Ce spun forurile europene dupa ce Comisia de control a SRI a cerut detalii despre SII Analytics
Postat la: 12.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Sesizarea, iniţiată de către Societatea Academică din România şi semnată de Apador CH, Asociaţia pentru tehnologie şi internet, Active Watch, Centrul de resurse juridice şi Miliţia spirituală, vizează investigarea proiectului SII Analytics al Serviciului Român de Informaţii (SRI).
„Este în verificare, am cerut relaţii de la SRI şi de la alte instituţii. Aştept răspunsurile, nu pot să le decid eu că nu sunt organ de specialitate pe subiectul ăsta. Acolo ridicau aspecte legate de legalitatea atribuirii contractului, de calificarea SRI pe acest subiect, nu le puteam clarifica eu. Am cerut relaţii de la SRI şi de la alte instituţii. Când o să am un răspuns o să anunţ", a declarat Adrian Ţuţuianu, şeful Comisiai SRI, solicitat să precizeze ce s-a întâmplat cu adresa a cinci organizaţii ale societăţii civile, transmisă în luna ianuarie.
Organizaţiile semnatare arată că faptele, asupra cărora parlamentarii sunt sesizaţi, duc la „ un precedent periculos pentru democraţia noastră, contravine dreptului european şi bunei gestionări a fondurilor europene". În sesizarea propriu-zisă se arată că există suspiciunea că SRI ar fi fost favorizat înaintea şi în cadrul procedurii de licitaţie a proiectului din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), licitaţie la care, de altfel, a existat un singur ofertant. Mai există însă o mare temere în rândul organizaţiilor neguvernamentale, şi anume, că acest proiect ar putea fi un program de supraveghere în masă.
„Anul trecut, Ministerul Comunicaţiilor a acordat un proiect SRI-ului care a provocat foarte mult scandal, în primul rând fiind problema de conţinutul acelui proiect. Practic, temerile sunt că este vorba despre un program de supraveghere în masă. Ce îşi propune să facă SRI prin acel program este să agregheze baze de date conţinând date personale de la diverse instituţii ale statului, ceea ce încalcă în mod evident legislaţia protecţiei datelor cu caracter personal, pentru că aşa cum ştiţi, în momentul în care o instituţie pasează la o altă instituţie publică datele mele sau ale dvs personale trebuie să ne ceară acordul. Există o singură excepţie pe această chestie, care este siguranţa naţională. Când e vorba despre siguranţa naţională, nu mai trebuie acordul persoanei vizate. Dar proiectul nu este unul de siguranţă naţională, ci unul pe e-guvernare, ceea ce ridică din nou semne de întrebare. Ce treaba are SRI cu e-guvernarea? În fine, explicaţii sunt", a declarat Victoria Stoiciu, membru afiliat al Societăţii Academice din România.
De altfel, organizaţiile neguvernametale au făcut, în luna ianuarie a acestui an, o sesizare şi către Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) în care se precizează că există o „suspiciune rezonabilă de favorizare din partea Autorităţii de Management (Ministerul Fondurilor Europene) şi a Organismului Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (Ministerul pentru Societatea Informaţională) a unei entităţi publice în procedura de atribuire a unui proiect finanţat prin FEDR".
„Problema este următoarea, legată de alocarea acestui proiect. E publicat pe site în 7 iunie şi pe 8 iunie, a doua zi, SRI depune proiectul. Este o chestie foarte complicată, să depui un proiect pentru finanţare europeană, nu e ceva pe care l-ai făcut în câteva ore. Adică aveau toată documentaţia pregătită şi este şi singurul care depune acel proiect, adică nu mai există competitor şi ia şi 80 la sută din fondul disponibil. Este ceea ce se cheamă single bidder (singur ofertant) ceea ce ridică semne de întrebare. Noi acum nu avem niciun fel de dovadă, dar tocmai de asta am sesizat OLAF, pentru că situaţia cel puţin naşte suspiciuni rezonabile. După aceea mai e un aspect. Legislaţia prevede foarte clar, e legea din 2001 privind tehnica legislativă, prevede foarte clar că un act intră în vigoare din momentul publicării sale în Monitorul Oficial. Ori ordinul secretarului de stat de aprobare a ghidului solicitantului, trebuie aprobat prin ordin al ministrului sau al secretarului de stat care are un act normativ. Se aprobă în 7 iunie, dar e publicat abia pe 27 iulie în Monitorul Oficial, adică la o luna şi jumătate, de unde eu şi ceilalţi care am semnat plângerea ne punem următoarea întrebare: oare nu cumva... adică noi credem că procedura normală care se urmează în toate proiectele europene este asta, se aprobă ordinul, se publică în Monitorul Oficial, după aceea se dă drumul la finanţări. Or aici nu s-a făcut aşa, s-a aprobat ordinul, s-a dat drumul la finanţare, s-au luat banii şi după aia s-a publicat în Monitorul Oficial", spune Victoria Stoiciu.
