Burduja, inițiatorul legii pentru Ziua Națională a Lecturii, promulgata de Iohannis: "E timpul ca România să își regăsească dragostea pentru carte!"
Postat la: 16.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Klaus Iohannis a promulgat Legea privind instituirea zilei de 15 februarie ca Ziua națională a lecturii, inițiată deputatul PNL Sebastian Burduja. Data de 15 februarie nu a fost aleasă întâmplător, spune liberalul, fiind data în care s-au născut, la 11 ani distanță, Spiru Haret (1840) și Titu Maiorescu (1851), „a căror contribuție la școala și cultura României este incontestabilă".
Legea a fost adoptată de Camera Deputaților (for decizional) la finalul anului trecut și setează cadrul pentru încurajarea lecturii prin organizarea de evenimente specifice în instituții publice și de învățământ, în data de 15 februarie a fiecărui an, precum și pe tot parcursul săptămânii respective.
„Astăzi, de Ziua Culturii Naționale și la 172 de ani de la nașterea poetului nostru național, Mihai Eminescu, sunt onorat să vă anunț că legea pentru Ziua Națională a Lecturii a fost promulgată de Președintele României. Peste fix o lună vom marca pentru prima dată această zi prin campanii, proiecte și evenimente de încurajare a cititului în școli și instituții publice, biblioteci și librării. Așa cum și alte state o fac deja cu mare succes, de mulți ani de zile. Nu am ales întâmplător data de 15 februarie pentru Ziua Națională a Lecturii, fiind data în care s-au născut, la 11 ani distanță, Spiru Haret (1840) și Titu Maiorescu (1851), a căror contribuție la școala și cultura României este incontestabilă. Pe cei doi nu îi leagă doar aceeași zi de naștere, ci și o altfel de conexiune: Spiru Haret, devenit orfan, a fost ajutat de Titu Maiorescu, ajuns ministru al învățământului, să primească o bursă de studiu la Paris. Cei doi au fost în partide diferite în politică. S-au întâlnit de multe ori în dezbateri publice, s-au înfruntat, dar din perspectiva propriilor ideologii. Întotdeauna într-o manieră elegantă și cu mult respect reciproc. Așa cum ar trebui să fie orice dialog. Amândoi au avut un singur obiectiv: România modernă. Amândoi au lucrat pentru ridicarea și luminarea României. Știu, cârcotașii de serviciu vor spune că România are azi probleme mult mai mari și că nu ne ajută o zi națională în plus. Îi contrazic. România pe bune începe cu școala pe bune, cum spune profesorul Marian Staș. Și România pe bune e România cu (dragoste de) carte. Aviz amatorilor, în cuvintele lui Spiru Haret însuși: „A nu sprijini lupta pentru luminarea poporului, a lucra contra existenţei ţării, este tot una." (Spiru Haret). E timpul ca România să își regăsească dragostea pentru carte și, în lunile care vor urma, vom anunța noi proiecte legislative ambițioase pentru încurajarea lecturii. Înainte, împreună", a scris Sebastian Burduja pe pagina sa de Facebook.
Astfel, potrivit legii care poate fi consultată integral AICI, autoritățile publice locale și centrale vor putea organiza și finanța, împreună cu biblioteci, muzee, instituții de învățământ sau ONG-uri derularea de campanii sau proiecte de încurajare a lecturii.
În săptămâna care include Ziua Națională a Lecturii, se vor organiza activități de promovare și încurajare a lecturii: cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă, ateliere de ilustrare de carte, discuții libere și dezbateri despre literatură și cărți sau alte programe similare. Televiziunea, radioul și agenția de presă publice vor produce și difuza emisiuni de promovare și încurajare a lecturii. Totodată, pe 15 februarie, în timpul orelor de curs, personalul didactic și elevii vor desfășura activități de promovare și încurajare a lecturii.
Potrivit inițiatorului, necesitatea acestei legi a pornit de la o realitate dură: suntem codașii Europei în materie de lectură. Un român citește o carte pe an, în medie. În comparație, un neamț citește 16 cărți pe an, în medie. Acestea sunt date Eurostat. La nivel global, măsurătorile se fac în ore de lectură pe săptămână (NOP Culture Score Index). Campioana este India, cu peste 10,42 ore, urmată de Thailanda cu 9,24 și China cu 8 ore pe săptămână, în medie, pe cap de locuitor. Din Europa, cehii sunt primii, cu 7,24 ore pe săptămână. În România, media este sub cinci minute pe zi (aproximativ o jumătate de oră pe săptămână).
