"Cină cu Iohannis" - Mircea Dinescu revine cu o nouă poezie despre președinte: "Ne va păpa pe noi pe post de răcitură în vremuri de război!"

Postat la: 10.02.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Poetul Mircea Dinescu îi dedică un nou poem președintelui Klaus Iohannis. Intitulat „Cină cu Iohannis", poemul abordează într-o manieră caracteristică lui Dinescu temele de actualitate pentru români, de la frig la scutul de la Deveselu.

Cină cu Iohannis

Dacă Iohannis plînge, doar el și-aude plînsu-și
și, de-l lovește foamea, întinge-n sine însuși,
iar de-l apucă setea va leorpăi în van
golul lăsat în sticle de aprigul Traian.
Cînd ne-a trimis la luptă să înfruntăm sparanghel,
n-am bănuit că dînsul e albgardistul Vranghel
ce-a degustat cu poftă rasol de celaveci,
slăvit să-i fie duhul și pomenit în veci,
că și el o să pape, precum îi este felul,
muscali în farfuria de foc din Deveselu;
de nu cumva, la cină, ne va păpa pe noi,
pe post de răcitură în vremuri de război.

loading...
PUTETI CITI SI...