Reprezentanţii asociaţiilor atrag atenţia că nicăieri în Ghidul Solicitantului nu se menţionează care sunt cele 36 de de evenimente de viaţă ale cetăţenilor a căror digitalizare ar fi trebuit să facă obiectul finanţării. Tocmai de aceea sunt enumerate evenimentele care ar face obiectul: starea civilă (căsătorie, divorţ, deces); activitatea agenţilor economici (înfiinţarea sau închiderea unei firme); drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti; munca, familia şi protecţia socială; afacerile externe; parcursul educaţional (gimnaziu, universitate sau chiar o înscriere a bibliotecă); serviciile medicale; informaţii de călătorie.
„Observând lista de evenimente, opinăm că SRI nu este eligibil conform Ghidului pentru că nu gestionează, nu coordonează şi nici nu susţine servicii publice ce vizează evenimentele de viaţă de mai sus, la fel cum nici nu contribuie la dezvoltarea acestora", se precizează în scrisoarea către OLAF. Şi APADOR-CH a anunţat, în vara anului trecut, că patru organizaţii neguvernamentale au trimis o scrisoare deschisă mai multor instituţii naţionale şi europene, prin care cer anularea proiectului SRI finanţat din fonduri europene, despre care susţin că ar fi unul „de supraveghere în masă".
„Proiectul, numit "SII Analytics", are un potenţial de supraveghere generalizată a întregii populaţii a României - un adevărat sistem informatic Big Brother - fără a avea prevăzută vreo măsură de garantare a drepturilor cetăţeneşti sau de limitare a accesului SRI sau al altor instituţii publice la datele personale colectate şi integrate în acest sistem, scăpare ce încalcă serios drepturile fundamentale", se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki.
Răspunsul din partea Comisiei Europene, prin reprezentanţa de la Bucureşti, a venit abia la jumătatea lunii decembrie 2016. „În conformitate cu principiul gestiunii partajate care se aplică în politic de coeziune, autorităţile de management din statele membre sunt responsabile de aplicarea şi monnitorizarea proiectelor cofinanţate din fondurile Uniunii Europene. Ele au responsabilitatea de a se asigura că asistenţa furnizată prin intermediul fondurilor este în concordantă cu activităţile, politicile şi priorităţile Uniunii Europene. Potrivit datelor furnizate de Autoritatea de management, proiecul a fost selecţionat în conformitate cu normele naţionale şi ale Uniunii Europene. Beneficiarul are obligaţia de a respecta legile naţionale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi toate celelalte legi aplicate la nivel naţional, dar şi în cadrul Uniunii Europene. Suntem la curent în legătură cu preocupările exprimate în unele ONG-uri din România cu privire la acest proiect şi urmărim îndeaproape acest subiect", se arată în răspuns.
Proiectul „SII Analytics - Sistem informatic de integrare şi valorificare operaţională şi analitică a volumelor mari de date" este destinat asigurării unei capacităţi superioare de analiză a bazelor de date ale principalelor instituţii din România. Obiectivul platformei este de a spori considerabil viteza de căutare a informaţiei relevante în bazele de date deja existente. Practic, în loc să interogheze sisteme diferite, neuniformizate informatic şi procedural, instituţiile statului vor putea accesa informaţiile integrat, rapid şi eficient", transmitea Serviciul Român de Informaţii (SRI) printr-un comunicat de presă remis în august 2016.
Potrivit sursei citate, sistemul nu colectează date noi, ci le analizează, pe baza unor algoritmi, pe cele existente, măsurile de rapiditate în accesarea bazelor de date fiind impuse „ca necesitate de ameninţările specifice instituţiilor de intelligence din România - terorism, migraţie ilegală, crimă organizată, pentru a căror contracarare este necesară o primă reacţie în timp foarte scurt".
Valoarea proiectului a fost estimată la 142,071 milioane de lei, reprezentând aproximativ 31,5 milioane de euro, din care 84,3411% finanţare din fonduri externe nerambursabile, anunţa SRI. Preocuparea nu este însă numai la nivel naţional. Problema existenţei unui Big Brother şi a supravegherii în masă a fost din nou adusă în prim-plan, odată cu dezvăluirile Wikileaks din această săptămână. Site-ul a dezvăluit marţi 8.761 de documente secrete ale CIA care arată că agenţia a dezvoltat sisteme care pot intercepta conversaţiile prin intermediul televizoarelor şi smartphone-urilor. De asemenea, CIA ar utiliza Consulatul american din oraşul german Frankfurt pentru dezvoltarea unor softuri de spionaj şi pentru lansarea de atacuri cibernetice în Europa, Orientul Mijlociu şi China.
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a declarat că site-ul va oferi companiilor care dezvoltă sisteme de securitate informatică date din documentele CIA pentru a le ajuta să remedieze vulnerabilităţile, relatează site-ul agenţiei Reuters. Hackerii CIA par să profite de unele deficienţe ale produselor antivirus, arată documentele dezvăluite de WikiLeaks, enumerând o serie de sisteme de protecţie, precum Comodo, Kaspersky, Avira, AVG, F-Secure şi Bitdefender. Însă un schimb de mesaje dezvăluit de WikiLeaks sugerează, potrivit agenţiei The Associated Press, că sistemele de securitate cibernetică furnizate de Bitdefender ar bloca tentativele de spionaj ale CIA.
