​Ciolacu, despre anticipate: Avem Guvern, președinte și Parlament. Unde este criza în România?

Postat la: 11.12.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

​Ciolacu, despre anticipate: Avem Guvern, președinte și Parlament. Unde este criza în România?

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că nu ar trebui să se organizeze alegeri anticipate în România, deoarece există un Guvern, un președinte și un Parlament, astfel că nu există nicio criză pentru declanșarea alegerilor anticipate, scrie Mediafax.

„În primul rând, anticipate sunt când există o criză. Mă uit că avem un Guvern, un președinte ales, un Parlament, anul viitor urmează alegeri, deci care este logică anticipatelor? Anticipate se fac când nu se poate formă o majoritate care să dea un Guvern, cum se întâmplă în Israel. Unde este criza în România? Nu faci anticipate pentru că într-un anumit moment un anumit partid stă mai bine în anumite sondaje și atunci toată logică democratică se ghidează după sondajele de opinie. Eu nu cred că voturile de la alegerile prezidențiale de la PSD nu au fost toate voturile PSD-ului, dar cu certitudine zic că nici voturile domnului Klaus Iohannis nu sunt voturile PNL. După ce niște câștigi niște alegeri într-adevăr îți vine bonusul e câștigător. Mai vorbim peste câteva luni. E o temă falsă anticipatele, care nu are niciun corespondent în primul rând constituțional", a spus Marcel Ciolacu, la TVR 1.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că adoptarea unei eventuale moțiuni de cenzură la adresa guvernului Orban este "primul pas" spre declanșarea alegerilor anticipate.

"Cu siguranță. Asta e bine să înțeleagă toată lumea - dacă printr-o angajare a răspunderii guvernul Orban pică, acesta este primul pas spre anticipate, este foarte clar. Că se vor realiza sau nu este o chestiune care se va vedea la momentul respectiv", a declarat Klaus Iohannis.

El a fost întrebat dacă adoptarea unei eventuale moțiuni de cenzură la adresa guvernului Orban va duce la declanșarea alegerilor anticipate.

Chestionat cu privire la intenția anunțată de PSD de a depune o moţiune de cenzură şi dacă asumarea răspunderii Guvernului pe trei legi reprezintă un risc asumat, șeful statului a spus: "În primul rând este dreptul constituţional al grupului PSD să depună moţiune de cenzură".

loading...
PUTETI CITI SI...