le Figaro: Sfârșitul jalnic al domniei lui Klaus Iohannis
Într-un articol dedicat doar abonaților ziarului de dreapta Le Figaro, intitulat "En Roumanie, la piteuse fin de règne d ...
-
Berliner Zeitung, despre alegerile anulate din România: în capitalele vestice, s-au tras clopotele de alarmă
Multă lume din România îi vede la Kremlin pe autorii victoriei lui Călin Georgescu. Dar dacă totul a fost o intrigă a pr ...
-
Șoșoacă îl face terci pe Simion: Noi negociem cu Târziu. Iata dovada! Exista un singur lider al suveranistilor si ala sunt eu!
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de fap ...
-
Planul unei coaliții AUR-SOS-POT a fost defectat de Diana Șoșoacă: "Ascultăm și nu judecăm!"
George Simion, liderul AUR, a afirmat pe TikTok că s-au purtat discuțiil pentru formarea unei coaliții împreună cu parti ...
-
Televiziunile de știri pierd la greu banii de campanie. Politicienii au început deja să se orienteze către TikTok
Deja 65% dintre companii aleg să se promoveze pe social media, nu pe TV. Din start, este o pierdere pentru televiziuni. ...
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui cand ...
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senat ...
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...