Evacuări masive în Australia în așteptarea unui nou val de caniculă

Postat la: 10.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Evacuări masive în Australia în așteptarea unui nou val de caniculă

Un nou val de căldură s-a abătut vineri asupra Australiei şi se preconizează că va înrăutăţi, alături de rafalele de vânt, situaţia de criză determinată de incendiile de vegetaţie care fac ravagii în sudul şi estul ţării, relatează AFP. Autorităţile au solicitat populaţiei să manifeste prudenţă şi să evacueze unele regiuni.

Mii de pompieri s-au pregătit pentru această creştere prognozată a valorilor de temperatură, care vor depăşi 40 de grade Celsius în statele Victoria şi Noul Wales de Sud. În plus, se preconizează că vântul va sufla din nou cu putere în sud, agravând situaţia. ''Condiţiile vor fi dificile. Vântul cald şi uscat va constitui din nou adevărata provocare'', a explicat jurnaliştilor şeful pompierilor din zonele rurale din Noul Wales de Sud, Shane Fitzsimmons.

"Vântul va fi între 35 şi 50 km/h, cu rafale de 70-90 km/h în anumite zone, iar aceasta în cea mai mare parte a zilei" de vineri, a spus el. Premierul din Noul Wales de Sud, Gladys Berejiklian, a declarat că în statul pe care îl reprezintă sunt peste 130 de incendii active, dintre care aproximativ 50 sunt scăpate de sub control. În statul vecin, Victoria, au fost emise ordine de evacuare pentru zonele aflate la frontiera cu New South Wales. Autorităţile din Victoria au extins joi nivelul de alertă pentru încă două zile din cauza temperaturilor ridicate preconizate vineri.

Situaţia era deosebit de gravă şi pe Insula Cangurilor, din sudul statului Australia de Sud, a cărei principală localitate, Kingscote, a rămas izolată din cauza flăcărilor. Numeroşi locuitori s-au refugiat lângă dig până când un drum va redeveni accesibil. Deosebit de precoce şi de violent, acest sezon de incendii din Australia a provocat decesul a circa 27 de persoane, conform datelor anunţate de guvernul federal, citate joi de Reuters, în timp ce incendiile masive au mistuit peste 10,3 milioane de hectare, o suprafaţă de mărimea Coreei de Sud. De asemenea, flăcările au mistuit peste 2.000 de locuinţe, notează AFP care menţionează că aceste incendii sunt din ce în ce mai grave din cauza de secetei induse de încălzirea globală.

Catastrofa actuală este, de asemenea, ecologică. Chris Dickman, profesor la Universitatea din Sydney, a declarat într-un comunicat publicat luni că un miliard de vieţuitoare au murit din cauza flăcărilor, o cifră ce include mamifere, păsări şi reptile, dar nu şi insecte sau nevertebrate. Autorităţile australiene au recomandat vineri unui număr de aproape un sfert de milion de persoane să evacueze casele şi au dispus ca militarii să fie pregătiţi să intervină în urma agravării condiţiilor meteorologice periculoase. ''Dacă puteţi pleca, ar trebui să plecaţi, nu ar trebui să vă aflaţi în zonele îndepărtate şi împădurite din statul nostru'', a declarat pentru Australian Broadcasting Corporation un reprezentant al departamentului pentru situaţii de urgenţă din statul Victoria, Andrew Crisp.

loading...
PUTETI CITI SI...