Conform unui sondaj de opinie realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie în 2018, doar 16% dintre români susțin că citesc cărți lunar, în timp ce 35% declară că nu au citit niciodată o carte. România se află pe penultima poziție dintre cele 28 de state membre UE la indicatorul „citire".
România se clasează printre ultimele țări la testele PISA, potrivit cărora rata analfabetismului funcțional care ajunge la 41% la evaluarea de citire. Acest procent reprezintă elevii care nu pot identifica ideea principală dintr-un text de lungime medie, nu pot găsi informații pe baza unor criterii explicite și nu pot reflecta asupra scopului unui text.
„Pare greu de crezut, dar costul analfabetismului în Statele Unite era estimat (în 2018) la peste 300 de miliarde de dolari, potrivit unui raport scris de World Literacy Foundation. Același raport indică un cost pentru economia globală de 1,2 mii de miliarde de dolari. Iar pandemia a accentuat sărăcia și a mărit decalajele între state și regiuni, reducând accesul copiilor din medii sărace la educație. Deci aceste cifre arată mult mai rău în prezent. Din estimările mele, avem nevoie de cel puțin 10 ani ca să recuperăm decalajele. 10 ani cu un efort comun și constant al autorităților locale și centrale, mediului academic, societății civile și al fiecărui factor de influență, pentru conștientizarea importanței și încurajarea lecturii", a explicat Sebastian Burduja, inițiatorul legii pentru Ziua Națională a Lecturii.
România sărbătorește Ziua Internațională a Cărții din 1995 - un eveniment anual, organizat prin intermediul UNESCO, în special pentru a promova publicarea de cărţi, cititul, dar şi drepturile de autor. Fiind vorba de o inițiativă globală, proiectele de încurajare a lecturii au rămas în special la nivelul mediului privat, fără să existe un cadru național pentru derularea acestora în școli sau instituții publice. În plus, majoritatea țărilor care sărbătoresc ziua internațională au și echivalentul național.
„Le mulțumesc colegilor care au semnat și votat propunerea mea legislativă și mă bucur că România s-a alăturat astfel țărilor care celebrează lectura printr-o zi națională proprie. Împreună cu legea prin care TVA-ul la cărțile electronice a fost redus la 5%, de asemenea promulgată recent de președintele Iohannis, această inițiativă își propune să ducă mai departe Pactul pentru Carte, propus în 2018 de colegul meu liberal, Ovidiu Raețchi. E timpul ca România să își regăsească dragostea pentru carte și, în lunile care vor urma, vom anunța mai multe proiecte legislative ambițioase pentru încurajarea lecturii", a mai spus Sebastian Burduja.
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, ...
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui cand ...
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senat ...
-
Schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marea împărțeală pe ministere
Iată schema noului Guvern Marcel Ciolacu. Marian Neacșu, de la PSD, va fi vicepremier fără portofoliu, spun surse politi ...
-
C'est fini! Clotilde Armand a renunțat la mandatul de senator
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, declarată incompatibilă de ÎCCJ, a renunțat vineri la mandatul de senato ...
-
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator pe care l-a câștigat în alegerile parlamentare din 2024, astfel că postul va de ...
-
Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
Victor Ponta a subliniat, în postarea sa pe Facebook că omenirea va intra într-o „Nouă Lume", iar asta se va petrece „în ...
-
Vom avea un guvern minoritar: Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare - "Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e silă să stea la masă cu tine"
Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt d ...
-
Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
Initial, Victor Ponta si-a aranjat o intalnire la Mar-a-Lago cu fiul lui Donald Trump. Ponta a intrat in combinatie pe f ...
-
Claudiu Târziu: „Libertatea de expresie nu e negociabilă. Cenzura deschide calea dictaturii"
În cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind anularea recentă a alegerilor din România, europarlamentarul Claud ...
-
Nicușor Dan readuce pe tapet căsătoriile între persoanele de același sex: Sunt de acord cu parteneriatul civil
Nicușor Dan și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale și a răspuns la o temă extrem de fierbinte, afirmând est ...
