Carmen Dan, despre prezenţa sa pe lista remaniabililor din Guvern: „Premierul nu mi-a cerut să plec din funcţie!”

Postat la: 09.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Carmen Dan, despre prezenţa sa pe lista remaniabililor din Guvern: „Premierul nu mi-a cerut să plec din funcţie!”

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat marţi, la Parlament, despre evaluarea făcută de premierul Viorica Dăncilă miniştrilor din Cabinet, în pregătirea unei remanieri, că şefa Executivului nu i-a cerut până acum să plece din funcţie şi că nu se teme.

Ministrul de Interne a precizat că este firească această evaluare a miniştrilor. Carmen Dan a precizat că vorbeşte zilinic cu premierul. „Evaluarea decurge bine. Am discuţii cu premierul României aproape în fiecare zi. Comunicarea cu premierul este o comunicare bună.", a spus Carmen Dan. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, săptămâna trecută, că începe o evaluare la nivelul Guvernului în vederea remanierii unor miniştri din cabinet.

„Legat de remaniere, (...) de săptămâna viitoare începem evaluarea pe fiecare minister în parte, astfel încât atunci când vom face o remaniere asta va fi raportată la măsurile din programul de guvernare, la activitatea fiecărui ministru, la modul în care a comunicat măsurile pe care le-a luat şi pe urmă vom vedea unde vom remania şi unde vom merge cu acelaşi ministru. Remanierea nu este pentru o persoană sau alta, nu s-a discutat, am văzut că în spaţiul public au apărut deja câteva nume de miniştri. Nu a fost nicio discuţie până acum referitoare la un ministru sau altul", a spus Viorica Dăncilă, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Brăila.

Evaluarea premierului ar urma să fie finalizată în două săptămâni, urmând ca într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional să fie prezentate concluziile evaluarii, după care partidul trebuie să decidă cine va fi remanit şi dacă partidul va face şi o restructurare a Executivului.

loading...
PUTETI CITI SI...