Coreea de Nord trimite masiv muniție în Rusia. Statele Unite se declară îngrijorate

Postat la: 01.09.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Coreea de Nord trimite masiv muniție în Rusia. Statele Unite se declară îngrijorate

Autoritățile americane au reamintit că un pact cu privire la armament dintre cele două țări ar încălca diferite rezoluții ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

Miercuri, Statele Unite au denunțat că negocierile dintre Rusia și Coreea de Nord pentru achiziționarea de arme progresează "activ" și au subliniat că, dacă vor fi realizate, acestea i-ar permite Moscovei să primească mai multe tipuri de muniții pe care intenționează să le folosească pe câmpul de luptă ucrainean, relatează El Periodico citat de Rador.

"Rămânem îngrijorați de faptul că Coreea de Nord încă ia în considerare să ofere sprijin militar forțelor militare ruse din Ucraina și avem noi informații, pe care le putem împărtăși miercuri, că negocierile cu privire la achiziţionarea de arme dintre Rusia și Coreea de Nord avansează activ", a spus într-o conferinţă de presă telefonică purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate al Casei Albe, John Kirby.

De la călătoria ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, în Coreea de Nord, la sfârșitul lunii iulie, liderii ambelor țări, Vladimir Putin și Kim Jong-un, au făcut schimb de scrisori în favoarea unei cooperări bilaterale mai mari, a detaliat Kirby.

"În cadrul acestui eventual acord, Rusia va primi cantități semnificative de mai multe tipuri de muniții din Coreea de Nord pe care armata rusă intenționează să le folosească în Ucraina", a adăugat purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Autoritățile americane au reamintit că un pact cu privire la armament între Rusia și Coreea de Nord ar încălca diferite rezoluții ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

"Continuăm să monitorizăm îndeaproape situația și îndemnăm Coreea de Nord să-și înceteze negocierile privind armele cu Rusia și să onoreze angajamentul public pe care l-a luat Phenianul de a nu furniza sau vinde arme Rusiei", a încheiat Kirby.

loading...
PUTETI CITI SI...