-
Minoritățile naționale: finanțări majore, contribuții minore
Cu foarte mici excepții punctuale, grupul parlamentar al minorităților naționale s-a consacrat, de-a lungul a mai bine d ...
-
PSD, PNL și UDMR au convenit impozitarea progresivă a marilor averi, menținerea cotei unice și reducerea taxelor pe salarii
Președinții PSD, PNL, UDMR și ai grupului Minorităților Naționale au convenit, marți, într-o reuniune la Palatul Victori ...
-
Luis Lazarus: Parlamentul European nu e interesat de agricultura din România. Ei sunt preocupați de egalitatea de gen și câte femei lucrează în domeniu VIDEO
Europarlamentarul Luis Lazarus a răbufnit după discursul susținut săptămâna trecută în Comisia AGRI a UE. Lazarus susțin ...
-
Negocieri pentru Noul Guvern al României - Ce minister ar putea să îi revină fiecărui partid component al noii coaliții
Deși inițial se căzuse de acord ca toate negocierile și procedurile parlamentare, legale și constituționale să fie îndep ...
-
Mandatul Președintelui României încetează de drept în 21 decembrie 2024, nici o clipă peste ora 00:00!
Doamna avocat dr. Ana-Maria Mihălcescu (Baroul București) a făcut o analiză juridică a situației create în România în da ...
-
„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
„Ce poate fi mai periculos pentru UE decât o putere care se agăța de pro-europenism ca să justifice anulări de alegeri ș ...
-
Diana Șoșoacă amenință că zboară creierii polițiștilor cu o armă. Poliția Capitalei s-a autosesizat intr-un nou dosar
Poliția Capitalei s-a autosesizat și a demarat verificările după ce, într-un filmuleț de aproximativ 40 de minute transm ...
-
Claudiu Târziu cheamă liderii AUR, SOS și POT la constituirea unei alianțe
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a lansat sâmbătă, 14 decembrie, un apel către AUR ...
-
Alianța PSD-PNL-USR-UDMR ar fi agreat cine va fi viitorul premier. Ce se știe despre un posibil candidat comun la prezidențiale
Coaliţia care se conturează în Parlament, între PSD-PNL-USR-UDMR şi minorităţi, strânge mai mult de 65% din voturi. Lide ...
-
Colegi de globalism: Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Cei doi discutau despre implementarea "Agendei 21"
Președintele Klaus Iohannis îl cunoaște pe Călin Georgescu de peste 20 de ani. Un articol din 2003 arată că președintele ...
-
Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, vine cu o ipoteză interesantă, după ce România a intrat în spațiul Schengen, la cap ...
-
Decizia unanimă a coaliției de guvernare privind viitorul președinte al României
Prima decizie unanimă a viitoarei pro-europene de guvernare, chiar înainte de formarea oficială a noul Parlament și Guve ...
-
Șefa diplomației UE avertizează că Rusia a învățat să influențeze alegerile: "Văd exemplele din România"
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, spune că Rusia a învățat cum să influențeze alegerile prin intermediul noilor tehnolog ...
-
Lui Iohannis îi arde de operatii estetice după ce a operat democratia anulând alegerile din România
Recent, au apărut speculații despre o posibilă intervenție estetică a președintelui Klaus Iohannis, iar informațiile vin ...
-
Șoșoacă acuză că a fost forțată să îl susțină pe Georgescu: "Aici, pe fraierirea voastră, s-a bătut SIE cu SRI, Mossad cu CIA, MI5, FBI"
Președintele SOS România, Diana Șoșoacă, acuză că a fost contrânsă să îl susțină pe Călin Georgescu în cursa pentru aleg ...
-
Un politolog acuză CCR că nu a fixat un termen pentru reorganizarea alegerilor: "Dacă guvernul decide, Iohannis mai rămâne în post încă 3 ani"
Politologul Cristian Preda, fost decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București, critică decizia ...
-
Europarlamentarul AUR Claudiu Târziu: „România a primit astăzi interdicția oficială de a-și alege un președinte prin voința liber exprimată a națiunii"
România a ajuns astăzi într-un punct extrem de primejdios pentru existența statului roman și a unei societăți democratic ...