Adrian Năstase: "Oamenii inteligenți se gândesc deja la ce se va întâmpla după încheierea războiului din Ucraina"

Postat la: 10.11.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Adrian Năstase:

Fostul premier Adrian Năstase a apreciat că „este evident că se va încheia" războiul din Ucraina și că o problemă la care europenii trebuie să fie atenți este viitoarea politică de taxe vamale pe care o dorește Donald Trump.

„Oamenii inteligenți se gândesc deja la ce se va întâmpla după încheierea războiului din Ucraina. Este evident că el se va încheia. Discutăm despre felul în care se va încheia și când. Este foarte clar însă că nu avem o singură secvență, cea a conflictului ca atare, pentru că politica externă pe care o gândește Trump are mai multe zone de interes, de acțiune, de decizie. Revenind la Ucraina, e clar că el are robinetul de unde vin banii și muniția necesare pentru continuarea la un anumit nivel a acestui conflict. Probabil, așa cum a promis, el va forța cumva pe liderii ucraineni să accepte un armistițiu, pe urmă o formă de demilitarizare, un angajament privind neintrarea în NATO, o formulă în care diverse trupe de separare la frontiera conflictului actual, la linia frontului până la urmă, vor trebui să asigure un conflict înghețat. Dar problema nu este doar aici, problema este relația cu Europa, problema taxelor vamale, pentru că până la urmă putem să urmărim felul în care a gândit Donald Trump acțiunea viitoare: o reducere a taxelor pe plan intern care va însemna o creștere cu câteva trilioane de dolari a deficitului bugetar în SUA și pe de altă parte o creștere mare o produselor nu doar din China, ci și din Europa și chestiunea asta ne va afecta și pe noi. Multe efecte probabil că se vor produce anul viitor", a declarat Năstase.

loading...
PUTETI CITI SI...