Alina Gorghiu i-a luat locul lui Blaga şi pe lista pentru Senat

Postat la: 22.10.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Alina Gorghiu i-a luat locul lui Blaga şi pe lista pentru Senat

Alina Gorghiu deschide lista PNL Timiş pentru parlamentare, în locul lui Vasile Blaga, în timp ce Pavel Popescu, tânărul care a adus medici din Norvegia ca să ajute răniţii din Colectiv, ocupă poziţia a treia la Camera Deputaţilor.

Biroul Politic Judeţean al PNL Timiş s-a întâlnit, vineri după-amiază, în cadrul unei ultime şedinţe, în timpul căreia au fost definitivate listele de candidaţi la Parlamentul României. Potrivit unui comunicat transmis de PNL Timiş, conform votului Biroului Politic Judeţean, prima poziţie pe lista pentru Senat este ocupată de Alina Gorghiu, preşedintele PNL, fiind urmată de medicul Mariana Nagy.

În ceea ce priveşte lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor, primul loc este ocupat de Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara. Pe locul doi se află senatorul Ben Oni Ardelean, care este urmat de Pavel Popescu, tânărul care a reuşit, în doar 12 ore, să aducă medici din Norvegia ca să ajute răniţii din Colectiv. Pavel Popescu s-a născut în comuna Giroc, aflată lângă Timişoara.

 

loading...
PUTETI CITI SI...