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebar ...
-
Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
Pini împodobiți cu zăpadă se înșiră pe malul unui lac cu apă glacială. Ninge; în surdină se aude o melodie ca de spa. Un ...
-
Declarația lui Claudiu Târziu care încinge spiritele în AUR: "Simion e principalul responsabil"
Nu s-a luat încă o decizie privind organizarea unui Congres Extraordinar pentru a discuta despre viitorul lui George Sim ...
-
Lavinia Șandru: Elena Lasconi reprezintă un risc pentru stabilitatea politică a României
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, trebuie să se retragă din cursă, consideră Lavinia Șandru, coo ...
-
Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei. De altfel, președinta SO ...
-
Europarlamentar român neafiliat: "Vestul aproape nu mai există. E dezmembrat bucată cu bucată!"
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă consideră că „vestul" - așa cum era cunoscut el odinioară - „aproape nu mai ...
-
Claudiu Târziu: "Este incredibil ce se întâmplă! Au băgat țara-n haos, iar ei fac glumite pe tik-tok"
Liderul AUR Claudiu Târziu a comentat in scris situatia actuala din România:
-
Crin Antonescu anunță: "Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025"
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile pr ...
-
Șoșoacă crede că icoana ridicată de ea în Parlamentul European si-a făcut efectul: "Nimic nu rămâne neplătit, Ursuloooo!"
Europarlamentara Diana Șoșoacă a comentat în stilul consacrat informația potrivit căreia preşedinta Comisiei Europene, U ...
-
Organizația USR Sector 1 vrea să scape de Clotilde Armand!
Mai mulţi membri ai USR Sector 1 nu o mai doresc pe Clotilde Armand, actualul preşedinte, în fruntea organizaţiei şi sus ...
-
Apelul internațional al lui Călin Georgescu: "Corupția ne-a luat dreptul sacru acordat exclusiv de Dumnezeu"
Călin Georgescu și-a pus speranța în CEDO pentru a șterge anularea alegerilor prezidențiale din România. Într-un mesaj p ...
-
Scandal în coaliția de guvernare din cauza ordonanței "trenuleț". Liberalii sar la ceartă cu ungurii si pesedistii
Ordonanţa "trenuleţ" a iscat primul scandal în coaliţia de guvernare. Liberalii sunt nemulţumiţi de două dintre măsurile ...
-
Ciolacu și Bolojan vor conduce împreună un Departament de eficientizare, construit după modelul lui Trump. Ce se va întâmpla cu bugetarii în plus
Premierul Marcel Ciolacu (PSD) și președintele Senatului, Ilie Bolojan (PNL) vor conduce împreună un departament care va ...
-
Lovitură pentru Guvern chiar înainte de ședință: Ordonanța de austeritate are aviz negativ de la Consiliul Economic și Social
„Ordonanța-trenuleț" prin care Executivul vrea să facă economii la buget de peste 30 de miliarde de lei ar fi primit avi ...
-
Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
Cu toate ca s-a retras din viata publica, Marian Munteanu are din cand in cand reveniri si reverii care ne pun pe gandur ...
-
Claudiu Târziu: Guvernul Ciolacu 2 s-a născut din cea mai monstruoasă trădare a intereselor și siguranței naționale ale României
După o campanie electorală în care liderul PSD a acceptat umilitorul arbitraj al premierului Viktor Orban pentru accesul ...
-
Sondaj IRES - Decizia CCR de a anula prezidențialele, puternic contestată de către români
Decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale este considerată evenimentul anului de 28% dintre români, fiind urmată ...
-
Panică după ce UE a stopat banii pentru România. Zeci de milioane de euro din PNNR au fost suspendați de către Comisia Europeană din cauza unor nereguli
UE a stopat banii pentru România, astfel că zeci de milioane de euro din PNRR nu vor mai ajunge din cauza depistării uno ...
-
Le Figaro: Sfârșitul jalnic al domniei lui Klaus Iohannis
Într-un articol dedicat doar abonaților ziarului de dreapta Le Figaro, intitulat "En Roumanie, la piteuse fin de règne d ...
-
Berliner Zeitung, despre alegerile anulate din România: în capitalele vestice, s-au tras clopotele de alarmă
Multă lume din România îi vede la Kremlin pe autorii victoriei lui Călin Georgescu. Dar dacă totul a fost o intrigă a pr ...
-
Șoșoacă îl face terci pe Simion: Noi negociem cu Târziu. Iata dovada! Exista un singur lider al suveranistilor si ala sunt eu!
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de fap ...
-
Planul unei coaliții AUR-SOS-POT a fost defectat de Diana Șoșoacă: "Ascultăm și nu judecăm!"
George Simion, liderul AUR, a afirmat pe TikTok că s-au purtat discuțiil pentru formarea unei coaliții împreună cu parti ...
-
Televiziunile de știri pierd la greu banii de campanie. Politicienii au început deja să se orienteze către TikTok
Deja 65% dintre companii aleg să se promoveze pe social media, nu pe TV. Din start, este o pierdere pentru televiziuni. ...
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui cand ...
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senat ...
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...