Cîțu anunță prioritățile pe termen foarte scurt ale guvernării după Congresul PNL

Postat la: 25.09.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Cîțu anunță prioritățile pe termen foarte scurt ale guvernării după Congresul PNL

Premierul Florin Cîţu, ales sâmbătă, 25 septembrie, preşedinte al PNL, a declarat că priorităţile pe termen foarte scurt ale guvernării sunt legate de soluţii pentru preţurile la energie, pregătirea pentru sezonul de iarnă şi gestionarea pandemiei de COVID -19.

"Priorităţile, în acest moment, sunt pe termen foarte scurt: preţurile la energie, pregătirea pentru sezonul de iarnă, pandemia, bineînţeles, să avem clar resursele şi în Bucureşti am vorbit, mai sunt câteva spitale care vor fi transformate în spitale COVID.

Am anunţat despre Spitalul judeţean Ilfov, deja se transformă în spital COVID, deci rămânem concentraţi pe pandemie. Sistemul educaţional, vreau să rămână fizic, dar să vedem care sunt condiţiile şi restricţiile.

E nevoie de vaccinare pentru profesori şi pentru medici. Dacă medicii nu sunt vaccinaţi, este foarte complicat să îi convingi pe oameni că medicul vrea să-i vaccineze. De aceea, exemplul trebuie să înceapă de la medici, de la profesori şi aşa mai departe", a declarat Florin Cîţu la Digi 24, întrebat care este ordinea priorităţilor la guvernare, în acest moment.

loading...
PUTETI CITI SI...